Ținutul înălțimilor roșii

Dacă toamna intră o tură pe la Dunăre evident că nu pot rata o tură în munții Cernei la Hantă. E incredibilă senzația de izolare din acești munți. Distanțele sunt mult prea mari pentru a fi parcuse pe jos iar cu bicicleta se încumetă prea puțini. Turele în locuri izolate și sălbatice sunt de multă vreme rutină. Am dezvoltat un fel de dependență pentru astfel de ieșiri. M-aș bucura să fim înlocuiți de roboți pe care să-i pot programa 2 zile pe săptămână iar în rest să merg să-mi văd de ale mele. Până atunci o să rămână turele de week-end.

Unul din motivele pentru care aleg această perioadă e faptul că oile se cam duc și odată cu ele și câinii. Dar vremea bună nu doar că m-a împins pe mine în sus spre creastă dar i-a ținut și pe ciobani cu oile tot acolo sus pe creastă. Am sperat că dacă au coborât cei din Domașnea să fi coborât și restul. Dar m-am înșelat.

Pornim din Rusca și ne încălzim regulamentar pe asfalt până la bifurcația către Târnicioara. Ne oprim și ne reamintim de locul unde am lăsat mașina în urmă cu 20 de ani atunci când am urcat pe Godeanu. Gustăm din boabele de struguri ce atârnau pe gardul colibei. Aveau gust de brumă. Trecem de următorul pod de unde începe urcarea lină care se asprește după câțiva kilometri. Ne oprim să admirăm culoarea superbă a Hidegelului și păstrăvii ce înotau cu viteză incredibilă prin apă.

La podul improvizat cotim spre dreapta și după două curbe pe un drum spart continuăm cățărarea. Suntem ajunși din urmă de o mașină de teren fără parbriz ce urca spre munte. Unele chestii nu cred că o să se schimbe vreodată la noi. Aflăm că merg să aducă oile la vale. Vestea nu mă bucură pentru că speram să nu mai văd picior de oaie sau de câine sus în golul alpin. Folosim unul din drumurile care ocolește stâna de pe cracul Maticii. Fumul încă ieșiea de la stână dar cu excepția unui câine rătăcit care s-a speriat și a fugit în pădure n-am văzut prea multă mișcare. Ne vedem de urcare și mă încăpățânez să stau pe bicicletă. Urcarea pănă în punctul în care plaiul se adâncește e superbă. Acolo mă opresc pentru că nu prea se mai poate pedala dar și pentru că văd o turmă de oi în vârf și un grup de câțiva câini care urcau agale către ele. Facem o pauză lungă și îi lăsăm să se îndepărteze. Planul era să trecem mai apoi pe sub ei fără să ne intersectăm. Plan care ne reușește. Ne oprim din loc în loc să admirăm plaiurile ce șerpuiau prin afinarii roșietici. Culorile sunt unice și merită văzute în această perioadă din an. Sunt cu totul alte nuanțe față de perioada verii.

Ieșim în creastă unde facem o pauză scurtă după care ne punem din nou la drum. După câteva sute de metri dăm de o altă turmă. Vreo 4-5 câini vin spre noi dar ciobanul e suficient de atent și nu-i lasă să se apropie. Stând de vorbă cu el aflăm că sub Olanu mai e o turmă cu vreo 15-16 câini. Era deja prea mult. Nu prea mai aveam chef de negociei și discuții. Aș fi vrut să pedalez nu să mă tot opresc. Fiind și trecut bine de ora 4 am decis să coborâm pe crac în jos. Coborârile sunt faine pe ambele părți așa că după ce ne luăm rămas bun ne vedem de ale noastre.

Prima parte a coborârii e bolovănoasă dar ultima e plăcere pură. Mă las pe roata spate bine de tot și îi dau tare la vale pișcând din când în când frâna. Păcate că se termină prea repede. Ar fi fost faină ceva instalație să mă ducă înapoi în creastă. Pe partea dreaptă a drumului pădurea e tăiată până în golul alpin. Nu arată grozav cu atât mai mult cu cât poți vedea cât de mult îi ia unei păduri să ajungă la maturitate. E vorba de sute de ani.

Un mic hop și apoi o coborâre printr-o astfel de pădure tăiată prin anii ’50. Ai impresia că ursul îți sare oricând după cap de undeva din spate. Așa că nu mă opresc până jos la râu de unde revenim pe drumul pe care am urcat. Mă ia valul prea tare și mă pricopsesc cu un snake bite. Ne ia ceva timp să reparăm cauciucul iar apoi continuăm înapoi spre Rusca. Punem pe noi pentru că răcoarea serii se simte binișor pe coborâre. Ajungem pe semi-întuneric la mașină. N-a fost să fie bucla completă dar a ieșit o tură frumoasă. De fapt turele epopeice au devenit rutină. După atâtea și atâtea ture felul în care te raportezi la ele se schimbă.

Download file: Cernei.gpx