Chiar dacă e vară, cald și multe ore de lumină se întâmplă iată să avem parte și de multă instabilitate atmosferică. După 2 zile succesive în șa a trebuit să luăm o zi de pauză pentru că instabilitatea s-a accentuat și peste cea mai mare parte a Banatului a plouat puternic. Căldura și mai ales umezeala încep să ajungă și ele la valori greu suportabile.
În asemenea condiții am hotărât să abordez unul din traseele situate undeva în fundul văii Almăjului. Am urmat drumul care continuă din Dalboșeț(e destul greu să mai numești drum asemenea dezastru) vreo 8 kilometri și cu puțin înainte de podul din Șopotu Nou am cotit spre stânga. Nu-mi imaginam că există case împrășitate pe acolo. Interesant era că păreau să fie chiar populate. Ajungem chiar să povestim vreo câteva minute cu un nene care spunea că ar vrea să vândă tot ce are acolo și să se mute.
Urcarea e aspră dar 100% ciclabilă așa că pe toată această porțiune ne încălzim serios. Rămân destul de repede fără apă. Știam că o să pot umple din nou bidonul în Ravensca dar înainte de a ajunge acolo avem parte de o priveliște directă asupra cheilor Nerei. E probabil un din punctele din care aceste chei se văd foare bine. Suntem înconjurați în toate direcțiile de muchii împădurite care se amestecă într-un fel unic. Se văd Munții Aninei, Munții Semenic, Munții Cernei și evident o mare parte din sălbăticia munților Almăj.
Topiți de căldură ajungem în Ravensca și găsim chiar la intrate o fântână dotată cu robinet. Beau apă pe săturate, umplu bidonul și ne oprim în centrul satului pentru o pauza de un baton și un măr. Acolo era un grup de vreo 10 oameni(atât bărbați cât și femei) care stăteau la zbor sub umbra unui copac. Nu păreau să fie prea curioși ce-i cu noi așa că nici noi nu i-am deranjat.
Chiar la intrarea în sat am văzut două mașini cu numere de Cehia iar două persoane păreau să lucreze la renovarea uneia dintre case.
Am lăsat Ravensca în spate și am intrat printr-o pădure pe un drum extrem de bun. Această bucată a fost fenomenală și cea mai frumoasă a întregului traseu. Întâlnim o pemoaică ce se plimba pe acolo dar și un grup de 3 enduriști din Cehia. S-au oprit să ne întrebe dacă și noi suntem tot de acolo pentru că în general nu prea umblă altcineva pe acolo. A urmat o serie de urcări și coborâri ce au culminat cu o urcare mai lungă pe un drum cu șanțuri adânci care ne-a scos în vârful unui deal cu o poziționare extrem de pitorească. Vedeam poieni pline de flori și păduri în orice direcție întorceam capul. Aici am o primă pană pe care o fac repede iar apoi pornim mai departe trecând printr-o altă serie de urcări și coborâri. Ne furișăm pe lângă o stână dar nu se văd nici oile și nici câinii. Nu-mi dau seama dacă erau la păscut în altă parte sau pur și simplu nu au urcat încă cu ele acolo.
Trecem de o nouă zonă împădurită și împingem serios pe o ultimă bucată înaintea coborârii spre Valea Almăjului. De acolo de sus din cel mai înalt punct se vedeau absolut toate satele din Valea Almăjului: Moceriș Pătaș, Gârbovăț, Bănia, Prilipeț dar și Lăpușnicul Mare sau Bozovici. Doar Eftimie Murgu era ascuns după dealul ce-l desparte de Bănia.
Prima parte a coborârii e excepțională dar intrăm într-o zonă extrem de bolovănoasă unde am reușit să facem praf cauciucurile și probabil și plăcuțele de frână. Ajungem înapoi în Dalboșet și realizez că tura chiar dacă a fost scurtă a fost mult mai intensă și mai grea decât m-aș fi așteptat. Având în vedere căldurile care vor urma probabil voi lăsa deoparte această zonă pentru mai la toamnă. Voi urca mai sus către zona înaltă a munților Țarcu în turele următoare. Dar nu înainte de urcarea de sâmbăta asta pe Muntele Mic.
