Valea Putnei
În ultima vreme îmi stă gândul la traversarea munților Almăjului dinspre Valea Almăjului către Dunăre. E cam greu să găsești și o variantă care să permită un circuit și care să te ducă la revenire în Valea Almăjului pe o altă variantă decât cea de la dus.
Una din opțiuni ar fi traversarea de la Eftimie Murgu până la Eșelnița. O alta ar fi pe la Ravensca/Liubcova. Există și o variantă care te poate duce la Dunăre prin Eibenthal(cel mai sudic sat de pemi din Munții Banatului).
Cam toate abordările presupun să urci până în zona înaltă care se apropie de 1000 de metri pentru ca mai apoi să cobori la Dunăre. Dus întors tot acest traseu are peste 100 de kilometri. Informații despre aceste traversări sunt destul de puține așa că zona merită explorată.
Cu aceste gânduri în minte mi-am propus să studiez una din variantele cu plecare și revenire în Valea Almăjului. E vorba de urcare pe Valea Putnei până la Preghida și revenire pe Valea Rudăriei. În ultima săptămâna a plouat destul de mult așa că nu mă așteptam să pot face acest traseu în totalitate din cauza noroiului. Așa că nu mă grăbesc să plec din Domașnea prea devreme. Pe la ora 12 ajung la Prilipeți unde mă întâlnesc cu Emil și de unde am și plecat mai departe spre Prigor și Putna.
Ne încălzim binișor până la Putna pe asfalt și rămân oarecum surprins să văd că râul e așa de mare. Trecem de sat și gaterul de la ieșirea din sat și intrăm pe drumul forestier. Spre surprinderea mea nu am dat de noroiale la care mă așteptam. Drumul are destul de multă piatră așa că e în stare relativ bună. Oricum era peste așteptările mele. Avansând destul de mult și văzând starea drumului îmi dau seama că ar fi trebuit să plecăm mai de dimineață. Am fi avut șanse să coborâm pe Valea Rudăriei. Înaintăm cât putem de mult și undeva pe la 16:30 decidem să ne întoarcem. În lunile următoare cu siguranță că voi face acest circuit. Întrebarea e doar dacă va fi înainte de 15 august sau nu.
Pe toată urcarea ne-am oprit de câteva ori pentru a admira râul Putna care în acestă primăvară era uriaș. Nu era chiar cât Nera dar surprinzător de aproape ca volum al apei. Zonele largi și blânde ale râului oscilau cu zone în care erau mici chei și unde apa era agitată și învolburată. Neașteptat de spectaculoasă toată această vale.
Coborârea e un deliciu total. Nu prea ne mai ferim de gropi cu apă și noroi așa că ajungem destul de murați înapoi la asfalt iar mai apoi în Prigor și de aici prin Borloveni și Pătaș înapoi în Prilipeți. Pe această ultimă bucată ne bucurăm și de apusul roșiatic și profilul Culmii Pleșiva din Munții Aninei.