Chiar dacă am mai fost la o tură de vreo 80 de kilometri prin februarie atunci a fost exclusiv asfalt așa că botezul oficial l-am dat deabia în acest weekend. După atâtea săptămâni prin zăpezi iată că a venit din nou vremea de bicicletă. Am cochetat un pic cu ideea de a merge în zona înaltă din Godeanu dar până la urmă am ales bicicleta.
N-am mai fost de ceva vreme pe la Lindenfeld așa că i-am scris la Bogdan. Iar cum aici e terenul lui de joacă n-a trebuit decât să stabilim ora și să ne pornim din loc. Pe la ora 9 și un pic ne-am întâlnit la Buchin. Apuc să mă încălzesc un pic pe vale și ajungem repede să abordăm panta. Bogdan urcă cu voioșie. Încerc să mă țin de el cât pot. Mă ajută cei 42 de dinți de pe pinonionul mare dar evident că se simte lipsa de antrenament de peste iarnă.
Evident că trecem și pe lângă niște câini dar atunci când nu ești singur te poți feri mai ușor. Oprim scurt în Lindenfeld iar de acolo intrăm într-o zonă umbrită cu destulă de multă zăpadă. Trecem la împins dar avem noroc că porțiunea cu zăpadă e destul de scurtă totuși. Ne oprim la canton pentru o pauză de ceai dar și o baie de soare. Zăpadă era și mai departe pe drumul spre Nemanu așa că nu avea nici un sens să o luăm în acea direcție. Aveam de ales între a reveni pe același traseu sau a coborî pe muchia paralelă. Cum pe acolo n-am mai fost decizia a fost simplă.
Chiar dacă vorbim de o coborâre în mod practic nu e doar coborâre ci terenul are “ups and downs”. Mi-am amintit de coborârea de la Brebru pe coamă către Slatina Timiș. Luăm o ultimă pauză la borna ce marchează hotarul cu Rugi iar de acolo urmează exclusiv coborâre.
Ne oprim undeva deasupra de Poiana. Aici priveliștea e una dintre cele mai frumoase și mai pitorești de care poți avea parte într-o tură de MTB de prin Banat. Era un tablou perfect în 4 straturi: pajiștea din primul plan cu câteva căpițe de fân, satul cu coșuri încă fumegând la sfârșit de iarnă, un deal împădurit și în fundal Țarcu inzăpezit. Să mai spun și de albul scoarței celor doi mesteceni și de roșul aprins marca Specialized? Mă desprind cu greu pentru o ultimă bucată parcă și mai delicioasă a coborârii.
Ajungem la marginea satului unde dau cu nasul de o punte improvizată(un copac trântit peste râu). Nu prea mă dau în vânt după echilibristică. Dar mi-am amintit cam când eram pe la mijlocul traversării ce mi-a zis taică-miu. Niciodată să nu te uiți doar în jos. Așa că m-am uitat unde trebuia să ajung și am trecut.
Anul trecut prin martie eram chinuit de durerile de spate și am reușit timid o primă tură pe la mijloc de aprilile. De această dată am sărit repede de pe skiuri direct pe bicicletă. Un traseu care merită repetat ori de câte ori se va nimeri ocazia. Chiar dacă am împins prin zăpadă am avut parte de drumuri în general uscate. Presmit că va fi un sezon încărcat. Am în plan câteva variante noi dar și câteva repetări ale câtorva din turele din anii trecuți.
Notă: Fotografiile în care apar eu sunt cu © Bogdan I.
