Odată ajunși pe teren austriac evident că am despachetat destul de repede și am căutat o nefiltrată. Spa-ul de lângă avea o terasă frumoasă așa că ne-am așezat și am pus în față un pahar din acest lichid tulbure. Mă uitam când la pahar când la masivul Zugspitze care părea că se prăbușește peste locul unde stăteam. Prin Austria și în special în Tirol totul pare la locul lui. Casele, mușcatele de la geamuri, vacile, drumurile și potecile. Destul de enervantă parcă atâta ordine.
În următoarea zi, ca de altfel în toate zilele din acest concediu, m-am trezit foarte de dimineață și am pornit într-o tură care s-a dovedit extrem de solicitantă atât pentru mine dar și pentru frânele bicicletei.
Pornirea a fost pe asfalt preț de câțiva kilometri dar apoi am virat către Marienbergjoch. Urma să încep un ocol lung al vârfului Wannig(2493 m). Bucata asta m-a încălzit bine de tot și cu excepția unei bucăți destul de scurte am stat în șa. Cățărarea cred că a avut undeva la 800 de metri diferență de nivel. Era undeva spre ora 9 când am ajuns în șa. Am avut parte și de un stau format dintr-un grup de vaci care nu se dădeau duse din mijlocul drumului. Soarele a început să bată binișor așa că am stat să admir priveliștea preț de câteva minute.
Văzând cum arată urcarea bănuiam că în partea opusă coborârea trebuie să fie asemănătoare. Și nu m-am înșelat deloc. Mi-am dat drumul la vale și m-am oprit la poarta unei ferme într-o altă turmă de vaci. Clopotele lor făceau destul de multă gălăgie. Un nene spre 60 de ani îmbrăcat în costum tradițional tirolez trăgea tacticos din țigară și se bucura de soare. Probabil încheiase treaba de dimineață. Am intrat în pădure însoțit de aceeași pantă. Destul de repede am ajuns în Dormitz și am traversat centrul localității în care oamenii începuseră să mișune de dimineață. De prisos să mai spun că și aici a fost la fel de frumos. De aici m-am îndreptat către Fern Pass. Adică o trecătoare alpină situată între Wannig și Grubigstein destul de importantă pentru că face legătura cu austostrada A12. Într-una din zilele când a plouat am făcut o vizită în Innsbruck sperând să găsesc niște SPD-uri pentru sezonul următor. Nu am găsit acolo dar drumul în sine a fost extrem de spectaculos și aparent destul de popular.
Am traversat drumul ce trece prin pas și am mers pe un drum secundar care s-a terminat în curtea a ceea ce părea o locuință princiară. Se pare că era un castel destul de vechi care se cheamă Burg Fernstein. Am trecut print-un gang iar mai apoi am continuat pe o potecă expusă și extrem de spectaculoasă. Aparent și destul de populară printre MTB-eri pentru că am întâlnit vreo câțiva care mergeau în direcția opusă celei parcurse de mine.
Am părăsit zona și am intrat pe un single trail de enduro pe care n-am putut să stau prea mult în șa. Nu eram echipat pentru enduro. Bucata n-a fost lungă și s-a terminat pe malul unui lac cu o culoare superbă albastru-verzuie. Poteca destul de tehnică a continuat pe malul lacului o bună bucată. Am revenit la asfalt de unde am început să cobor spre punctul de start. Tura s-a terminat destul de repede(în vreo 4 ore) și a avut undeva la peste 1500 de metri diferență de nivel. Următoarele săptămâni am ținut cam același ritm. Adică ture rapide de foarte de dimineață pentru a putea face alt gen activități în a doua parte a zilei cu fetele.
