Miercuri plecam de la lucru și mă întâlnesc cu Șerban. Aveam poftă de mers undeva într-o tură fără bicicletă după atâtea ture în șa. Nu ne-a luat mai mult de câteva secunde să stabilim locația. Iar dacă tot am hotărât să mergem am mai spus și celor cu care am mai fost în diferite ture în ultimii ani. E drept că n-am fost cu multă lume. Dintre cei pe care i-am anunțat au spus prezent și Alex, Daniela și Iosif. Pe lângă Șerban a mai venit și Irina Palade dar și Zsolt de la Cluj. Bineînțeles că taică-miu a spus și el prezent. Nici nu se putea altfel.
Sâmbătă ne întâlnim la magazinul de la bifurcația care duce spre Râu de Mori unde ne regrupăm. De aici urmăm valea câtre barajul de la Gura Apelor iar când ajungem sus la baraj continuăm spre dreapta pe drumul care duce pe vale în sus câtre Râul Șes. Acest drum e punctul de plecare către Șaua Iepii și traseele din Munți Țarcu care se desprind de aici. Noi trecem de intrarea în acel traseu și înaintăm până drumul se blochează din cauza alunecărilor de teren. Din acel punct ne echipăm de urcare și continuăm pe o bucată de vreo 2 kilometri până în locul în care drumul traversează Râul Șes. Aici e nevoie să ne descălțăm și să traversăm prin apa rece. Pentru mine chestiunea asta e ca o terapie dar și pregătire pentru urcarea care urmează. Din cauza vegetației dar și a faptului că drumurile pot suferi schimbări stăm câteva minute să stabilim dacă urcăm pe drum sau intrăm pe poteca ce se deprinde imediat ce traversăm un al doilea pârâu tributar Râului Șes. Hotărâm să urcăm pe potecă o bucată scurtă iar mai apoi intrăm în zona în care s-a tăiat pădurea acum puțină vreme. Partea bună e că nu au apucat să defrișeze decât o bucată relativ mic. Presiunea publică a oprit măcelul din această zonă. Partea și mai bună e că nu există nici un fel de tăieri în acest moment în acea zonă. Nu am văzut nici un muncitor sau utilaj.
Trecem de zona despădurită și intrăm în zona sălbatică și cu bucăți abrupte. O adevărată provocare să înaintezi pe cărarea ce pe alocuri se pierde, să faci mici ocoluri sau să sari peste lemnele trântite. Mi se părea că solul din pădure era foarte diferit de ceea ce vezi în pădurile de foioase. Aici erau destul de mulți brazi de dimensiuni considerabile.
Răzbim la marginea pădurii unde întâlnim doi ciobani ce și-au regăsit oile pe care le pierduseră. Ne oprim lângă stâna situată la ieșire din pădure și stăm să îmbucăm fiecare câte ceva. Efortul până aici a fost susținut datorită înclinării traseului. Taică-miu se plimbă pe lângă stână și aude un smiorcăit. Ne dăm seama că e vorba de un pui de ciobănesc de nici 2 săptămâni lăsat acolo de cei care tocmai au coborât cu oile la vale. Bietul animal nu avea nici o șansă de supraviețuire dacă nu am fi dat peste el. Nu aveam cum să-l cărăm în sus spre vârf așa că îl punem într-o haină rămasă în stână și pornim spre lacul Gugu. Speram să treacă cu bine peste noaptea cât noi vom campa sus la peste 2000 de metri. Acest cățel mi-a amintit de imaginea sinistră văzută pe Valea Mâțului la a doua tură pe Gugu atunci când vreo 3 pui de ciobănesc morți se învârteau în cerc într-unul din punctele unde apa s-a adunat într-un mic lac împinși de curentul generat de o mică cascadă situată cu câțiva metri mai sus. Pe amărâții ăia nu i-a găsit nimeni. De fapt nici n-au avut vreo șansă fiind înecați de stăpâni. E o practică curentă atunci când ciobanul nu are nevoie de toți puii.
Urcarea ne duce pe cursul unui izvor și printre jnepeni. Panta nu se domolește prea mult nici aici așa că nu ne putem relaxa prea mult. Urmează o a doua pauză de regrupare în șa. Zsolt hotărăște că va dormi aici. Noi coborâm spre lacul Gugu unde instalăm cortul și ne pregătim de servit masa. Gâsim uscături așa că facem și un mic foc care prinde foarte bine pentru că temperatura era destul de scăzută. Stăm la povești până spre ora 11 și după aceea mergem la culcare. Șerban și Irina merg chiar mai devreme. Aveau în plan să vadă răsăritul de pe vârful Gugu.
Noaptea trece pe nesimțite și dimineața suntem invadați de aceeași lumină parcă tipică acestui loc. Nori răsfirați plutesc peste vârf într-un fel de dans mistic o bună bucată de vreme. Mâncăm micul dejun și începem să urcăm spre vârf. Nu ne grăbim pentru că ne bucurăm cât de mult putem de priveliștea incredibilă ce se deschidea în absolut toate direcțiile. Daniela, Alex și Iosif au plecat după noi. Aveau de gând să facă o tură până pe vârful Moraru. Lucru care s-a și întâmplat de fapt. De pe vârf observăm și stâna de la Râul Șes. Noi ne-am regrupat cu Irina, Șerban și Zsolt în șaua Branu de unde am început să coborâm în direcție inversă. Pe coborâre ne bucurăm de merișoare și afine. Dar cumva gândul îmi stătea la cățel. Speram să fi trecut cu bine de acea noapte. Apropiindu-mă de stână îl aud așa că îmi dau seama că a scăpat cu bine de unul singur. Nu mi-a fost chiar ușor să cobor bucata prin pădure până jos la Râul Șes cu el în mâini dar încet, încet am reușit. Pentru că l-am găsit sub vârful Gugu am hotărât să-l numesc tot Gugu. Zamolxe a fos alături de el.
Coborârea solicitantă își spune cuvântul așa că traversarea râului e binecuvântare pentru picioare. Ajugem la mașină iar de aici urmând drumul de contur al lacului revenim la baraj. La magazinul din punctul de întâlnire luăm niște lapte pentru a hrăni câinele. Drumul până la Domașnea prespunea încă vreo 2 ore și ne-am zis că n-ar fi o idee rea să încercăm să-i dăm o gură de lapte.
Turul de orizont pe vârf dar și tot ce am văzut urcând și coborând în această tură îmi întărește idea că acest areal e incredibil de sălbatic și de frumos. Zona aceasta unde se află vârful Gugu e situată în mijlocul munțiolor Retezat/Țarcu/Godeanu. E încă un veritabil triunghi al săbăticiei prin văile și muchiile lungi de zeci de kilometri care se desprind din zonele înalte și care duc până spre zonele depresionare populate din Țara Gugulanilor, Țara Hațegului și zona deluroasă a Olteniei, Vezi bolovani imenși peste care stau îngrămădiți bușteni aduși de ape învolburate și profund oxigenate în culori ce dau în verde/albastru, vezi copaci trântiți de vânt alături de alții viguroși în picioare sau alții deja putreziți într-un joc parcă nesfârșit al timpului. Doar intervențiile antropice deranjează din când în când această stare de lucruri. Dar chiar și așa capacitatea de regenerare e incredibilă. Într-o țară normală am transforma tot acest areal într-un veritabil templu natural. Dar noi încă ciuntim și ne batem joc prin exploatări nesustenabile.
Între timp Gugu s-a pus pe mâncat și vrea atenție. În curând o să iasă din lada în care stă la Domașnea. Sunt convins că va crește mare. Probabil că atunci îl voi da cuiva care are oi. În perioada următoare norocosul de el va avea trai bun. O serie de întâmplări legate între ele au făcut ca el să fie descoperit și salvat. Nu-mi dau seama de ce l-au lăsat ciobanii acolo viu să se chinuie. Puteau pur și simplu să-l ducă jos cu ei și să-l dea cuiva.
