Dintre toții munții situați în arealul Banatului Munții Cernei mi se par cei mai puțin abordabili pentru a fi traversați. Mă tot gândesc de ceva vreme la o variantă de a-i traversa prin zona înaltă a lor(Vlașcu, Olanu, Boldoveni). Vorbesc fie…
Sus pe creastă
Evenimentul 2BE a ajuns iată la a doua ediție. Nu e un concurs la care lumea se înghesuie, cu premii mari sau cu trasee ușoare ci dimpotrivă. E un eveniment care atrage relativ puțini oameni dar care se încumetă să stea…
Culmi și văi
O trupă destul de mare plănuia să meargă să marcheze o parte a traseului pentru prima zi a infernalului 2BE. Acest concurs de MTB e la a doua ediție iar dacă anul trecut a dus concurenții pe Țarcu de această…
No way
Vreme neașteptat de bună pentru mijlocul lunii noiembrie așa că fără prea multă grabă și fără un scop foarte precis mergem din nou cu bicicleta în zona munților Cernei. Știam că zona înaltă peste care am fi vrut să traversăm e…
Alergând toamna
Se apropie încet noiembrie. Stratul de brumă e parcă tot mai gros dimineața iar orele cu lumină tot mai puține. Se simte peste tot acest lucru. Pădurea încă rezistă verde în anumite locuri mai puține expuse dar în alte părți s-a…