Mă trezesc sâmbătă dimineața foarte de vreme pentru că orele de lumină sunt puține așa că trebuie să ne mișcăm relativ repede. Aflu de tragedia din clubul bucureștean și îmi reamintesc că de multe ori m-am gândit că n-ar trebui să mai merg prin locuri aglomerate sau spații închise. Pentru cei care vorbesc vrute și nevrute le-aș sugera măcar să tacă. Am stat și am socotit pentru că am avut timp să mă gândesc mergând prin pădure. Fiecare a fost la rândul lui într-un spațiu aglomerat și/sau închis(săli de concerte, biserici, stadioane, cluburi etc). Nu trebuie să mori pentru asta. Indiferent ce ai face într-un asemenea spațiu. O să mă abțin de la mai multe comentarii pentru că sunt inutile.
E rece dimineața, chiar foarte rece. Ajungem sus pe platou pe o ceață foarte deasă. Ne echipăm relativ repede și intrăm în pădure urmărind traseul marcat cu bandă roșie și care duce spre Borlovenii Vechi și Valea Almăjului. Fără GPS șansele de a te rătăci prin pădurile Semenicului cu sau fără ceață sunt extrem de mari. Cu GPS și backup la baterie intrăm fără frică în ultima pădure virgină de pe întreg continentul european. Aceasă pădure aflată la izvoarele Nerei are o suprafață de peste 5000 de hectare și e de importanță crucială fiind o ultimă redută a sălbăticiei în condițiile actuale de exploatare a resurselor naturale. Un alt lucru interesant e că Parcul Național Semenic-Cheile Carașului este locul unde trăiesc anumite specii endemice. Configurația terenului a permis pătrunderea în perioada glaciațiunilor a unor specii cu origini mediteraniene(Amphimelania holardi – endemic balcanic și Herilla ziegleri dacice – endemic Banat). Sunt aproape sigur că sunt multe lucruri încă nedescoperite în tot acest areal și că am putea avea parte de surprize dacă vom lăsa biologi și speologii în locul braconierilor și drujbiștilor. Ar trebui mai multă implicare și din partea facultății de Biologie a Universității de Vest în cercetarea și protejarea aceastor parcuri naționale din sudul Banatului. Pe lângă Semenic-Cheile Carașului mai există încă două parcuri la fel de importante: Cheile-Nerei – Beușnița și Domogled Valea Cernei.
E atât de bine să nu auzi drujbe și să nu vezi drumuri de TAF. Impresia pe care ți-o lasă e copleșitoare prin înșiruirea de fagi puternici și viguroși între care găsești alți fagi trântiți cu câte un ciot rămas în rădăcini și cu mulți alții trântiți și aflați în diferite grade de descompunere. Se întâmpla să calc câteodată pe ceva ce părea a fi un fel de denivelare. La o privire mai atentă îmi dădeam seama că era un copac trântit și putrezit aproape în totalitate. Erau porțiuni unde pădurea era mai tânără și unde fenomenul despre care vorbeam mai sus era diminuat iar arborii erau mai tineri și viguroși. În această pădure sunt localizate exemplare de fag cu o vechime de peste 350 de ani ceea ce e într-adevăr impresionant. Dacă mă gândesc bine austriecii încă nu veniseră în Banat. Sper din tot sufletul ca acest areal să rămână așa cum e. Nu e nevoie de mare lucru. Trebuie doar ca tăietorii de lemne să fie ținuți departe iar pădurea să rămână în starea în care e ea acum. Mii de ani a trăit fără ca noi să intervenim.
În ultimul an am observat organizațiile de mediu implicându-se activ în această luptă(G. Păun/Agent Green fiind unul dintre cei mai activi cu rezultate vizibile). Am văzut alpiniști români(A. Glăvan, Z. Torok) implicându-se în această luptă(există interese în a intra cu drujbele în pădurea Coșava din Semenic). Totul a culminat cu un film apărut în această săptămână și din care am aflat că E.I.A.(Environmental Investigation Agency) s-a implicat în demascarea jaf-ului ce are loc în pădurile noastre. Pași importanți au fost făcuți și pentru scoaterea Romsilva din administrarea parcurilor naționale o lege în acest sens trecând de Senat. Trebuie reținut că Romsilva are un interes economic iar aceste parcuri naționale nu au nevoie de activități de exploatare. Se creează presiune iar acest lucru e bine. Trebuie în primul rând conștientizată importanța acestui areal prin mediatizare și în paralel lucrat în plan legislativ și susținute organizațiile de mediu(se pot face donații dacă nu există dorință pentru implicare directă).
Diferența de nivel nu a fost foarte mare așa că, poate și din această cauză , la sfârșitul turei nu m-am resimțit la fel ca săptămâna trecută. În totalitate am mers aproape 25 de kilometri prin această pădure. Cu toate acestea am reușit să vedem doar o mică parte din ea. Ea se continuă pe Nergănița și Botul Calului iar mai apoi pe cursul Nerei spre Valea Almăjului. Ajungem pe întuneric la mașină și facem dezechiparea la frontală. Dacă am fi întârziat încă vreo 30 de minute cu siguranță că am fi mers tot cu ajutorul frontalelor și prin pădure. Dacă astrele se alinează în week-end-ul viitor o să fac un traseu în acea zonă.
