Locuri de la munte, prin Banat sau aiurea

Pedalând pe acasă

1 noiembrie 2014 · Bicicletă · Bicicletă Munții Semenic

Începutul de noiembrie răcoros ne prinde cu gândul la o tură pe Valea Cernei, la Balta Cerbului. Ne culcăm pregătiți să o luăm din loc de dimineață dar ne trezim repede pe la ora 1:00 din cauza unui cutremur ce a avut epicentrul în zona Teregova, la 3 kilometri distanță în direcția N-NV. Sar ca ars din pat văzând pereții și casa mișcându-se dar până să ajung la Patricia în cameră se oprește. N-avem ce face și pe punem la loc în așternuturi. A avut o magnitudine de 4.8 și a fost un cutremur de mică adâncime.
Din păcate de dimineața Patricia nu se simte prea bine din cauza unei otite care o chinuie așa că nu pot pleca știind-o cu durere sau cu gândul că e nevoie să mergem la vreun doctor cu ea. Lenevesc până spre orele prânzului dar nu pot sta pe loc în condițiile în care starea ei devine mai bună. Așa că iau bicicleta care de vreo 3 săptămâni a stat deoparte și pornesc înspre Luncavița peste tunelul de la Poarta Orientală. Zona foarte bună pentru biciclit și temperatura încă foarte bună având în vedere momentul când trec pe acolo. Locurile sunt frumoase dar și triste în același timp pentru că multe dintre ele nu mai sunt cosite și îngrijite. Reușesc să intru într-o zonă mai accidentată și să îmi zugrăvesc pantofii cu noroi. Trec și de 2 grupuri de câini. Unii de la Domașnea iar alții de la Teregova. Îl cunosc pe cioban așa că scap ușor de primul grup dar la al doilea reușesc să mă sperii și eu de ei și ei de mine. Oricum eram blindat cu spray-uri paralizante așa că în ultimă instanță îi treceam pe uriași la somn.

Ajung la drumul dintre Teregova și Luncavița și de aici continui spre Semenic și cu gândul să ocolesc Verendinul. Din păcate drumul e nisipos-argilos și plin de noroaie cu porțiuni peste care cu greu trec. Practic îmi dau seama că nu prea se poate pedala în asemenea condiții. Coboară două cocii cu lemne și întreb de starea drumului. Oamenii confirmă că e în aceeași stare și că nu merită să urc cu ea de coarne pe acolo. Așa că decid să fac cale întoarsă până înapoi la bifurcație de unde continui înspre Luncavița.

Acest drum chiar dacă nu e în stare bună e totuși asfaltat așa că prind viteză până jos în Luncavița. După Luncavița scot pentru prima dată aparatul foto îmbiat de culorile calde de toamnă, de mirosul de fum, de clopotului de la biserica din Verendin, de sălașele pe lângă care oamenii mai rezolvă din ultimele treburi de dinainte de venirea iernii. Privind peisajul parcă simți iarna cum se apropie de aceste locuri. Cu cât înaintez mai mult, iar soarele se apropie de apus, cu atât culorile devine și mai interesante. Priveliștea e magnifică înspre Culmea Cernii Vâr și capătul munților Cernei care se termină în Arjana. Vrăjit de atmosfera ajung la Mehadica iar de aici continui înspre Valea Almăjului pe drumul de legătură asfaltat despre care am aflat cu surprindere acum câteva săptămâni. Ajung în capătul dinspre Valea Almăjului al Cheilor Globului iar de aici urmează asfaltul până la Domașnea.

Aici iau unul din cele 3 mere Jonathan ce le aveam cu mine și îl mănânc. În opinia mea acest tip de mere sunt cele mai bune ce le-am mâncat vreodată. Totul pleacă de la culoare. O culoare roșie, vie, care te îmbie. Această zonă prin care trec e renumită pentru cultivarea merelor și a prunelor deși sunt puțini cei care încă mai produc cantități mai mari din acest tip anume. Probabil vor ajunge tot mai rare și vor fi înlocuite cu alte specii de import. Dacă am importat un căcat precum Valtenine's Day sau Halloween de ce n-am importa și alte specii de mere. Oricum sunt șocat să văd cum toți părinții parcă iau foc în preajma Halloween-ului și își costumează copii în tot felul de minuni.  Da, știu, ei sunt copii și se distrează din orice. Dar poate ar fi bine să ne gândim la felul în care noi am crescut și să nu deschidem brațele larg pentru orice sărbătoare de acest gen. Occidentali le-au preluat și le mențin pentru a-și vinde ei prostiile iar noi la rândul nostru intrăm în același joc mercantil ca și ei.
Apropierea serii aduce și frigul și un vânt foarte puternic din față așa că pe ultimii 15 kilometri efectiv mă chinui să stau pe bicicletă. Extrem de enervant și de solicitant. Sunt semne clare că mai un pic punem bicicleta lângă murături. După un sezon cu destule ture mă declar mulțumit de Cube Analog-27.5. La începutul sezonului următor urmează un schimb de cauciucuri și foarte probabil încă o bicicletă pentru Elena. Dar până atunci mai e un pic. Măine votăm cu Monica Macovei iar după sper să mai vină și ceva zăpadă nu ca în anii trecuți. Dacă bureți n-am găsit sper ca măcar de zăpadă să avem parte.