În urmă cu vreo 3 ani începeam seria de explorări în Munții Semenic pornind dinspre Valea Almăjului spre Botul Calului. Acel drum are câteva indicatoare printre care și unul pe care scria Drum Forestier Flămânda. Am tot făcut o grămadă de ture în acea zonă dar cumva am tot lăsat de o parte această variantă. Informații despre acest drum e de prisos să spun că nu prea ai unde să cauți. Probabil sunt singurul ciudat care mai bântuie prin aceste locuri uitate de lume.
Momenul potrivit a venit imediat după tura lungă. Am căutat să nu mai ajungem la ora 12 noaptea înapoi din tură cel puțin prin prisma distanței. Dacă lucrurile ar fi mers așa cum trebuie n-ar fi trebuit să zăbovim prea mult. Dar asta nu aveam cum să aflăm decât dacă mergem la fața locului să vedem.
Prim bucată de traseu îmi e deja arhicunoscută. Se pare că nu doar mie pentru că aici s-a tăiat și se taie foarte mult lemn. Din păcate e vorba de fagi bătrâni și mari. Partea bună e că au cam tăiat tot ce era de tăiat ajungând la limita rezevației. Dar tot găsesc ei să mai taie câte ceva. Chiar în timp ce noi urcam fix lângă marginea drumului au trântit câțiva fagi.
La un moment dat drumul se bifurcă. Spre dreapta urcă spre Tâlva Nergănița și Semenic iar spre stânga spre Flămânda. Cotim stânga și urcăm vreo câțiva kilometri pe un drum bolovănos. În stânga și în dreapta drumului pădurea e tăiată. În partea de sus am ajuns la o bucată de pădure netăiată situată undeva în apropiere de Botul Calului. Chiar dacă în acest punct rezervația se îngustează se vede imediat că e vorba de o pădure veche. Intrăm pe un vechi drum forestier care se gată într-un punct unde se vede foarte bine cum au reușit Romsilva să lichideze o suprafață practic lipită de rezervația de la Izvoarele Nerei. Nu-mi dau seama când au tăiat-o dar nu sunt mulți ani de când acea pădure a dispărut. Vor mai trece sute de ani până când pădurea va avea același aspect. Pentru că nu e vorba doar de un fag de 150-200 de ani ci și de restul de fagi cu vechime și mai mare care au căzut și care sunt în diferite faze de degradare. Acest lucru nu se întâmplă mai devreme de câteva sute de ani. Încerc să-mi imaginez zecile de specii care depind de o astfel de stare a pădurii.
În acea zonă am auzit pentru prima dată cum boncănește un cerb. Trebuie să recunosc că e impresionant. Nu mă mir că femelele aud de la mare distanță un astfel de sunet. O să revin cât mai curând în această zonă pentru că e practic poarta de intrare spre o lume pierdută.
În acel punct eram în punctul de maxim la aproape 1000 de metri altitudine. De acolo urma o coborâre lină pe curbă de nivel. Sunt extrem de contrariat să vâd că pentru câțiva kilometri drumul era în stare extrem de bună. E extrem de plăcut să pedalezi pe un asemenea dum prin pădure. Din păcate drumul bun însoțit de pădurea frumoasă face loc unui drum mai prost și unei păduri tinere. Fac o paranteză și spun că din informațiile pe care le am exploatările forestiere au început aici în anii ’70. De atunci practic s-a tot tăiat. Nu doar acum se taie ci și atunci s-a tăiat. Drumurile de acces le avem încă de atunci. Unele drumuri sunt înghițite înapoi de pădure. Am văzut acest lucru pe Valea Cernei atunci când am coborât de pe Culmea Mocirliului.
Ne oprim atunci când auzim o vulpe lătrând. Într-o primă fază am crezut că poate asistăm la vreo vânătoare dar lătratul era izolat ceea ce clarifica lucrurile. Trecem de o porțiune mai dificilă unde reușesc să intru cu picioarele într-o baltă. Era încă destul de cald așa că până jos eram deja uscat. Am trecut de o mică poiană unde am dat de un singur măr sălbatic. De aici a urmat ultima parte a coborârii până jos pe cursul Nerei în locul care a generat de fapt această tură.
Un mic hop și ajungem în Borlovenii Vechi iar de acolo, pentru a evita încă 12 kilometri prin Prigor, cotim spre stânga peste coama dealului pe un drum prăfuit. A fost mult mai frumos la umbră prin pădure. De la Borloveni am urmat asfaltul înapoi spre Pârvova.
