Balta Cerbului
Așa cum am tot zis și în alte postări, variantele ce se deschid și care au ca punct de plecare Valea Cernei sunt variate și multiple. Pentru acest sfârșit de săptămână am ales Balta Cerbului și pădurile prin care trebuie să trecem pentru a ajunge acolo. Există vreo 4 variante de ajunge aici. Dinspre Cheile Tăsnei, dinspre Topleț pe un lung drum forestier, dinspre Ogașul lui Roșet și dinspre satul Gornenți de la poalele Munților Mehedinți. Noi voiam și o plimbare prin pădure în speranța că poate totuși vom găsi bureți așa că am decis traversarea dinspre Cheile Țăsnei.
Urcarea spre Cheile Tăsnei ne încălzește rapid așa că în 20 de minute suntem la crucea de la intrarea în chei. Tot timpul mi-a plăcut această urcare pentru că te scoate rapid sus. Cheile sunt extrem de spectaculoase așa că și la dus dar și la întoarcere am zăbovit mult făcând fotografii. Din păcate totuși vremea nu a fost chiar prietenoasă pentru ședințele foto.
Nu știam exact pe unde anume e intrarea în traseu așa că odată trecuți de zona cheilor mergem mai atenți. Dăm de un marcaj cu triunghi albastru. Bănuim că e cel care ne va duce spre Balta Cerbului așa că urmăm acel marcaj. Pierdem marcajul și bâjbâim un pic dar până la urmă dăm de potecă. Exact cum anticipam urmărind zona în Google Earth dăm de o pădure uriașă. Traseul e practic o plimbare lejeră odată intrați în pădure. Căscăm ochii bine în speranța că vom vedea ceva bureți pe vreun fag. Din păcate nimic. Ajungem în poiana de la Balta Cerbului unde ne așezăm la masa de lângă cabana silvică să mâncăm câte ceva.
De aici ne îndreptăm înapoi spre Poiana Țăsnei dar nu pe același drum pe care am venit. Intrăm în pădure pe un alt marcaj, cruce albastră. De fapt din poiană pleacă mai multe marcaje în diferite direcții. Există și punct roșu spre satul Gornenți dar și un marcaj bandă roșie care bănuiesc că e marcajul de creastă al Munților Mehedinți. Drumul forestier ce ajunge aici în Balta Cerbului dinspre Topleț e cred o variantă foarte interesantă de abordat într-una din turele viitoare cu bicicleta. N-am nici cea mai mică idee în ce stare e dar urmele de mașină de lângă cabană mă fac să cred că e totuși abordabil.
Așadar ne afundăm din nou în pădure. Speranțele de a găsi ceva bureți sunt totuși foarte mici. Cu toate astea rămânem extrem de surprinși să vedem pe o butoarcă un buchet foarte frumos de bureți la mică distanța față de punctul în care intrăm în pădure. O întâlnire complet neașteptată care vine ca un fel de încurajare pentru a ne mai încerca norocul și alte dăți. Un fel de "hai măi că n-am umblat chiar degeaba". Din păcate ajungem înapoi în poiana Țăsnei fără a mai găsi ceva. Zona are o configurație extrem de înșelătoare iar riscul de a te pierde e extrem de mare mai ales dacă părăseși marcajul. Zona e împădurită și oarecum lipsită de repere odată pătruns adânc în pădure. Ajunși în poiana Țăsnei ne-am amintit de coborârea de pomină din urmă cu câțiva ani atunci când am venit dinspre Crovuri. Între timp traseul de legătură Crovuri-Poiana Țăsnei a fost marcat.
A fost o tură în care am avut parte și de o ploaie scurtă. Și acum dar și la tura din Munții Aninei am reușit să mă ud la picioare. Semn clar că bocancii trebuie să iasă la pensie. Mi-au făcut cu ochii Dolomite Steinbock GTX deși la noi nu prea sunt magazine specializate pentru echipament montan iar bocancii nu prea îmi vine să-i comand de pe internet. Coborârea din Cheile Tăsnei spre șosea o facem pe semi-întuneric. Din păcate în această perioadă întunericul se lasă foarte repede așa că turele lungi de vară lasă loc turelor mult mai scurte de toamnă.





















