Buza Nedeii

Zona Poiana Mărului e o zonă cu un potenţial incredibil pentru activităţi în toate anotimpurile: lacul de acumulare, traseul ce urcă spre inima Munţilor Ţarcu, spre Muntele Mic,  posibilitatea unei staţiuni de ski. Din păcate peste aceste ţinuturi s-a aşezat o tăcere din care probabil va fi greu să iasă ceva frumos şi sustenabil. Eu totuşi trag speranţă că în următorii 10 ani o să putem skia aici. Şi dacă nu aici într-un alt loc din acelaşi areal montan al Banatului de Munte(cu excepţia Semenic/Muntele Mic). Cum nu am mai fost pe aici nici vara nici iarna am vorbit cu Sergiu, Luci şi Bogdan să facem o ieşire de duminică pe Culmea Nedeii în munţii Ţarcu. Perspectiva vârfului era interesantă dar plecarea oarecum întârziată din Timişoara şi ceaţa zdravănă de sus la peste 1750 m au zădărnicit această tentativă.

Traseul este marcat cu triunghi albastru. Aş putea să spun că e destul de bine marcat mai ales în pădure. La ieşirea în golul alpin nu prea ai cum să te rătăceşti pentru că trebuie să urmezi creasta care urcă spre vârf. Am ajuns după apoximativ 2 ore în Buza Nedeii iar de acolo în golul alpin am mai mers vreo oră şi jumătate. Eram undeva pe la 1750 de metri şi în jurul orei 15:00 când am decis să facem cale întoarsă. Zăpada proaspătă ninsă peste noapte s-a depus într-un strat consistent. În unele porţiuni, în zonele unde era viscolită, ajungea chiar şi până la genunchi dar una peste alta înaintarea a fost destul de facilă.
 
Traseul e destul de interesant şi pentru vară cu cel puţin 2 variante. Una spre Şaua Iepii iar cealaltă spre Ţarcu. O zonă care merită aprofundată pentru că e extrem de frumoasă şi de pitorească.