Dacă e toamnă atunci e inevitabil Semenic. Cât se poate de mult și cât se poate de des, pe jos sau cu bicicleta. Oricum am mare noroc cu Domașnea. Probabil că dacă nu ar fi existat aș fi inventat-o. E prea bine poziționată în mijlocul munților. Dacă ar fi o școală sus pe Semenic m-aș muta la cabană la nea Cornel vreo lună. Cred că ar fi chiar fain la 4 când termini treaba să bagi o tură scurtă prin pădure în loc să stai să ieși din mall în drum spre casă. Nici dacă mergi cu bicicleta nu faci mare brânză. Stai și inspiri particulele PM10 care depășesc cu mult nivelul la toate stațiile de măsurare a calității aerului din Timișoara.
De această dată am fost 4. Am mers cu Miha&Luci dar și cu Sergiu. Mașina am lăsat-o la nea Cornel și ne-am propus să coborâm cât putem de mult în jos pentru a vedea în ce stare e pădurea. Ploaia a lipsit în ultima săptămână așa că nu aveam cum să vedem diferențe prea mari. Dar chiar și în asemenea condiții pădurea e frumoasă. Coborârea e solicitantă pentru că mergem pe curbă de nivel în pantă. Ne oprim de câteva ori atunci când vedem Hericium coralloides sau Boletus Edulis. Nu au fost singurele specii de ciuperci pe care le-am văzut. Am dat și peste Hypholoma lateritium dar și Pholiota Adiposa.
Supriza avea să ne aștepte la mică distanță de punctul de start atunci când dăm peste Pleurotus Ostreatus. Nu știu ce s-a întâmplat pe acea butoarcă bătrână pentru că pur și simplu a explodat. Am fotografiat și am mers mai departe.
Am hotărât să coborâm brusc jos la râu pentru pauza de masă. Ce poate fi mai frumos decât un prânz în mijlocul pădurii într-o mică poiană care să lase razele de soare să ne facă să ne gândim la un pui de somn. Mi-am amintit de plasticul cu care mănânc la mall în acea înghesuială. Ceva cred că s-a dus dracu complet undeva. Partea bună e că e încă mai pot face astfel de salturi de la plasticul de mall la prânzul în mijlocul pădurii. Din acel punct am stat și m-am uitat la toată acea zonă care se continuă în același mod până jos la Botul Calului pe kilometri buni. Cred că acest lucru spune multe despre această pădure.
Cotim și începem să urcăm pieptiș doar pentru a ajunge la un mic ogaș ce cobora oarecum perpendicular spre Nergănița. Am dat peste un cuțit cu mâner roșu prin frunze. Cred că era de ceva vreme acolo pentru că avea lama destul de ruginită.
Odată cu noi de la nea Cornel a plecat și Semenic. E vorba de un cățel de vreun an de zile care s-a ținut toată tura după noi. Nu părea foarte flămând ci pur și simplu avea chef de plimbare. M-aș fi așteptat să-l văd tresărind mai des dacă ar fi simțit ceva. A făcut-o de vreo două ori și cam atât. Ritmul n-a fost unul foate rapid chiar dacă am plecat de dimineață așa că ocolul nostru s-a oprit undeva la vreo 15 kilometri. Ne-am oprit din nou pentru o pauza de hidratare la nea Cornel iar mai apoi am pornit spre Timișoara. La sfârșitul unei astfel de zile ar fi frumos să rămâi la o cabană sau la un mic foc lângă un cort dar noi am gonit înapoi spre Timișoara cu gândul că vom reveni curând.
