Pe această secetă pădurea parcă nu e la fel ca-n alte dăți când a plouat mai mult dar continuă să surprindă. N-a plouat de foarte multă vreme iar acest lucru se simte. De această dată am plecat cu fetele la descoperit și identificat puținele ciuperci care le poți găsi pe asemenea secetă.
Fagi împrăștiați la marginea pădurii și platoul Semenicului arată superb toamna. Nu era absolut nimeni și chiar dacă frigul pișca ne-am încălzit destul de repede. Am luat drumul Almăjului pe vechea potecă care duce la Botul Calului și care are un vechi marcaj cu dungă roșie. Mă bucur de fiecare dată când vin aici și când mă gândesc că această pădure o să fie protejată. Îmi dă un sentiment de liniște. Îmi pare însă destul de rău că n-am știu să o protejăm în așa fel încât suprafața să fie și mai mare. Din păcate s-a tăiat și se taie în vale la Mehadica și Pârvova dar și la Coșava unde încă mai există o bucată separată.
În ultimii ani am început să mă uit un pic diferit la tot ce vine din lumea ciupercilor. Interesul mi-a fost stârnit atunci când am aflat despre rețeaua denumită miceliu și despre legăturile incredibile dintre această rețea și diferitele tipuri de copaci. Multă vreme am trăit cu impresia că sporii sunt un fel de sămânță care e luată de aer și care se dezvoltă în alte locuri. E parțial adevărat pentru că se dezvoltă în rețele subterane invizibile. Gândindu-mă la câte specii de ciuperci există și la felul în care sunt interconectate aceste rețele în pădure am tras concluzia că într-o pădure veche se întâmplă lucruri cu implicații despre care cred că știm încă foarte puțin. La fel de interesantă mi s-a părut și asocierea din Star-Trek Discovery și acel “spore drive”. Abia după ce am văzut serialul am aflat de Paul Stamets și despre faptul că numele personajului din film împrumută numele persoanei reale. E un mod interesant de a combina realitatea cu ficțiunea iar idea unei rețele universale miceliene e cel puțin interesantă.
Vedem primele exemplare de ciuperci. E vorba de Pluteus cervinus dar și Oudemansiella mucida(ciuperca de porțelan). Sunt surprins să dau peste niște exemplare uriașe de Cerioporus squamosus care cred că sunt cele mai mari ciuperci ce le-am văzut vreodată. Pălăria era uriașă și se dezvoltau în clustere precum Pleurotul Ostreatus.
E ușor să uiți cât mergi printr-o astfel de pădure așa că nu prea ne dăm seama că am mers vreo 8-9 kilometri și că ne-a prins foamea. Evident că pofta de mâncare e mare așa că ne bucurăm de un picnic în pădure aproape de râu.
Traseul e în coborâre ușoară așa că la revenire începem să urcăm. Revenim încet în același pustiu pe unde nu umblă mai nimeni. Ne oprim la nea Cornel pentru un ceai iar apoi ne pornim spre casă. În total am mers vreo 17 kilometri. Distanța e măricică chiar și pentru un adult dar pentru un copil e chiar de apreciat. Să sperăm că atunci când va fi mare își va aminti cu plăcere de turele prin Semenic sau pe Valea Cernei, sau de turele din Alpi făcute în ultimii ani.
