Locuri de la munte, prin Banat sau aiurea

În căutarea iernii

23 noiembrie 2018 · Munții Semenic

Am reușit și în acest an să ajung toamna pe Semenic de 5 ori la fel ca anul trecut doar că de această dată atât decorul cât și trupa au fost diferite. Prognoza era cu temperaturi negative și fulguială așa că am luat mai multe rânduri de haine cu noi.

Am pornit împreună cu Luci/Miha și Șerban/Irina de foarte de dimineață. Pe la ora 5 dimineața a sunat cesaul iar la puțină vreme după ora 6 eram deja plecați. Sper să nu mă fi înjurat prea tare pentru ora asta matinală dar eu când știu că voi ajunge la munte prefer să mă trezesc și să ajung cât mai repede pentru a putea petrece cât mai mult timp la aer curat. Regruparea am făcut-o în Reșița.

Atunci când am ajuns în Văliug am văzut partea superioară a Semenicului acoperită în ceață așa mi-am dat seama că vom avea parte de o zi superbă. Combinația de ceață și chiciură/fulguială nu prea are cum să fie decât magnifică.

Am debarat la nea Cornel și n-am rezistat tentației unui pahar de vin. Organismul meu era setat încă pe vara indiană ce se terminase în urmă cu 2-3 zile așa că nu prea a înțeles nimic din cele vreo 5 grade cu minus. Am pornit spre pădure la aceste temperaturi joase pe care le resimțeam parcă și mai tare decât în realitate printr-o ceață deasă care venea în valuri.

Față de ultimele ture când am fost primiți cu foarte multă căldura de această dată pădurea a fost foarte rece cu noi. Chiciura s-a așternut peste milioanele crengi și crenguțe țesând o veritabilă pânză de păianjen uriașă. Era destul de greu să ne vedem unii pe alții. Magia și feeria au dispărut atunci când am trecut pe lângă o pereche de chiloți lăsați în pădure. Am încercat să-mi imaginez cum au ajuns acolo dar cam toate scenariile duceau spre ceva ce probabil n-ai vrea să faci în fără pădurii.

Am coborât jos la Nergăniția iar acolo am ieșit pe un ogaș secundar extrem de frumos. Am mai trecut pe acolo în partea inferioară dar de această am continuat până sus la începutul lui. Chiar dacă nu prea puteam sta mult pe loc din cauza frigului mă opream din loc în loc să fotografiez sau pur și simplu să admir. Nu că știu multe locuri care să dea așa o senzație vie și prezentă. Am studiat harta și am hotărât să facem un ocol complet al uneia dintre multiplele poieni. Ocolul s-a dovedit destul de lung dar încet am revenit către ieșirea din pădure. Acolo copacii erau parcă mai acoperiți de chiciură. Magia e stricată din nou de o turmă de de atv-uri. Ne-am oprit la nea Cornel și la final. Am luat un pahar de vin fiert pentru că de data asta n-am fost șofer iar de acolo semi-congelați am plecat înapoi spre Timișoara. Nu prea are farmec revenitul ăsta de la munte înapoi la oraș. O tranziție cu oprire la Domașnea e întotdeauna o cu totul alta experiență. În acest moment aș putea zice că aștept să vină zăpada. Nu prea mai am chef de jumătăți de măsură. Dacă tot nu mai pot merge cu bicicleta prin mocirlă măcar de o tură pe ski să fie zăpadă.