Locuri de la munte, prin Banat sau aiurea

Copacul

18 noiembrie 2012 · Munții Cernei

Vineri seara fără să stăm prea mult pe gânduri plecăm spre Domașnea. Pe drum deja îmi făceam plan pentru o urcare pe Arjana sâmbătă. Dar sâmbătă dimineața era o ceață serioasă că nici nu se vedea vârful din Domașnea. Așa că anulăm planul cu Arjana și mergem pe drumul forestier până la intrarea în pădure în speranța că vom găsi bureți. Intrăm și ne afundăm în pădure trecând pe deasupra de locuri cu rezonanță puternică în mintea mea încă de când eram copil: Lioarfa, Oștreșel, Babele, Zbăg. Frunzele de paltin erau abia căzute și încă verzi. Fagii s-au dezbrăcat și ei și și-au făcut covor la picioare. Dăm și de primele lemne trântite și peste o mână de bureți. O parte dintre ei erau uscați deja. Cu 2 săptămâni în urmă cred că era cel mai bine de venit imediat după ploile de atunci. Pădurea era în ceață și a rămas așa de-a lungul celor câtorva ore de plimbare. Dăm la rădăcina unui fag de un loc unde probabil o vulpe a săpat în căutarea unui șoarece.
 
La un moment date ne oprim într-un loc în apropiere de fosta exploatarea unde pe vremuri era era un funicular și ne așezăm pe niște pietre învelite în mușchi. Nu știu cum fac, întorc capul și pe un fag drept și înalt văd numele lui taică-miu pe el scris. Într-o primă fază am crezut că e a lui bunică-miu pe care îl chema tot Vasile. Taică-miu la fel de uimit nu-i venea să creadă ochilor că a dat peste copacul pe care copil fiind la oi și-a scris numele. Uitase complet de el. Doar întâmplarea a făcut să dăm peste copac și poate norocul a făcut să scape de drujba celor care taie lemne. Practic la aproape jumătate de secol de la acel moment revenim print-un joc al întâmplării în același loc.
 
Pe drumul spre întoarcere la mașină trecem pe la Zbăg pe la grădina lui Civig. Tot acolo și-a avut grădina și Lică Cherlea. Încă se mai vedea locul pe unde altădată era gardul. Merii încă mai aveau rod așa că gustăm din merele eco cu un gust absolut superb. Stâna de la Zbăg e și ea dărâmată. Practic asist la rămășițele unui mod de viață dispărut.
 
Pădurea își are poveștile ei. Banatul își are poveștile lui. Unele dintre ele se pierd încet neștiute de nimeni. Întâmplarea, destinul și speranța refac legături, le întăresc unde acolo ele încă există în speranța unei regăsiri.
 
[alpine-phototile-for-picasa-and-google-plus src="user_album" uid="PetruCristescu" ualb="6182553334395088065" imgl="fancybox" style="windows" shape="square" size="1024" num="24" shadow="1" border="1" highlight="1" curve="1" align="center" max="100"]