Vara asta prelungită în mijlocul toamnei nu prea mă lasă să stau acasă. Iar dacă e cald și dacă de pe munți au dispărut oile și câinii oare unde e bine de mers? Da, în Godeanu. Muntele ăsta se lasă foarte greu cucerit cu bicicleta în ture rapide pentru că e destul de ascuns iar variantele de acces sunt puține iar în ultimii ani drumurile s-au degradat sau chiar blocat(e vorba de cel de la Retezat-Gura Apelor). Aici se ajunge tot mai greu. Dar mi-am propus să încercăm.
Am pornit spre Valea Cernei pe un drum peticit recent așa că am înaintat cu spor până la kilometru 37 către Cerna Sat. De acolo trebuie răbdare pentru că în lipsa unui 4×4 veritabil e nevoie de 45-60 de minute pentru a parcurge cei 12 kilometri. Iar pe mine răbdarea nu prea mă caracterizează.
În Cerna Sat am parcat acolo unde parcăm de obicei adică lângă casa unui nene ce are un izvor foarte bun în apropiere. Am mai lăsat mașina acolo atât astă iarnă dar și atunci când am fost pe Cioaca Înaltă. De acolo am pornit spre drumul forestier Olanu de unde a început urcarea. Au trecut vreo câțiva ani de când am luat la pas această vale. Drumul forestier e în general bun cu o mică excepție unde dăm de noroi. Ultima parte înainte de golul alpin e destul de accidentată din cauza unei exploatări forestiere așa că trecem de câteva ori ogașul dintr-o parte în altă și luăm bicicleta pe sus. Până la urmă tura de MTB în care nu faci asta nu mai e tură de MTB.
Încetișor ieșim în golul alpin. Zona e extrem de abruptă și am câștigat 350 de metri altitudine în 1.2 km. Aici doar am împins și am luat pauze dese. Taică-miu îmi spune că în urmă cu vreo 55 de a venit aici în Gropile Olanului pentru a aduce lemne la stână cu caii. Îmi imaginez că nu e ușor să pierzi o zi doar pentru asta. Probabil nu-și imagina că după mai bine de jumătate de secol o să vină din nou cu bicicleta pe aici. Undeva sub creastă e o stână dar nu e într-o stare prea grozavă. Fix în șa e și un mic lac. N-am mai trecut prin acel loc fix de vreo 8 ani. Taică-miu îmi povestește că la bolovanul alb înfipt în acea zonă îi spune “Lespedea lui Bolintir”. Vizavi de acel punct dincolo de râul Șes locul se numește “La comandă”. Aici stăteau grănicerii în perioada austro-ungară. E zona în care domășnenii au pășunat sute de ani la rând de multe ori luptându-se pentru suprafața de pășunat. Există și acum în folclor povești despre acest lucru.
Așa cum se poate vedea și din imaginea de mai jos cam toată acea zonă a fost pășunată de oile domășnenilor iar numele stânilor indică destul de clar acest lucru. Din păcate o mare parte dintre aceste stâni au dispărut. E totuși bine că încă mai sunt oameni care urcă sus vara.
Dar acum era pustiu. O senzație incredibilă te cuprinde când vezi această veritabilă Mongolie carpatină. Aș fi vrut să urcăm până pe vârful Godeanu dar orele de lumină sunt puține iar bucata de push-bike ne-a întârziat destul de mult. Din șa am pedalat încă câteva sute de metri și ne-am așezat la soare. Am adormit vreo 30 de minute în timp ce soarele îmi încălzea picioarele. Nu-mi venea să mai plec de acolo. Dar am pornit pentru că mai aveam cale lungă până jos pe Oslea Românească care nu e deloc scurtă iar potecile oilor nu sunt ciclabile în totalitate.
Pe unele bucăți am pedalat iar pe altele am mers pe lângă ea până în punctul în care am început să coborâm. Aici s-a întâmplat ceva magic. Am dat peste un drum care cobora până jos la marginea pădurii. E genul ăla de drum pentru care ai împinge și căra bicicleta toată ziua doar pentru a coborî câteva minute pe el. A fost cu siguranță una dintre cele mai frumoase bucăți pe care am pedalat vreodată. Nu mă așteptam să dau peste această bucată la finalul turei și aș putea spune că a fost cireașa de pe tort. Astă iarnă n-am bănuit că zăpadă ascunde un așa drum perfect.
În ultima parte drumul devine mai tehnic și mai bolovănos. Nu m-am dat în vând după genul ăsta de bucăți foarte tehnice cu coborâri foarte abrupte și bolovănoase așa că în unele porțiuni am coborât din șa. Poate și din cauză că de câteva ori m-am împrăștiat și mi-am spart degetele și palmele. Ajungem în Cerna-Sat pe lumină dar în Herculane pe întuneric. O tură nesperată care deschide varianta unei bucle pe Godeanu în sezonul următor.
