Această tură trebuia povestită în urmă cu vreo 2 ani când întors proaspăt din Franța am plănuit să traversăm Mehediții din Cerna Sat. Dar cumva cu gândul la ce-am văzut acolo am plecat oarecum fără să fiu foarte atent la bucla ce urmam să o facem. Așa că a ieșit o tură de pomină care a fost cea mai lungă tură făcut vreodată având vreo 150 de km.
De această dată ne-am propus să facem pe bune tura din urmă cu 2 ani, fără a mai rata traseul. Prima surpriză e că drumul până în Cerna-Sat era cârpit în proporție de 70% ceea ce a ușurat mult înaintarea. Multe se schimbă când există infrastructură iar această mică localitate e punctul de plecare spre multe trasee din zona munților Cernei, Mehedinți și Godeanu. M-am mirat când Waze mi-a dat 1 oră și puțin de la Domașnea. De obicei doar acea bucată nu foarte lungă dura vreo 40 de minute să o parcurgi.
Din Cerna-Sat coborâm în sens invers vreo câțiva kilometri și cotim stângă în dreptul unui lac micuț. Facem o pană la vreo 200 de metri de când am început să înaintăm. O rezolvăm relativ repede iar apoi continuăm urcarea. Mă așteptam să ajungem în vreun punct de belvedere dar n-a fos să fie așa. E un drum forestier cu înclinare zdravănă așa că după puțini kilometri începem să coborâm spre valea Motrului Sec. Pe acolo n-am mai fost niciodată așa că nu știam la ce să mă aștept. Tot pe această urcare am dat de marcajele celor de la Via Transilvanica. Citisem înainte de tură la un moment dat de acest traseu dar n-aveam idee că au ajuns și prin Mehedinți.
A urmat o coborâre scurtă care s-a sfărșit într-un drum asfaltat. Am fost extrem de mirat să văd că această vale e asfaltată pe toată lungimea ei. Trebuie să recunosc că e extrem de frumoastă și pitorească dar în același timp puțin cunoscută. Erau o grămadă de locuri de lenevit umbrite la marginea râului cu zone împădurite iar din anumite locuri se vedea frumos Piatra Cloșanilor. M-am tot întrebat oare cum s-o vedea acest punct de referință de la poale pentru că de sus priveliștea îți taie răsuflarea. Parcă nu-mi vine a crede că au trecut 7 ani de când am escaldat-o. Era o perioadă în care am cam luat la rând tot ce se putea lua din apropiere. De la vârful Sfinecea din Almăj trecând prin geanțurile Mehedințene spre orice alt loc care vă poate veni în cap din Munții Banatului. O tură dădea naștere alteia și uite așa o țin de ani buni.
În Cloșani jos ne oprim la o bere și la ronțăit ceva iar de acolo începem lunga urcare pe lângă barajul de la Valea Mare înapoi spre creasta Mehedinților de unde urma să coborâm înapoi spre izvoarele Cernei. Urcarea este lungă și prăfuită. Lipsa ploii dar și unele lucrări pe drum ridicau nori de praf de fiecare dată când mai trecea câte o mașină. Iar pe unii îi ducea capul să încetinească. Pe alții însă nu. Nu e bine nici pe ploaie dar parcă nici cu asemenea praf. Mai bine macină pinioanele noroi decât să înghit eu praf.
Ajungem la izvoarele Cernei pe la ora 4. Mult mai devreme ca-n tura amintită la început. După câteva ore de mers prin pădure ajungem să ne bucurăm de soare dar și de reflexiile lui în apa Cernei. Mi-a plăcut întodeauna acel loc. Ne amintim că de aici am pornit în urmă cu 10 ani tura de creastă Godeanu-Cernei. Fagul sub care am dormit era tot acolo. Am dat turele lungi și rare pe ture multe și rapide.
Urmează drumul de contur al lacului care nu pune probleme. Ne delectăm pur și simplu pe el prin mici urcări și coborâri pe o bucată de peste 20 de km.. Mâ gândesc cât e de săbaltică și de uriașă e toată bucata din dreapta noastră a munților Godeanu. Ajungem deasupra de Cerna-Sat pe la ora 7 și ne oprim să savurăm apusul. O grămadă de ATV-uri au venit dinspre baraj și au ridicat nori de praf care cu greu s-au așezat. Stăteam la distanță relativ mare de drum dar una din biciclete a rămas la vreo 2-3 metri de drum. Un individ din ăsta a intrat așa de tare în curbă și s-a oprit la vreo 2-3 palme de bicicletă. Dacă era puțin mai înspre drum ne lăsa fără ea. Îmi lasă un gust amar cam toți ăștia cu ATV-urile. N-am umblat eu mult pe afară dar sincer cât am umblat n-am văzut niciunde prin Franța/Italia/Austria. La noi e plin cam peste tot fără să există nici un fel de regulă. Intră cam pe oriunde au chef. Chiar și pe valea Motrului Sec am văzut. Nu-mi dau seama dacă erau aceeași trupă. La final ne-am oprit pe la 80 de km. Ne-am spălat de praf la izvorul din Cerna-Sat de unde luăm apă de fiecare dată când ajungem pe acolo. E o tură ce aș repeta-o. Chiar dacă e relativ lungă nu e foarte grea.
[gpx-view category=”gpx” gpx-file=”Iovanu.gpx”]