Chiar dacă vremea s-a mai răcorit era încă destul de cald așa că am ales din nou Munții Țarcu pentru acest week-end. Traseul nu avea mai mult de 50 de kilometri dar nu a fost deloc ușor.
Pornim din Armeniș și cotim stânga chiar înainte de intra în Feneș. Trecem de mănăstirea Sfantul Nectarie și de cătunul Plopu iar apoi intrăm pe valea Râului Lung. Acest râu colectează o serie de alte pâraie(Lupu, Izvorul Rece, Drăganu, Băloasa, Muroniu). Râul e impresionant pentru că pe alocuri s-au creat mici cascade sau porțiuni în care râul se îngustează devenind astfel foarte învolburat. Îl traversăm pe bicicletă de vreo 4 ori în lipsa unor podețe.
Urcarea pe această vale e destul de lungă pentru că în momentul în care ajungem în Poiana Zloaba aveam deja vreo 20 de kilometri pedalați. Am ajuns totuși destul de repede aici dar înaintând foarte mult pe firul văi era clar că va urma o pantă serioasă. Mâ încăpâțânez să stau în șa pe toată lungimea acestei poieni dar apropierea de poiana Stringoni mă dă jos de pe bicicletă. Panta se asprește serios și drumul devine mult prea accidentat. Ne oprim des pentru a mânca frăguțe dar și pentru a admira zona împădurită care se vedea din ce în ce mai bine în spatele nostru.
În poiana Zgloaba am dat peste o clădire destul de mare părăsită. N-am idee care a fost rolul acelei clădiri dar acum e dezafectată. Cred că ar fi bună pentru adăpostit în caz de vreme rea pentru cei foarte puțini care se aventurează pe aici. Trebuie spus că acest traseu spre Cuntu e marcat cu cruce albastră.
Ajungem așadar la bifurcația pe care am zărit-o în toamnă atunci când mi-a venit ideea acestui traseu. De aici coborâm scurt și începem urcarea spre Cuntu. Zona ar fi ciclabilă dar parcă e mult prea bolovănoasă pentru gustul meu așa că urcăm până la Cuntu mai mult pentru palmares. Aici în întâlnim pe Dan care făcea schimb de tură cu George. Stăm un pic la povești cu el iar apoi plecăm înapoi spre Poiana Strigoni.
Pe drum întâlnim o turmă de mașini de teren cu numere de Germania. Nu-s foarte curios de gazul lor de la eșapament așa că trecem de ei. Au fost destul de civilizați totuși pentru că au oprit și au tras mașina într-o parte atunci când am ajuns în dreptul lor.
Ajungem în punctul din care ar fi trebuit să avem parte numai de coborâre și aici îmi dau seama, uitându-mă pe track, că dacă vrem să ajungem înapoi în Armeniș evitând șoseaua atunci va trebui să luăm Pleașa în piept. Iar aici e aceeași problemă și anume panta lungă și bolovănoasă. Așa că trecem la împins printre bolovani. Ne oprim vreo 5 minute la umbra unor brazi.
Efortul e răsplătit atunci când ajungem sus la 1400 de metri. De aici se vede foarte bine cât de sălbatică e această zonă a munților Țarcu situată la confluența cu munții Cernei(nu degeaba au ajuns zimbrii aici). Lăsăm spectacolul din văi pentru spectacolul coborârii prin păduri și poieni. Zona o recunosc din tura de acum 2 ani dar de data asta am forțat o coborâre pe un drum pe care nu s-a mai circulat de ceva ani. Avem noroc că zona plină de urzici, vegetație și crengi căzute nu e foarte lungă așa că ne trezim în spatele unui sălaș ce avea o mică grădină de zarzavaturi. Priveliștea de aici era incredibilă cu păduri, poieni și creasta munților Țarcu proiectată undeva în spatele acestui tablou. Încercam să-mi imaginez cum ar fi să te trezești dimineața și să stai la o cafea cu o asemenea priveliște. E interesant cum această zonă a Armenișului seamnă oarecum cum zona Cornerevei pentru că există case și sălașe pe toate văile care duc spre Munții Țarcu. Și mai interesant e că drumul european care trece prin localitate nu prea lasă să se întrevadă acest lucru.
Coborârea delicioasă continuă până în Sat Bătrân de unde cotim peste deal către drumul care urcă din Armeniș către Sub Margine. Aici în coama dealului am stat minute bune să admir culturile de porumb și grâu dar și poienile cosite. Aspreala turei a fost îndulcită și de verdele crud al frunzelor de porumb ce ajungeau până la piept, auriul spicelor de grâu și mirosul de fân proaspăt cosit. Toate aminteau de vremuri demult apuse.
