După voluntariatul de sâmbătă iată că a venit și ce-a de-a doua zi a evenimentului 2BE. Iar în a doua zi m-am pus și eu în mișcare. Mă trezesc pe la 7 și mă pregătesc pentru plecare. Evident că nu uit să iau răchia ce urma să ajungă la câștigători dar și cele vreo 4 kile de brânză pe care Alex le voia pentru el. Brânza era adusă din Godeanu de la munte și avea mici găurele și era foarte puțin sărată pentru că brânza de oaie nu trage atâta sare. Răchia ruginită cu un gust foarte bun a fost pusă în sticle de jumătate și pregătită pentru câștigători(de fapt cei de pe primele locuri pentru că la 2BE toată lumea a avut de câștigat).
Startul s-a dat la ora 9. Știam că până sus pe Semenic e o distanță de vreo 30 de kilometri cu diferență de nivel considerabilă și deci mă așteptam să fie greu. O bună parte din urcare a fost pe la umbră așa că am avut spor la pedalat. Cei mai antrenați evident că s-au dus repede înainte și nu i-am mai văzut decât la final. Dar pe cea mai mare parte din urcare am mers alături de 2 concurenți. În punctul de alimentare de la 3 Ape am luat-o chiar înaintea lor și pe acea bucată nu i-am mai văzut decât în porțiunea abruptă de dinainte de ieșirea din pădure. Chiar dacă m-am simțit foarte bine pe urcare pe drumul foarte lat și la răcoare la kilometrul 29 am avut o cădere. M-am încăpățânat să nu iau nimic la mine și norocul meu a fost că am primit un gel și un baton de la cei doi care evident că m-au ajuns dar și depășit. Au început crampele și am pierdut minute bune să îmi revin oprrindu-mă destul de des. Am subestimat această bucată și am resimțit din plin acest lucru. Trebuia să iau măcar o banană cu mine dacă nu de jos atunci măcar din punctul de alimentare de la 3 Ape. Reușesc să împing din greu și să ajung în cel mai înalt punct al turei din platoul Semenicului.
A urmat coborârea către Gârâna pe care mi-am revenit destul de repede deși eram puțin demoralizat. Am reușit să pierd bidonul cu apă undeva între vârf și intrarea în pădure așa că am mai pierdut ceva vreme întrocându-mă după el. Nu l-am găsit așa ca m-am milogit de cei care stăteau acolo la umbră să-mi dea o sticla de apă. Cu greu reușesc să primesc una pe care am lăsat-o în punctul de control următor de unde am luat un bidon cu împrumut. Închizătorii de traseu mi-au recuperat bidonul. Eram sigur că o să-l găsească și să mi-l aducă. Le mulțumesc pentru asta.
Intru pe bucata scurtă din Trans-Semenic și cotesc stânga prin Gârâna. Era deja destul de cald așa că încet, încet încep să mă topesc. Praful de pe urcare a ajuns și la angrejane așa că încep să aud și mici scârțâieli. Îmi amintesc că același lucru au pățit-o unii din concurenți în prima zi. Nu cred că ar strica ca voluntarii să aibă un spray de curățare și ulei de uns în punctele de control. Cu atât mai mult cu cât vorbim de ture lungi și teren accidentat care pune presiune nu doar pe concureți ci și pe bicicletă. La distanță scurtă de ieșirea din sat cotesc spre dreapta și mă bucur de bucata foarte frumoasă care merge paralel cu pădurea. Un voluntar încuraja frenetic pe această bucată. Auzind-ul din depărtare parcă primeam boost-uri de energie.
Coborârea spre Slatina Timiș nu e chiar o coborâre lină pentru că traseul are o multitudine de alte urcări și coborâri unele dintre ele nu tocmai ușoare. Concluzia ar fi că dacă te-ai fi așteptat să ai viață ușoară pe această ultimă parte acest lucru nu s-a întâmplat. Bucata îmi era cunoscută așa că știam la ce să mă aștept.
Nu se punea problema să nu termin această tură dar m-aș fi așteptat să scot un timp un pic mai bun. Dar până la urmă nici nu cred că e așa relelvant dacă aș fi scos cu vreo 20-30 de minute mai puțin. M-am bucurat de traseu și de faptul că am reușit să trag de mine. Până la urmă cel ma important e că fac sport și mișcare. Singurul regret e că Timișoara nu e mai aproape de munte. Am tot încercat să mă duc la sală sau la stadion dar cumva ceva nu-mi place la genul acesta de mișcare. Mișcarea în aer liber, la munte, în apropierea pădurii e și va fi întodeauna altceva. Ca să nu mai zic de partea de explorare de care ai parte. Dacă mergi la sală la mall cam singura parte de explorare de care ai parte e dată de scările rulante de pe care ai privilegiu să admiri fauna pestriță din jur.
După 6:37h ajung înapoi în Slatina-Timiș unde mai aștept cam o oră premierea. Această festivitate are loc în aceeași atmosferă deschisă și prietenească. La tura scurtă am fost doar 4 concurenți dintre care 2 au renunțat iar un al treila s-a dus înaintea mea cu un pic peste 5 ore. L-am văzut venind din spate și depășindu-mă într-un ritm foarte bun. M-am trezit pe locul 2 și cu sticla de răchie ca premiu în mână. Am returnat-o organizatorilor la rândul meu. Chiar dacă nu am de vânzare am totuși destulă acasă așa că nu aveam nevoie de o jumătate în plus. Am mai primit un bon cadou pentru o cască de ciclism de la Decathlon, 2 sticle de vin de la Cramele Recaș și un șit de la CoolbikeTeam. Acești sponsori merită amintiți pentru că e îmbucurător că s-au implicat în a ajuta la a pune bazele acesti povești frumoase numită 2BE.
M-am urnit spre casă cu gândul că la anul vom merge în munții Godeanu să explorăm. Primele 2 ediții au fost grele. Sunt convins că Godeanu prin izolarea sa va avea și mai multe de oferit chiar dacă nu va fi ușor nici pentru organizatori/voluntari și cu atât mai mult nici pentru cei care se vor încumeta să se înscrie. Acolo sus sunt încă mulți câini așa că prin septembrie/octombrie când se vor întoarce și când încă nu va fi foarte frig vom merge să continuăm explorările în Bantul Epic.
Foto credit: Mircea Gherase