Am plecat de aceasă dată din Timișoara. Parcă e mai frumos și mai rapid să plec de la Domașnea. Am fost de această dată cu Șerban. Ne așteptam la o plimbare la răcoare prin pădure dar așteptările ne-au fost înșelate. Am intrat într-un fel de paradis al fotografilor. Dar să le luăm pe rând.
În timp ce ne apropiam de platoul și golul alpin am început să vedem ceață și posibil chiciură în zona foarte înaltă. Chiar dacă aveam haine potrivite pantofii nu erau cei potriviți pentru că nu am cărat bocancii după mine. Nici parazăpezile nu le aveam așa că a mă așteptam la o zi umedă.
Am intrat deabinelea prin ceață și un fel de brumă/chiciură/zăpadă care și-a făcut prezența încă de pe platou. Frunzele uscate și îngrămădite de săptămâna trecută au început să se umezească chiar dacă nu au apucat să se așeze întrutotul. Era tot mai clar că nu putem merge prea mult în asemenea condiții așa că ne-am propus să dăm un ocol al Poienii Înalte.
Ocolul e destul de larg așa că apucăm să coborâm puțin înspre unul din brațele Nergăniței dar nu foarte mult. Dăm de un culcuș de animal sălbatic care era destul de ferit și uscat pe o asemenea umezeală. Am bănuit că e vorba de râs sau cel mai probabil de o vulpe. Erau niște excremente relativ proaspete la intrare dar nu mă pricep să “citesc” asemenea semne.
Era foarte interesant cum oscila temperatura sau condițiile meteo pe distanțe foarte scurte. În anumite locuri era înghețul iernii iar apoi la distanță nu foarte mare să dăm din nou de umezeala toamnei. Papucii mei erau de mult uzi iar felul în care se manifestau cele 2 anotimpuri în zonele prin care treceam le resimțeam și în zona picioarelor.
Ceața foarte deasă ne face de câteva ori să ne învârtim în cerc. Îmi dau seama atunci când verific GPS-ul care înregistrează punctele prin care trec. E relativ simplu să te rătăcești în asemenea condiții.
Ne reamintim de tura făcută în condiții asemănătoare anul trecut când am resimțit din plin frigul, mai ales atunci când stăteam pe loc. Pauza de masă de această dată e destul de confortabilă chiar dacă nu zăbovim prea mult. Am ales un loc plat cu fagi uriași care arătau uluitor în acea ceață. Chiar dacă pădurea de pregătea de iarnă o simțeam parcă mai vie ca oricând. Era ceva organic în acel tablou, aproape că te așteptai să poți comunica în vreun fel.
Ieșim din pădure când încă mai aveam destul de lumină dar nu prea mai puteam sa stăm prea mult în special din cauza picioarelor mele murate. La sfârșit de tură ne schimbăm cu haine uscate și ne oprim la un ceai și o cafea caldă la nea Cornel. De acolo pornim spre Domașnea unde ne lungim până târziu în noapte lângă câteva beri plănuind viitoarele ture în Banatul sălbatic. Să sperăm că iarna nu va veni peste noi chiar așa devreme și că noiembrie ne va mai permite câteva incursiuni.
