Kind of a ridge

Ai putea spune că Munții Almăj sunt plictisitori, că-s anoști și că-s nefrecventabili și într-o mare măsură cam așa e. Dar atunci când folosești bicicleta să-i parcurgi e un teren de joacă uriaș și încă foarte puțin umblat și cunoscut. Am avut destule incursiuni iar ultima de anul trecut a dat naștere celei de anul acesta. Trebuia să există o variantă de a traversa de la Rudăria la Ravensca fără a mai coborî atât de mult ca anul trecut așa că am fost să o căutăm.

Am luat drumul Rudăriei care prinde tot mai mult contur și dacă în vară era să intru în șoc anafilactic de la ambrozie și praf acum lucrurile au stat mult mai bine. Pe acestă primă bucată ne-am încălzit bine pentru cățărarea ce urmează. De la 200 și un pic se urcă la peste 900 în câțiva kilometri. Vântul repeta la indigo ce făcea și în anul trecut adică bătea cu putere. E bine să pedalezi toamna pe vremea așa răcoroasă. Dacă în urmă cu vreo 7-8 ani locul începea să atragă tot mai multă lume iată că acum am văzut și mici afaceri în localitate: câteva pensiuni, terase.

Tot la indigo dăm și peste un grup de vânători care stăteau adunați acolo pregătiți de vreun măcel. Ocolim un mic vârf pentru a evita un push-bike dar și pentru a vedea dacă drumul permite acest lucru sau nu. Urmează o serie de urcări și coborâri dar care erau tot în zona cunoscută. Într-un punct în care există o cruce cotim spre dreapta dar revenim după vreo 500 de metri pentru că era cât se poate clar că în fața noastră e o vale adâncă iar traseul ar fi trebuit să ne țină în zona înaltă. Continuăm pe același drum cunoscut până într-un punct în care cotim spre dreapta în unghi de 90 de grade. Urmează o bucată destul de tehnică dar care se termină într-o șa înaltă ce făcea legătură cu cealaltă parte a traseului spre Ravensca. Îmi era tot mai clar că am descoperit drumul bun pentru că pe lângă noi mai trec câteva mașini de teren dar și datorită faptului că au început să apară marcajele. Pemii ăștia pare că au cam avut grijă de traseele din Munții Almăj așa că aceste legături sunt marcate. Atâta tot că trebuie să nimerești pe unde trebuie.

În punctul de legătură din șa luăm o pauză mai lungă de masă. Îmi dau seama că există o multitudine de alte drumuri care coboară spre Dalboșeț/Șopotul Vechi/Gârbovăț. Aici chiar e un areal uriaș de explorat pe 2 roți. Și e practic doar unul dintre cele 3 masive accesibile din Valea Almăjului pe lângă Semenic și Munții Aninei.

Ieșim sus în creastă doar pentru a da de livezi cu mere dar și cu prune așa că ne oprim des să ne înfruptăm. Cred că nu prea mai urcă multă lume până aici dar prezența pomilor fructiferi indică faptul că în trecut era mult mai multă agitație. Într-un fel locurile se resălbăticesc. Ajungem în punctul în care ne suprapunem cu tura făcută în urmă cu vreo 3 ani. Nu prea îmi amintesc de configurația terenului. Probabil din cauză că acum am venit din sens invers. Urmează o serie de urcări și coborâri cu unele bucăți abrupte și tehnice. Parcă pluteam efectiv peste munții ăștia domoli.

Ravensca e cocoțată în vârful unui deal așa că până aici urmează o cățărare ce o fac în viteză. Ne oprim la magzinul din sat. Tanti care era de obicei acolo lipsea. Pemoaica ce i-a luat locul nu prea era așa vorbăreață așa că nu insist prea mult. Îmi iau berea și sucul care intră la fix după atâția kilometri văluriți. Mai stăm puțin și îi dăm la vale. Au urmat 20 de minute de plăcere pură. Nu m-am atins de frâne până jos în Bârz. Drumul e în stare bună așa că m-am scurs efectiv la vale. La bifurcația cu Bănia ne cam prinde noaptea dar din acel punct nu prea mai aveam mult. La final era întuneric deabinelea.

Iată că a ieșit și în acest an o clasică de toamnă în munții Almăj. Din păcate n-a mai ieșit clasica de toamnă din Munții Cernei. Următoarele săptămâni vor fi dedicate din nou Semenicului. Pentru că în matematica ultimilor ani pentru mine toamna=Semenic.

Total distance: 73.4 km
Max elevation: 989 m
Min elevation: 214 m
Download file: Rudaria_Ravenska.gpx