Am plecat de aceasă dată din Timișoara. Parcă e mai frumos și mai rapid să plec de la Domașnea. Am fost de această dată cu Șerban. Ne așteptam la o plimbare la răcoare prin pădure dar așteptările ne-au fost înșelate. Am…

Winter smell

Semimaratonul frunzelor
E ultimul week-end în care ne putem bucura de lumină până după ora 7 seara așa că am profitat. Ne-am propus să intrăm și mai adânc înspre mijlocul pădurii dar nu m-aș fi așteptat să iasă un semi-maraton. Cred că…

Invers
Am urcat în acest an dar și anul trecut pe drumul de la Crivaia. E destul de greu să faci față acelei urcări bolovănoase pentru că ai senzația că înaintezi foarte greu iar dacă pleci de la Comarnic de jos și ieși până…

Dunga roșie ștearsă
Toamna lungă și uscată mă împinge să revin obsesiv pe Semenic. Începe să-mi fie greu să rememorez toate turele din ultimii ani. Tatonez de ceva vreme cu idea de a parcurge poteca veche către Botulul Calului care pleacă de pe…

Micelian
Pe această secetă pădurea parcă nu e la fel ca-n alte dăți când a plouat mai mult dar continuă să surprindă. N-a plouat de foarte multă vreme iar acest lucru se simte. De această dată am plecat cu fetele la…