Dintre toții munții situați în arealul Banatului Munții Cernei mi se par cei mai puțin abordabili pentru a fi traversați. Mă tot gândesc de ceva vreme la o variantă de a-i traversa prin zona înaltă a lor(Vlașcu, Olanu, Boldoveni). Vorbesc fie de traversarea lor de două ori, fie de o singură traversare care ar presupune să fim recuperați din Valea Cernei. În acest sens odată cu acest traseu pe Valea Craiovei am parcurs toate cele 3 variante ce pornesc din Vale Cernei: Valea Iauna, Valea Craiovei și Valea Olanu. Variante există și din Cerna-Sat și chiar după Cerna-Sat dar traversarea Munților Godeanu o voi lăsa pentru un sezon viitor. Voi încerca să dedic un sezon întreg acestui masiv muntos pentru o ducumentare amănunțită a variantelor de acces cu sau fără bicicletă. Evident fără biciletă acest lucru e posibil și am făcut numeroase incursiuni dar o traversare pe bicicletă ar încununa tot acest efort.
Zona înaltă din Munții Cernei la peste 1500 de metri înseamnă cu siguranță push-bike cel puțin pentru a răzbate și pentru a ajunge pe unul din plaiurile ce străbat creasta. Concluzia mea în acest moment e că varianta optimă presupune urcarea prin Zmogotin, Pietrele Albe, Vârul Babei(1825), iar mai apoi coborârea pe sub Vârful Boldoveni(1799), Opleșata(1568), și mai departe pe Valea Craiovei și într-un final Valea Cernei. Partea necunoscută pentru mine e bucata de pădure dinspre Valea Cernei situată înaintea Vârfului Opleșata. Pare să fie de lungime scurtă(2 kilometri) așa că probabil se poate trece chiar dacă ar fi să tragi bicicleta după tine sau să o cari în spate. Nefiind defrișată încă mă aștept să nu fie deșișul imposibil de trecut caracteristic acestor zone. Dacă nu voi apuca în acestă toamnă atunci rămâne pentru sezonul următor. Momentul în care trebuie mers e primăvara sau toamna pentru că traseul traversează o zona înaltă iar vara sunt o multitudine de oi și deci și câini ciobănești.
Această tură am făcut-o în week-end-ul dinaintea începerii anului școlar. Dacă nu s-ar fi nimerit așa cu siguranță că aș fi mers la Banat Maraton ce a avut loc în clisura Dunării. Evenimentul a fost reînviat și dacă în trecut avea loc pe Semenic de această dată el a fost organizat pe ambele maluri ale Dunării, atât în România cât și în Serbia. A făcut parte dintr-un program mai larg care a primit finanțare de la Uniunea Europeană. Dacă se va mai organiza și anul viitor ar fi de preferat să se aleagă un alt moment din an.
Împins din spate și de începutul de an școlar am ajuns așadar să fac această tură pe Valea Cernei. Mașina am lăsat-o la distanță scurtă de bifurcația Cern Sat – Baia de Aramă într-o parcare umbroasă. Drumul spre Cerna Sat a fost din nou refăcut. Motivul acestei lucrări e legat de exploatările forestiere din zonă care prosperă. La ucare am văzut două camioane goale urcând iar la coborâre aceleași două camioane încărcate. Zona de unde exploatează pare să fie localizată în zona Geanțul Glodului. Din drumul pe care am urcat noi, în zona unde pe partea dreaptă e un mic lac, se desprinde un drum auto forestier de unde camioanele au coborât. Zona este fără semnal așa că nu am putut verifica legalitatea transporturilor.
Atunci când am cotit spre Valea Craiovei am avut impresia că am intrat într-o zonă de poveste. Pe o porțiune destul de lungă se merge pe plat la umbră iar râul curge domol. Nu ne-am grăbit pe aici nici la urcare și nici la coborâre. Chiar dacă pădurea e încă verde se simt totuși nuanțe de galben și ruginiu. Am redus viteza la minim ca și cum aș fi fost într-un film dat cu încetinitorul pentru a avea timp să observ, să miros și să arhivez senzația pentru mai târziu. Am resimțit în această tură o stranie senzație de melancolie. M-a cuprins și pe mine emoția începului de an școlar. Copilul din mine cred că nu a murit încă. Probabil aceasta-i și explicația dorinței de a petrece cât mai mult timp în natură.
Mă așteptam ca drumul să se continue mulți kilometri în sus pe vale până în zona golului alpin așa cum observasem în celelalte văi din Valea Cernei. Spre bucuria mea nu a fost să fie așa. Undeva la mijlocul distanței dintre vârf și golul alpin drumul cotește spre stânga peste un pod iar în față nici urmă de drum. Nefiind drum îmi imaginez că e o zonă neatinsă. E cred vorba de zona făgetelor seculare despre care știam că se află aici. O să încerc să aflu în ce regim este pentru că dacă e neatinsă de exploatări va trebui urgent introdusă în catalogul național al pădurilor virgine. Sunt multe alte zone complet rase pe Valea Cernei încât să ajungem să ne mai permitem să distrugem ce a mai rămas intact aici. O să cer ajutor organizațiilor de mediu pentru acest demers.
Am trecut podul și am început să mergem pe curbă de nivel o bună bucată. Taică-miu îmi spune că a fost pe aici în urmă cu vreo 20 de ani și că își amintește cum se tăia. Nici urmă de fagi pe care greu pot să-i cuprindă 2-3 oameni. Erau fagi pe care îi puteai cuprinde cu mâinile sau cu brațele. Cam atât au reușit să crească în cei 20 de ani. Atunci când tăiem ne împrumutăm de la 3-4 generații care vin după noi. Atât îi trebuie unui fag să ajungă la dimensiuni care să permită exploatarea lui. Tot timpul oamenii au folosit și tăiat pădurea pentru a construi sau pentru a se încălzi. Nivelul în care despădurim s-a accelerat incredibil în ultimii 20 de ani. Ceea ce îmi e tot mai clar e că direcțiile silvice nu sunt capabile să gestioneze aceste păduri. Interesele economice și goana după profit sunt greu de stăpânit. E nevoie de măsuri extrem de dure și de limitarea acestor tăieri. Toată această muncă se duce în teren pentru a aduce la cunoștiița opiniei publice cazurile de despădurire dar cea mai grea muncă se duce în birouri. Pericolul vine din partea celor cu putere financiară care licitează pentru aceste zone. În ultimii ani au adunat averi considerabile și e clar că la această presiune e greu să reziști chiar dacă ai inteții bune. Cei cu intenții bune nu au loc în acest joc. De aceea e nevoie de legislație și măsuri extrem de dure.
Odată cu înălțimea imaginea fagilor micuți și subțiri lasă loc apocalipsei. Intrăm în cea mai mare suprafață de pădure despădurită pe care am văzut-o până în acest moment în acest areal al munților din Banat sau din apropiere de Banat. Versanți și văi întregi au dispărut pur și simplu. Câte un fag rătăcit cine știe cum amintea despre ce a fost înainte pe aici. Am trăit o senzație de ură, neputință și disperare când am văzut cum arată. Am văzut că zona e despădurită atunci când am desenat traseul acestei ture. Nu îmi imaginam că poate fi chiar așa de sinistru. Și ca să devină totul și mai sinistru în capătul drumului am dat de utilaje părsite(un fel de buldozer și un vagon) dar și cauciucuri lăsate la voia întâmplării. Nu vorbim de utilaje în stare de funcționare din cadrul unei exploatări în curs. Aici au venit, au ras tot și și-au plecat lăsând în urmă o parte din utilaje și ce nu mai aveau nevoie.
Amenințarea ploii nu ne lasă să urcăm până pe vârful Opleșata așa că pornim în sens invers forțați de senzația de disconfort și scârbă pe care am avut-o. Senzația plăcută pe care am avut-o atunci când am trecut prin acea dumbravă ne împingea înapoi dezgusați de tot ce am văzut câștigând în înălțime. Încercarea noastră de a urca pe culmile munților Cernei ne-a dus într-un veritabil iad creat de mâna omului.
Exploatările forestiere împing animalele sălbatice departe și le fragmentează habitatul prin deranjul constant și îndelungat pe care îl provoacă. În această zonă exploatarea forestieră e oprită ceea ce înseamnă că în aceste locuri se simt probabil în siguranță. Pe drumul forestier din zona despărurită am văzut zeci de urme de ghiare, copite(mistreț, căprioare, urs) dar și cel puțin 3 locuri în care am văzut excremente de urs. Nu cred să mai fi văzut vreodată undeva o așa concentrare de urme ale animalelor sălbatice. Consider că nu ar trebui să se taie în parcurile naționale în nici un fel. Dar în nici un caz nu trebuie permise exploatări simultane la distanță apropiată una de cealaltă. Nici un masiv muntos nu ar trebui să permită exploatări simultane sau la distanță scurtă în timp. Ceea ce se întâmplă în Parcul Naționat Domogled Valea Cernei nu e incompetență ci e rea voință. L-am văzut pe administratorul parcului într-o înregistrare făcut de Agent Green. Acest personaj nu are ce căuta acolo unde este pentru că dacă ar avea bune inteții ar lupta pentru ca acest fel de lucruri să nu se mai întâmple. Parcurile Naționale trebuie administrate de entități distincte din care să facă parte organizații sau indivizi capabili să le gestioneze. Interesul economic trebuie scos din parcuri naționale.
La coborâre am urcat pentru câteva sute de metri pentru a vedea drumul care merge către Cerna-Sat de sus. E uluitoare prăpastia care se vede coborând din drumul Baia de Aramă-Băile Herculane. Pentru o porțiune de câteva zeci de metri consider că ar trebui montanți parapeți mai înalți pentru că riscul e uriaș. În cazul unui accident sau în condiții meteo nefavorabile există un hău de 100 de metri în care dacă aluneci șansele de a scăpa sunt zero.
La dus am observat niște oameni care stăteau cu miere pe o masă la marginea drumului. Am oprit și am cumpărat două borcane. Era miere proaspăt stoarsă. Atunci când am încercat să aflu detaliii despre unde a fost culeasă mi-au arătat stupii pe care nu îi observasem în grădina de deasupra drumului. Am stat puțin de vorbă cu ei și am aflat că erau din Izverna. Am rămas oarecum surpins. Mă așteptam ca acea zonă să facă parte dintr-un cătun al Cornerevei. Inevitabil am ajuns la fosta graniță dintre regățeni și imperiali situată pe cursul Cernei. Ei îi spuneau pătrăulă. Am gustat din miere. Avea un iz de proaspăt stors iar albinele mișunau în acel loc simțind mirosul mierii din borcane. Prețul a fost 20 de RON borcanul. Cred că atâta cât putem ar fi bine să ne procurăm hrana din astfel de surse. Spre exemplu eu aș putea să aduc destulă brânză de oaie de la Domașnea către Timișoara. E drept că am mai dus dar prea puțină. Lumea preferă în general gustul de plastic din magazine.
