Această iarnă nu a avut cea mai bună zăpadă din ultimile ierni dar măcar un lucru era sigur, riscul de avalanșă era zero așa că m-am pornit din nou într-o tură solitară spre vârful Țarcu. Știam că e de obicei un traseu populat așa că speram să mai întâlnesc drumeți pe traseu.
Când m-am trezit și m-am uitat pe geam în Timișoara aproape că îmi venea să mă pitesc înapoi în pat. Ceața era foarte deasă. Mă bazam totuși pe prognoza de vreme bună cu ore multe de soare.
Atmosfera cețoasă m-a însoțit până pe curbele spre șaua Jigorea. Acolo erau câteva mașini dar am găsit loc relativ ușos fără să fie nevoie să dau la lopată. Se pregăteau să urce spre Țarcu încă un cuplu pe schi de tură/split board. Mă gândeam să urc cu ei împreună dar nu păreau să se grăbească așa cam plecat mai hotărât în față.
Ceața a dispărut complet iar vântul nu bătea deloc. Aveam noroc de vreme superbă așa că am spor. Trec rapid de Cuntu și continui să urc. Un pic mai sus de Cuntu un grup organizat părea să desfășoare un fel de școală de iarnă. Erau destul de mulți. Învățau să urce pe crustă de gheață cu colțarii. Până să mă întorc eu au ajuns la folosirea pioletului în caz de alunecare. Eu mi-am văzut de ale mele și am continuat. După ce am trecut de Sadovanu simțeam că înaintam destul de greu dar am ajus după vreo 3 ore pe Țarcu. Nu cu mult mai mult față de o tură de vară.
Mă întâlnesc cu unul din meteorologii care coborau de pe Țarcu după 2 săptămâni de stat acolo. E interesant cum îți modelează muntele pielea de pe față după zile la rând petrecute acolo sus. Într-un fel asemănător arătau și ciobanii de prin Godeanu care stau cu lunile la oi vara.
La cabana meteo mă opresc după ce fac o oprire scurtă pe vârf. Îmi venea să cobor pe una din muchiile care coboară către Armeniș dar aș fi întarziat prea mult. Cred că ar fi o idee interesantă pentru anii următori să cobor până spre marginea pădurii.
La cabana meteo povestesc un pic cu meteorologul și cu încă 2 tipi care povesteau că se antrenează pentru Caucaz. Mai stau un pic să mă joc cu un mârtan simpatic iar apoi mă echipez de coborâre. Zăpada într-o primă parte nu e grozavă și încerc să caut zonele viscolite pentru a evita crusta de gheață. Ajung repede înapoi la Cuntu iar de acolo înapoi la mașină. Din păcate traseul nu are proflul perfect pentru schi de tură fiind format după Cuntu din bucăți scurte de urcare și coborâre. Nu prea mai stau pe schiuri decât pe porțiuni. Am mai întâlnit cel puțin vreo 10 persoane și încă un cuplu e schi de tură. E îmbucurător să vezi că genul ăsta de activitate câștigă teren și la noi. La final am numărat peste 20 de kilometri.
