Gândul de a urca sus în creasta Cernei cu bicicleta îl aveam de ceva vreme. Iată că prima zi de octombrie din acest an a venit cu o vreme neașteptat de bună așa că am hotărât să fac această traversare pe care o știam grea din pricina terenului aparent drept dar în realitate foarte încrețit din zona crestei. Imaginea acestei creste vâzute de pe creasta Cernei-Vârf în perioada copilăriei mă urmărește și mă va urmări cât voi trăi. Am în minte un proiect mai complex de promovare care are în prin plan munții Cernei și pe care sper să-l reușesc să-l pun în practică în următorii ani. Mi-au dat prea mult acești munți ca să nu le dau și eu ceva înapoi.
Am plecat din Domașnea spre Plugova iar de aici către binecunoscutul punct de start în deja atâtea și atâtea ture în toate anotimpurile. Fiind cu bicicleta înaintăm repede la răcoare pe vale și ajungem în locul unde e nevoie să împingem serios pe un drum prost de TAF care avea pe porțiuni în mijlocul lui un șanț adânc. În urmă cu câțiva ani pe aici era o pădure mare de fag. Acum a rămas un imens gol și poteca altădată frumoasă e plină de lemne trântite și crengi. E adevărat că pădurea se regenerează dar în cât timp? E nevoie să cărăm bicicletele în spate pe porțiuni începând de aici. Dar chiar dacă ar fi trebuit să fie greu cumva am simțit totul foarte ușor. Știam de ce priveliște o să avem parte odată ajunși sus așa că nu mă gândeam la cât de greu sau de ușor îmi este. Pe nerăsuflate ajungem sus pe creastă și ne oprim să admirăm priveliștea. Senzația pe care am avut-o văzâdu-mă cu bicicleta aici a fost unică. Visez la momentul când voi urca pe ski și voi face o coborâre pe una din crestele ce se desprind din creasta principală. Sper să am parte măcar de o ninsoare așa cum trebuie în această iarnă. Ideal ar fi în perioada Crăciunului când mă voi retrage în bârlog la Domașnea.
Chiar dacă am scăpat de urcare nu stăm în șa nici în zona crestei decât cu mici excepții. Dar nu a contat prea mult acest lucru. Eram pregătit pentru asta așa că înaintăm până în zona vârfului Boldoveni unde luăm pauză de masă. Soarele ardea încă foarte puternic. Am avut parte în șanțurile din creastă și de o trântă pentru că mi-a rămas roata blocată și am zburat peste ghidon. Am noroc de pagube minime așa că mă ridic, mă scutur și îmi văd de drum. Dinspre Valea Cernei urca pe plai o turmă de oi. Probabil le treceau înapoi peste creastă în Cornereva. Am văzut multe turme de oi și jos în sat. Ciopoarele s-au spart așa că oamenii le păstoresc probabil de unii singuri în această perioadă. Dacă în zona terestră se întâmplau aceste lucruri în zona aeriană am observat un număr neobișnuit de avioane ce patrulau. Aveam să aflu că împrăștiau pește înghețat ce conținea pastile împotriva rabiei. Ideea e ca vulpiile să fie atrase de mirosul peștelui pe care să-l consume și astfel să fie tratate.
Alimentăm cu apă din izvorul de sub vârful Babii. Foarte aproape de acest loc e și o cruce. Taică-miu îmi spune că din câte a auzit el crucea e în memoria unui om ce a murit trăsnit în acel loc. Imediat după acest loc se termină definitiv și zona de împins/tras bicicleta. Ne intersectăm cu poteca ce vine dinpre Olanu/Plânger și Vârful Dobrii în zona numită Piatra lui Andrei. De aici urmează o coborâre absolut incredibilă până la marginea pădurii trecând pe lângă Pietrele Albe. Ar merita să împingi bicicleta și de trei ori mai mult pentru o asemenea coborâre. Am avut noroc și de culori superbe fiind deja aproape de momentul în care soarele apunea. Nu știam ce să fac, să stau și să admir crestele și văile sau să mă bucur de coborâre. Chiar înainte de intrarea în zona împădurită se regăsesc o serie de fagi împrăștiați în acea poiană. Cu greu ne despărțim de acestă zonă foarte pitorească pentru a coborî pe drumul forestier prin pădure. Acest drum face un ocol lung apropiindu-se de creastă. Pe picioare e probabil prea mult. Îmi amintesc în urmă cu câțiva ani atunci când am traversat creasta Godeanu-Cernei că n-am fost prea fericit să mergem pe el. Dar cu bicicleta totul devine plăcere pură. Ajungem așadar repede jos la punctul de start. N-a fost o tură ușoară dar cumva am simțit-o ca fiind foarte plăcută. Nici ca distanță n-a fost foarte lungă. Dacă e să mă gândesc bine undeva pe la 70-80 de kilometri cu diferență de nivel de vreo 2000 de metri încep să simt oboseala în general. Oricum pentru mine e o premieră această reușită și mă bucur să fac parte din generația asta care îndrăznește să facă astfel de lucruri cu bicicleta. În urmă nu cu mulți ani nu cred că se gândeau prea mulți să urce în creasta munților Cernei cu bicicleta.
Sezonul de bicicletă e pe sfârșite. În funcție de vreme e posibil să mai putem face ture dar ziua tot mai mică și frigul nu prea mai lasă loc de drumuri uscate. Urmează perioada colindatului după bureți pentru vreo câteva săptămâni dar și aici depindem mult de vreme. La cum arată temperaturile în aceste zile s-ar putea să nu avem noroc nici în acest an. Dar speranțe sunt având în vedere că e deabia început de octombrie. Până atunci însă vom merge la o tură lejeră cu copii la Pietrele/Gențiana în sfârșitul de săptămnă următor. E foarte important să faci și activitiăți care să le permită copiilor să iasă în natură. N-aș putea spune că am făcut foarte multe dar câteva ieșiri reușim să facem pe an.
