Tură de iarnă pe Țarcu
De multă vreme mă gândeam la o tură de iarnă. Uite că ocazia s-a ivit. Vremea arăta destul de bine așa că pe la 7 dimineața plecăm din Timișoara: Luci, Sergiu, Marius și cu mine. În jurul orei 10 ajungem la parcarea de la telescaunul Muntele Mic. După vreo 10 minute de mers pe drumul ce urca sus spre Muntele Mic în a doua curbă mai mare cotim spre dreapta. Trecem o punte pe partea dreaptă a râului și imediat urcușul începe brusc prin pădure. Traseul întâlnește drumul ce urcă din șaua Jigorii către Cuntu imediat după Poiana Șeronii. Până la Cuntu am făcut cam 3 ore. Prin pădure erau ceva urme(nu de urs) și cum nu a nins în ultima vreme înaintarea ne-a fost oarecum ușuarată. Odată ajunși la drum aici a fost și mai simplu pentru că o grămadă de snow-mobile trec pe acolo. O mare porcărie că li se permite accesul. Opinia mea strict personala este că acei oameni nu iubesc muntele. Dar asta e o altă discuție.
Odată ajunși la Cuntu zăbovim pentru a îmbuca ceva și a admira peisajul. Niște nori cu forme ciudate deasupra de Sadoveanu făceau priveliștea și mai încântătoare. Arătau ca niște OZN-uri. Foarte rar se pot vedea astfel de forme. Și mai interesant e că erau în straturi unul deasupra celuilalt. Pentru Marius urcarea până la Cuntu a fost suficientă. Hotărăște să rămână acolo până ne întoarcem.
La ora 2 pornim spre Țarcu. Sergiu se desprinde și urcă într-un ritm mai alert. Eu cu Luci venim după el și ajungem cam după 10 minute pe vârf. Urcarea pana spre gura căldării a fost relativ ferită dar odată ajunși pe creasta vântul bătea cu foarte multa putere. Probabil cu peste 100 km/h. Erau momente când trebuia efectiv să te oprești și să te înfigi bine în pământ(sau mai bine zis zăpadă). Direcția din care bătea era dinspre căldare ceea ce era bine pentru că nu aveam parașute la noi în caz că bătea invers. La ora 4 am ajuns pe vârf. Am făcut câteva poze cu tabla(cum îi zicea Luci) și după ce ne-am blindat mai serios cu ochelari și cagula am luat-o la vale(la urcare nu le-am folosit pentru că vântul bătea din spate). Foarte aproape de vârf am văzut și crucile ridicate în memoria celor doi meteorologi ce și-au pierdut viața în decembrie 2009. E frustrant să vezi cât de aproape de stația meteo și-au găsit sfârșitul. Le mai lipseau câteva minute să ajungă la cabana meteo.
La coborâre avem parte de același vânt. După 1 oră și jumătate ajungem la Cuntu. Am avut parte de un apus și de niște culori superbe. La ora 6 plecăm spre baza telescaunului pe același traseu la lumina frontalelor. Cerul era sticlă. La un moment dat pur și simplu ne-am oprit(și noi și frontalele) și preț de câteva zeci de secunde l-am admirat. Pe la ora 8 ajungem la mașina și după încă 3 ore suntem în Timișoara.
[alpine-phototile-for-picasa-and-google-plus src="user_album" uid="PetruCristescu" ualb="6189260034715396769" imgl="fancybox" style="vertical" size="1024" num="45" shadow="1" border="1" highlight="1" curve="1" align="center" max="100"]