În momentul în care începi să știi cam toate drumurile și potecile din zona asta a Carpaților evident că începi să le cam repeți. Chiar dacă era destul de cald pentru gustul meu nu puteam să stau acasă dar nici nu puteam să încerc o tură prea lungă pentru că trebuia să merg la o nuntă. M-am gândit la un traseu mai scurt. Nu mă așteptam să se arate și altcineva interesat dar de această dată n-am fost doar eu cu taică-miu. Cristi R. și Peter B. și-au anunțat și ei prezența.
Le propun o tură pe Pleașa chiar dacă am zis de atâtea ori că nu mai urc pe culmea asta mai ales din cauza bolovanilor dinspre Strigoni și Cuntu. Dar dacă tot nu m-am dus singur de ce să nu mai chinui și pe alții?
Am pornit din Armeniș. Urcarea e lungă pe la Plopu pe vale. Vreo 20 de kilometri ai vreme să te încălzești pentru ce va urma. Aerul e incredibil de curat și de umed așa că mă montez imediat în starea în care aș putea pedala zeci de kilometeri indiferent cât am de urcat sau de coborât. Nu se poate compara cu nimic sportul și mișcarea în natura și aer liber. Rătăcim preț de câteva minute drumul într-un punct în care a apărut un podeț nou dar redresăm rapid.
Până în punctul în care începe urcarea zdravănă am stat la umbră. De acolo ieșim la soare. Bag capul în ghidon știind ce mă așteaptă și îi dau în sus dar mă opresc repede atunci când Peter strigă la mine că era plin de mure. De obicei sunt atent la fructe de pădure și ciuperci dar de data asta eram prea montat pe urcarea respectivă. Ne-am oprit și am mâncat mure pe săturare. Unii au mâncat chiar prea mult.
Am continuat urcarea și am stat pe bicicletă cu o mică excepție într-o zonă unde drumul s-a transformat într-o râpă și pe unde nu prea puteai să stai pe ea. Ajungem în punctul în care întâlnim drumul care vine de la Cuntu și care urcă pe Pleașa. Din acel punct încă se mai poate pedala o bună bucată. Ultima parte a cățărării pe Pleașa e incredibil de abruptă și plină de bolovani. Aici nu cred că poate sta nimeni în șa așa că am împins. Dar tot efortul ăsta merită când ajungi sus pe coamă. Uluitoare priveliște. Nu atât spre vârful Țarcu cât spre pădurile de la poale și felul în văile se acoperă una pe alta. Am avut parte de un bonus pentru că fix în stânga noastră la câțiva kilometri distanță ploua în valuri. După felul în care bătea vântul părea că n-o să vină pe noi așa că din loc în loc ne tot opream să ne uităm. Când a început să fulgere atmosfera a devenit și mai interesantă. Eram la marginea acelui front și de data asta parcă nu mi-a fost așa frică. Dar nici n-am zăbovit prea mult. Pleașa e vălurită cu mici urcări și coborâri până în punctul în care urmează o coborâre abruptă. Îmi place această bucată chiar dacă înroșește discurile și uzează plăcuțele.
N-avem parte de câini până în partea de jos dar fiind totuși 4 nu prea se apropiau. Unii dintre ei erau prea departe și deși ne simțeau nu apucau să ajungă până la noi. În timp de încercam să ne îndepărtăm de o turmă de oi aud un sunet ciudat la roata din față. Mă opresc și îmi dua seama că am o spiță ruptă. În Franța am schimbat cu totul roata din spate cu tot cu discuri de frână și pinioane(am pus un Mavic Crossmax). Bicicleta asta a adunat vreo 4000 de kilometri și e normal să existe uzură. Cu atât mai mult cu cât vorbim de kilometri făcuți în condiții de munte. A văzut puține ture în care să fie menajată.
După ce traversăm câteva poteci printre grădini ajungem în Sat Bătân de unde traversăm înapoi spre Armeniș. Cam toată lumea a reușit să râmână cu ceva semne. Taică-miu s-a julit la cot, Peter s-a împrăștiat pe coborâre și avea umărul bine julit. Cristi a reușit șă se înfunde și el într-o creangă pe ultima bucată. Pesemne că cei vreo 700 și ceva de kilometri din ultima lună m-au ajutat să stau destul concentrat și atent așa că am scăpat cu bine. Să sperăm că în această toamnă vom putea urca sus la munte pe Godeanu dacă și vremea ține cu noi. Chiar dacă băieții au înjurat un pic la urcarea pe Pleașa sunt convins că le-a plăcut și că vor mai vrea să vină.
