Pe creasta Cernii Vâr am tot umblat încă de când eram mic. În ultimii ani am bântuit de multe ori atât pe jos, pe schi de tură dar mai ales cu bicicleta. Devenise un obicei să inaugurez sezonul de MTB cu o tură pe culmea Cernii Vâr. În acest an am întârziat așa că m-a prins începutul de iunie.
Îmi intrase de ceva vreme în cap o traversare integrală a acestei creste dinspre lacul de acumulare de la Rusca până jos la Macoviște. Am desenat traseul și am văzut că are vreo 55 de kilometri și peste 1500 de metri de diferență de nivel. Era fix ce trebuie pentru o tură de MTB frumoasă. Mai trebuia momentul și o trupă cu care să merg. Raluca Z., Mircea B. și Alex F. aveau poftă de pedalat așa că le-am propus 2 variante: una pe Semenic și integrala Cernii Vâr. Am mers pe a doua variantă. Am ajuns la Domașnea joi seara iar tura noastră a început vineri nu foarte de dimineață. Dar nici foarte târziu pentru că undeva spre ora 10 eram deja pe traseu.
Am pornit din centru, am continuat pe Mala Lungă iar în capăt am avut parte de o primă cățărare pe culme până sus la Mărăzdâni. Adică o poiană situată la marginea pădurii undeva la 700-800 de metri altitudine pe hotarul dintre Rusca și Domașnea. Bucata are câțiva kilometri de urcare susținută și e ciclabilă cu excepția câtorva bucăți de drum bolovănos și spălat de ape. Ajungem repede sus unde ne regrupăm. Deschiderea încă de aici e fenomenală chiar dacă nu eram în punctul de maxim al turei. De aici am fi putut ieși direct în creastă dar am coborât spre Rusca pe o bucată extrem de tehnică. Cred că m-am încălzit destul de zdravăn pe urcare pentru că pe această coborâre am mers cam prea tare. Nu m-am potolit nici când mi-am agățat casca într-o creangă. Am continuat să-i dau la vale. A urmat o bucată de viteză care se termina într-o altă bucată scurtă, abruptă și stâncoasă plină de bolovani. Am frânat la timp dar cumva am reușit să mă dezechilibrez și să cad. În cădere mi-am înfipt degetul mare al mâinii drepte într-un bolovan și am reușit să zbor cam toată pielea de pe el. De obicei iau cu mine o fașă elastică, câțiva plasturi, dezinfectant dar de această dată nu aveam nimic la mine. Alex avea cu el un buff. Îmi invelesc degetul cu el iar apoi strâng cu un șoricel tot de la el. Începusem să mă gândesc că poate voi fi nevoit să mă opresc dacă nu găsesc ceva cu care să mă pansez în Rusca. M-am oprit la unul dintre magazine unde am noroc și au o trusă de prim ajutor. Am dat cu rivanol, m-am pansat și eram gata de drum. Era păcat să renunț când partea cu adevărat frumoasă deabia atunci începea.
Continuăm cu o cățărare pe asfalt până în dreptul lacului de acumulare pe care o terminăm rapid. În locul în care drumul de bifurcă către Munții Godeanu spre stânga noi facem dreapta și pedalăm mai departe spre zona înaltă a crestei. Nu mai umblasem pe aici de foarte multă vreme. Am mai trecut în urmă cu vreo 17 pe aici atunci când am coborât din Godeanu. Mi-a rămas în minte încă de atunci frumusețea unică a acestor locuri. Mă întrebam dacă coliba de piatră pe care am văzut-o atunci mai era acolo. Încetișor am ajus la ea. Era înconjurată de fagi solitari, de cireși, nuci și pruni. Iarba în jurul ei era mică și verde ca un covor.
Trupa a luat viteză în față și m-am întâlnit cu ei la Iarba Moale. Alex plecase fără apă iar pita cu pateu din Domașnea i-a dat viteză și sete. Am stat și ne-am stâmpărat setea cu apa din acel izvor. În timp ce umpleam bidoanele și mai luam câte o gură de apă observăm un grup de 4 cicliști venind din jos. Am început să mă șterg la ochi crezând că am vedenii. Pe aici chiar nu prea vine nimeni așa că eram curios cine ar putea fi. Oamenii se apropie și misterul de dezleagă. Era un grup de 4 polonezi care erau de vreo 6 zile prin această zonă. Nu îmi era foarte clar de unde vin și încotro se îndreaptă. Ziceau că ar fi cazați la Borlova. Sper că nu voiau să ajungă acolo peste munți pentru că le-ar fi luat ceva. Păreau oricum destul de prăfuiți și obosiți. Unul dintre ei avea pana la ambele roți. Mircea a sărit și l-a ajutat cât am stat acolo.
Ne ridicăm cu greu de lângă micul izvor de la Iarba Moale pentru o nouă cățărare care ne scoate sus în cel mai înalt punct la peste 1300 de metri. În timp ce măcinam la foc mic mai aruncam câte o privire în jurul meu și încercam să mă gândesc dacă mai există o așa bucată lungă în zonă înaltă ciclabilă. Culmea Nedeii e probabil peste această bucată dar aici e parcă totul mult mai divers. Ajung la Fagii Rari și trec pe lângă primul ciopor de oi. Era prea departe iar câinii nu ne-au simțit. Ne regrupăm înainte de coborâre. Coborâre pe care o abordez cu atenție pentru că degetul mă incomoda pe porțiunile accidentate. Trecem de Piatra Ilișovei și îmi amintesc de punctul de alimentare de la 2BE. De aici mai aveam însă destul de coborât până jos la șosea. Bucățile de drum cu iarbă se succed cu bucățile bolovănoase tehnice. Totul e la superlativ pe aici. Trecem pe lângă alte 2 stâni. Stăm grupați așa că nu aveam probleme cu câinii chiar dacă la ultima stână erau destul de mulți. N-am fost deloc încetiniți din acest motiv.
Începuse să fie destul de cald iar apa se cam încălzise în bidoane așa că în Cornea am supt o jumătate de cola pe nerăsuflate. Nu mai băusem de peste 2 ani dar a intrat bine după efort. Nici de dimineață nu am mâncat nimic pentru că știam că o să-mi stea mâncarea în gât pe cățărări. Am avut 2 pungi cu un mix de alune/smochine la mine dar nu m-am atins de ele. N-a fost nevoie.
Băgăm viteză până în Domașnea unde compensăm energia consumată cu brânză și șonc de casă. Eu rămân să-mi oblojesc rănile iar partenerii de tură pornesc înapoi spre Timișoara. A fost o tură superbă pe unul din cele mai frumoase trasee de MTB din Banatul Montan. Cu siguranță că trebuie repetat cât de des se poate. E prea frumos și e practic acasă.
