Începutul de aprilie a venit cu temperaturi peste medie. Chiar dacă a plouat în ultima săptămână mă aşteptam ca drumurile să fie uscate tocmai din acest motiv. Gândul la munţii Almăjului îmi fuge destul de des pentru că mă atrage la ei senzaţia de izolare şi de loc ne-explorat. În marea lor parte sunt o suprafaţă compactă împădurită împânzită de o reţea hidrografică surpinzător de mare. Practic dai de râuri, pârâuri şi izvoare peste tot. Am rămas surprins să văd cât de mare e mare râul Putna primăvara la tura din martie. Mă aşteptam la acelaşi lucru şi în această tură.
În aşteptarea marii traversări din Valea Almăjului până la Dunăre pe care sper să reuşesc să o fac în acest sezon am ales aşadar să urcăm pe valea Iardaşiţa şi să coborâm pe valea care coboară în Mehadia. Tura presupunea o bucată de vreo 9 kilometri de asfalt între Mehadia şi Topleţ trecând prin Herculane. Pentru a evita această bucată în urcare am preferat să o coborâm în viteză. Lăsăm maşina în Mehadia, ne echipăm repede şi o luăm la vale. Destul de repede intrăm în traseul propriu-zis. Plecă de undeva de la o altitudine de 100 metri din zona Topleţ şi urcăm până la peste 1000 de metri în vreo 16 kilometri cât are acest drum.
Urcarea şerpuieşte pe lângă râu aşa că avem apă din belşug. Pe la jumătatea drumului am parte de o primă surpriză. Două căprioare stăteau în mijlocul drumului iar prezenţa mea le sperie puţin aşa că dispar în pădure. Înaintez sperând să le pot fotografia şi deşi nu am reuşit cel mai fericit cadru reuşesc totuşi să surprind pe una dintre ele în intervalul scurt de dinainte de momentul dispariţiei totale. E incredibil ce viteză pot să aibă în urcare pe o pantă foarte înclinată şi pe teren accidentat.
În ultima porţiune a traseului dăm de o bifrcaţie a drumului. Varianta din dreapta coteşte lin pentru un ultim efort înainte de cel mai înalt punct al traseului. La o verificare ulterioară am observat că varianta stângă duce la Eftimie Murgu în Valea Almăjului. Într-o zi de vară lungă cred că s-ar merita face acest traseu epic. Am mai auzit de traversări cu bicicleta prin zona munţilor Almăjului(ce-i drept puţine) dar nu ştiu pe nimeni care să fi făcut o trasversare pe aici.
Cu puţin timp înainte de punctul de unde începem să coborâm spre Mehadia am parte de o surpriză monumentală. E foarte greu să vezi în habitatul lor natural anumite specii de păsări şi animale. Întâlnirile cu pisica sălbatică sunt rare, cele cu râsul sunt şi mai rare. La fel se întâmplă şi cu anumite specii de păsări. Am avut norocul să observ o pisică sălbatică anul trecut. De această dată am văzut un cocoș şi o găină de munte. Erau foarte aproape de marginea drumului. În momentul când m-au simţit au zburat şi s-au aşezat pe o creangă la vreo 10 metri distanţă. Nu am apucat să le fotografiez pentru că totul s-a derulat foarte repede. Cel mai bine am apucat să văd femela şi astfel am recunoscut specia.
În momentul în care am terminat urcuşul pe care am pedalat cu o poftă uriaşă ne-am oprit să înfulecăm câte ceva. Interesant e că în ultima vreme de când am reunțat la zahăr nu prea mai simt nevoia de a mânca atunci când fac efort susţinut. Pauza am făcut-o pe culmea Patru Pene iar cel mai înalt punct al acestei culmi are 1043 metri. Eram practic în zona înaltă a acestor munți ce ating punctul maxim în vârful Svinecea Mare(1224 metri).
După scurta pauză ne echipăm și pornim la vale. Din păcate drumul spre Mehadia nu e în stare foarte bună din cauza exploatărilor forestiere. Evident că și aici au intrat cu drujbele și TAF-urile. Din acest motiv viteza la coborâre nu e cea la care m-aș fi așteptat. Totuși, pe anumite porțiuni mai întărite, reușesc să mă bucur din plin de plăcerea coborâtului.
La distanță foarte scurtă de Mehadia sunt surprins să văd că Sverdinul a sculptat niște chei foarte frumoase. Sverdinul e râul ce izvorăște din Munții Almăjului și este tributar râului Bela Reca. Pe o porțiune de câteva sute de metri apa curge într-o serie de cascade iar unele dintre ele au câțiva metri și un debit impresionant. Locul e ușor accesibil dar în același timp complet necunoscut din punct de vedere turistic. Cred că ar merita mai multă atenție
Coborând dinspre munții Almăjului la intrarea în Mehadia privirea este atrasă de masivul stâncos care stă să se prăvălească peste localitate iar acesta împreună cu turnul construit în secolul XIII sunt două simboluri ale acestei localității emblematice din sudul Banatului. Numele Mehadia provine din expresua latină “Ad mediam” care înseamnă “la jumătate”. Pe teritoriul acestei localități a existat un castru roman denumit Praetorium iar mai târziu a fost un important centru administratic și politic. O personalitate marcantă a Mehadiei de la începutul secolului trecut a fost Nicoale Cena.
