A fost o tură de care îmi voi aminti multă vreme de acum încolo. Statistic vorbind trebuia să se întâmple și chestiunea asta. Doar că anumite lucruri se întâmplă foarte rapid.
Anul trecut am pedalat cu Elena până la cabana Ferecata de pe Râul Alb. De acolo ne-am întors. Voiam să știu cât de mult se poate înainta pe vale în sus și mai ales ce variante de traversare ar fi câtre zona înaltă din golului alpin. Săptămâna trecută m-am lămurit cam cum stau lucrurile pe Valea Hidegului. De această dată mi-am propus să fac același lucru pe valea Râului Alb. Prima dată am fost aici în urmă cu 15 ani în 2001 atunci când am urcat pe vârful Țarcu din această vale urmărind muchia ce părea interminabilă până sus.
Pornim din Armeniș destul de devreme deși nu așa devreme ca săptămâna trecută. Pe vale se simte răcoarea toamnei dar e în continuare plăcut să urci folosind echipament de vară. Pe lângă noi trec doi rangeri de la rezervația de zimbri. Ca o mică paranteză ar trebui amintit că există deja pachete pentru cei care doresc să viziteze Măgura Zimbrilor dar și care vor să simtă cum se trăiește în acest areal din Banatul Montan. Iată că la distanță relativ scurtă de la momentul venirii zimbrilor aici lucrurile trec la un alt nivel,
Noi ne vedem de drum mai departe și trecem de Cabana Ferecata. E minunat acest loc cu acel mic foișor și sursă de apă foarte aproape. Cred că aș putea sta câteva zile să mă deconectez aici. Sunt surprins să văd câte detalii își amintește taică-miu din trecut. Îmi spune că ar trebui să dăm de o stână pe partea stângă a drumului. Stână pe care evident o găsim într-o mică poiană dar care era dărâmată.
Trecem de acea zonă și la vreo 150 de metri în fața mea observ gonind la vale o căprioară. Îmi dau seama că sunt poziționat foarte bine și că nu m-a văzut așa că mă trag la marginea drumului, pun bicicleta jos și aștept să treacă pe lângă mine cu camera pornită. Sunt destul de rare astfel de momente așa că eram foarte entuziasmat de ce se întâmplă. Am stat pitit și nemișcat. În momentul când era la câțiva metri de mine m-a observat și și-a ciulit urechile. A schimbat puțin direcția de mers și a continuat să alerge. Am urmărit cu atenție mișcarea picioarelor din spate și lungimea considerabilă a saltului pe care îl făcea. A continuat vreo câteva zeci de metri iar mai apoi, a cotit spre dreapta în pădure. Mi-a trecut prin cap că e posibil să o fi speriat ceva de fugea în acel hal. În timp ce mă gândeam la acest lucru și mă pregăteam să mă urc pe bicicletă observ o mașină de teren coborând. Îmi imaginez că s-a speriat de acea mașină așa că pornim mai departe. La distanță scurtă într-un loc unde era un vagon al muncitorilor ce lucrează la exploatările silvice ne oprim pentru o gură de apă și rămânem înmărmuriți. Într-o primă fază îmi spun: “Ia uite ce namilă de câine au adus muncitorii ăștia cu ei”. În timp ce mă gândeam observ totuși lungimea neobișnuită, grosimea cozii și privirea. Acea privire de vântor aprig venind din negura timpului, Îmi dau seama că e un lup singuratic. Lucrurile se petrec mult prea rapid și după ce ne observă se întoarce la 180 de grade și se retrage înapoi spre pădure. Îmi dau seama că acea căprioară nu a fost speriată de mașina de teren ci era de fapt urmărită de acel lup. Acea mașină a fost și elementul care m-a derutat pentru că dacă nu ar fi venit imediat după căprioară m-aș fi gândit că e urmărită. Aș fi avut o șansă uriașă să înregistrez acel lup urmărind căprioara și nu doar căprioara.
Urmărind pagina de web a Măgurii Zimbrilor am fost surprins să vâd că și ei au întregistrat un exemplar dând târcoale zimbrilor. Zona de semi-protecție unde stau zimbrii e încercuită cu un gard electric în acest moment dar odată acesta înlăturat cu siguranță că zimbrii vor avea de furcă cu o serie întreagă de provocări. Tot acest proces al re-introducerii zimbrilor e o muncă grea și provocările vor fi pe măsura ambiției acestui proiect. Cu siguranță că acel echilibru natural în care zimbrii se vor putea perpetua va fi greu de obținut. E o poveste care merită toată atenția. Acest areal al munților Țarcu e foarte bine ales pentru acest proiect iar prezența lupului demonstrează că e o zonă încă foarte sălbatică.
Partea tristă a acestei zone e că există încă exploatări forestiere care rad versanți întregi. Efortul acesta de resălbăticire cu zimbri ar avea sens dacă întreaga zonă ar fi inclusă într-una de protecție integrală unde genul acesta de activități să fie complet interzise. Parcurile naționale Domogled-Valea Cernei dar și Retezat au limita la distanță nu foarte mare de zona munților Țarcu. Înființarea unui al treila parc dar și creearea unei mega-entități de protecție care să acopere toate aceste 3 parcuri ar transforma acest triunghi Țarcu-Godeanu(cu prelungirea Munții Cernei)-Retezat într-o veritabilă redută a sălbăticiei în Carpați. Cu siguranță că nevoile de energie, de resurse sunt mari. Dar cu atât mai mari sunt nevoile de zone împădurite într-un context în care aceste zone riscă să dispară în totalitate. O casă sau o mașină de teren pe care și-o cumpără un “antreprenor” nu rezolvă nimic nici pe termen scurt și nici pe termen lung. Exploatările ar trebui făcute doar pentru a alimenta o eventuală industrie a mobilei dezvoltată într-o zonă cu încă mari probleme economice așa cum este zona Caransebeșului.
După întâlnirea cu lupul mergem mai departe până când drumul devine greu accesibil. Întâlnim pe drum pe cineva din Vălișoara care cobora de la una din stânile situate la ieșirea din pădure. Aflăm că în partea de sus sunt încă destui câini și că drumul e destul de anevoios. Omul cobora cu căldările de muls și 2 măgari. Am povestit un pic cu el și am analizat șaua pe care o folosea. Era făcută de mână și arăta ca o mini-operă de artă. Ne spunea că e foarte greu dacă nu imposibil să mai găsești pe cineva capabil să mai facă așa ceva. Ce e cert e că peste tot pe unde merg vâd dispărând o lume și reapărând o alta. Probabil că lucrurile s-au mai schimbat și în trecut. Magnitudinea acestor schimbări e, mi se pare mie, fără precedent. Avantajul pe care noi îl avem e că anumite lucruri nu au dispărut în totalitate. Iar o șa din lemn de cireș veche de câteva zeci de ani de ani sau câte un lup fugărind o căprioară sunt bune exemple în acest sens.
Aș mai aminti mirosul. E unic acel miros de stână. Mi-l amintesc perfect de pe vremea când aveam oi la Domașnea. L-am simțit din nou oprindu-mă să vorbesc cu omul care cobora de la stână.
Hotărâm să traversăm în valea următoare pe varianta folosită la Maratonul Zimbrilor în 2014 dar în direcție inversă. Dar nu înainte de o mică pauză de spart/mâncat nuci și răcorit/filmat pe matca Râului Alb. Mi-am amintit că am ușita de etanșiere la GoPro așa că am folosit-o. Traversarea are loc pe lângă gardul de împrejmuire al Măgurii Zimbrilor. Efortul de împrejmuire cu gard electric e destul de mare având în vedere întreaga suprafață. O dovadă în plus că acest proiect e unul foarte important și de anvergură.
Atât pe urcare cât și pe coborâre ne-am jucat de-a v-ați ascunselea cu o bufniță uriașă. Își făcea veacul în zona din imediata apropiere a cabanei Ferecata. Am văzut-o zburând de pe un copac pe altul iar anvergura aripilor sale era impresionantă. Densitatea acestei păsări depinde de populația de rozătoare dar și broaște și chiar iepuri din acel areal iar prezența ei indică un echilibru și un control natural al acestor specii. Se spune că întâlnirea diurnă cu o bufniță e un semn rău. Sunt convis că nu a făcut decât să prevestească răul pe care noi în vom face asupra pădurii în următorii ani prin tările nesăbuite la care asistăm,
Urmează coborârea delicioasă până în Valea Plopu dar nu înainte de un scurt tur de orizont al văilor și crestelor ce se pot vedea aici. Observ astfel o zonă pe muchia dintre Valea Hidegului și Valea Râului Alb care a fost despădurită complet. Această zonă urcă din vale până în zona cea mai înaltă a acelei muchii. Ne oprim într-o poiană pentru un ospăț cu mure iar apoi destul de repede ajungem în Valea Plopu. Drumul pe această vale e refăcut și întărit așa că destul de repede ajungem la mănăstirea Sf. Nectarie iar de aici imediat la Feneș. Chiar dacă geamurile lăcașului de cult sunt din geam termopan arhitectura e foarte interesantă și plăcută ochiului. E interesant acest mix de zonă încă sălbatică în care poți să vezi lupi, resălbăticire cu zimbrii, exploatări forestiere și lăcașe de cult. Cred că e un bună sinteză a ceea ce suntem și facem noi în acest moment. Încă legați de un ev mediu prin atmosferă bizantină care te învăluie deschizând pagina mănăstirii, încă într-un areal în care lupii aleargă după căprioare exact ca acum sute de ani dar în același timp în zgomot de drujbe, TAF-uri și camioane. Peste toate acestea încercăm să resălbăticim zona cu zimbrii sau ne încăpățânăm să mai păstorim oile sus la munte. Toate se amestecă, se învăluie fără ca nimeni să poate ști ce va rezulta din acestă horă a istoriei. Am descoperit pădurile de la poalele Semenicului ca fiind o ultimă redută a sălbăticiei. Descopăr acest areal al munților Țarcu ca fiind cel puțin la fel de important. Închei cu neputință dar și cu speranță, cu deznădejde dar și cu dorință.
