Tură în Crovuri
În ultimii ani cam în fiecare toamnă am mers la o tură prin Crovurile din Munții Mehedinți. De data asta noutatea e că am mers împreună cu Patricia și Elena. Știam că nu e un traseu chiar ușor pe care să-l faci cu un copil dar speram să fie măcar uscat. Mă bazam pe faptul că nu a plouat în ultimele zile. Ne urnim de la Domașnea, lăsăm mașina în parcarea de la intrarea în traseu și o luăm la pas. Nu intrăm bine pe potecă și dăm de noroaie. Orientarea traseului față de soare dar și toamna târzie fac ca umezeala să persiste așa că traseul nu arăta foarte bine.
Am mai urcat de multe ori pe aici așa că sunt obișnuit cu traseul. Există două izvoare până sus în poiana. Dacă vara primul dintre ele e de obicei secat de data am găsit apă și aici. Poteca destul de abruptă în unele porțiuni ne creează probleme în condițiile în care trebuie să fim extrem de atenți și la Patricia. Elena reușește să își întindă piciorul care i-a creat probleme la ski acum 2 ani așa că suntem pe punctul să renunțăm la plimbare. După vreo 10 minute hotărăște că poate merge mai departe așa că ne urnim din loc din nou.
Pe urcare unul din câinii ce păzeau o turmă de oi prin zonă se ia după noi și ne-a însoțit, exact ca și cel de săptămâna trecută la Balta Cerbului, pe tot traseul.
Trecem așadar de poiană și luăm în primire panta prin pădure care ne scoate în acel punct de vedere ce oferă o priveliște fenomenală asupra Munților Cernei. Arjana, Zglivar și Vlașcu Mic sunt chiar în fața noastră. După ce ne clătim ochii și facem o binemeritată pauză luăm în primire rucărul ce urma să ne scoată sus. Prima parte e destul de abruptă și pe această porțiune Patricia stă când la mine când la taică-miu după cap. Deși ne apropiam bine de ora 13:00 iar soarele era sus pe cer doar atunci când intrăm în zona Crovurilor simțim și razele de soare. Vântul bate ușor dar e foarte plăcut. Odată ajunși ne punem lângă o piatră șă mâncăm. Mai facem câteva poze și trecem către crovul Medved dar nu coborâm până jos pentru că ziua e tot mai scurtă și pentru a coborî pe lumină trebuia să o luăm din loc.
Coborârea nu e ușoară dar Patricia pare să fie foarte încântată și intră fără frică cu noi de mână în porțiunile dificile și alunecoase. Ajungem pe semi-întuneric jos la mașină. Până la Domașnea după efortul și căldura din mașină adoarme.
Pentru următoarea zi mă pregăteam să fac o tură cu bicicleta. Mă trezesc pe la 8 dar când scot nasul afară îmi dau seama că e totuși prea rece. Din păcate turele obișnuite făcute în diminețile de duminică de astă vară s-au cam dus. Cumva parcă mă gândesc cu nostalgie la ele. În mod asemănător mă gândesc la ski și zăpada atunci când e gata sezonul. Sunt convins că anul care vine o să fie cu multe ture de bicicletă frumoase pentru că am deja multe planuri.





























