Acum când scriu îmi dau seama că am avut un sfârșit de săptămână frumos și foarte plin din multe puncte de vedere. Aș putea zice că mai mult m-am ținut de petreceri dar n-am neglijat sub nici o formă nici mișcarea. Nu doar că n-am neglijat-o dar am reușit o tură pe cinste în cadrul celei de a III-a ediții Sasca Bike Race.
Cu ideea de a veni aici am cochetat și anul trecut dar atunci nu am reușit să ajung. Uitându-mă peste lista de participanți am observat că sunt peste 400 de oameni înscriși la cele trei probe. La un așa număr de concurenți era foarte clar că se va aduna multă lume acolo. Vremea ploioasă din week-end-ul trecut m-a ținut pe loc așa că pentru antrenament am făcut o tură cu bicicleta pe câmpiile din jurul Timișorii. Din lipsă de altceva e bun și malul Timișului dar nu se compară cu zona montană sălbatică și împădurită din Banat, Indiferent ce și cum fac gândul îmi fuge în permanență la acele locuri. Iar zona Cheilor Nerei unde urma să aibă loc concursul e unul din acele locuri. Traseul nu-mi era complet străin pentru că prima parte o mai traversasem solitar, în sens invers, în urmă cu aproape 2 ani.
Sub amenițarea ploii am plecat din Timișoara sâmbătă dimineața spre Sasca Română mergând pe rușinea de drum Moravița-Oravița. Situația drumurilor din jurul Oraviței care pleacă spre Timișoara și spre obiective celebre din Munții Aninei e dezastruoasă. E o rușine totală pentru cei ce administrează aceste drumuri. Având în vedere că am scăpat de un drac la consiliul județean Caras-Severin și am dat de altul gata să se îmbuibe situația nu va fi roz nici de acum încolo. Nu cred că cei ce administrează destinele acestui județ sunt capabili să priceapă potențialul uriaș al acestei zone montane a Banatului. Dar lucrurile nu stau pe loc și iată că iubitorii de mișcare și natură se organizează și reușesc să facă evenimente frumoase care cresc de la an la an și atrag tot mai mulți oameni.
După ce m-am înscris m-am învârtit prin mulțimea de oameni adunată acolo până la startul cursei. Undeva în jurul orei 11 s-a dat startul probei Elite iar la câteva minute distanță a pornit puhoiul de la tura scurtă la care am participat și eu. Văzând numărul mare de participanți aliniați la start și știind drumul îngust și bolovănos din prima parte am știut că va urma o mică înghesuială. Dar n-a durat foarte mult până când oamenii au început să se răsfire și chiar înainte de a ieși din zona bolovănoasă se putea pedala fără să fi incomodat. Plecând mai la urmă am reușit să trec pe lângă o mare parte din concurenți și mă simțeam foarte bine. Am reușit să îmi ies din ritm și să mă demoralizez în momentul în care am pierdut vreo 4-5 minute să repar o pană. Atunci toți pe lângă cei pe care am trecut m-au depășit din nou iar după ce am terminat de reparat pana am continuat să pedalez și să recuperez minutele pierdute. Pana a fost cauzată de un șurub care n-a dat nici o șansă camerei.
După ce ajungem la drumul forestier ce traversează prin Cărbunari spre Valea Almăjului și trecem de primul punct de control intrăm într-o zonă cu foarte mult noroi și care cred că a fost și cea mai dificilă. Chiar dacă organizatorii ne-au avertizat de dificultatea ultimei bucați de coborâre cred că aici am încetinit cel mai mult ritmul din cauza noroiului, Dar și genul acesta de secțiuni fac parte din frumusețea acestui sport așa că i-am dat și pe aici înainte până în Știnăpari trecând prin al doilea punct de verificare unde m-am oprit să beau câteva pahare de apă. A mai urmat o bucată scurtă de asfalat în urcare până la al treila punct de alimentare de unde, după încă o urcare scurtă, a urmat coborârea. Această bucată mi s-a părut și foarte bine marcată cu săgeți duble sau triple acolo unde era nevoie să încetinești din cauza terenului accidentant. Mă așteptam să fie mult mai rău după avertizările organizatorilor dar această bucată a fost totuși foarte abordabilă. Personal m-am bucurat mult de prima parte a acestei coborâri. Și aici am văzut în punctele cheie atât marcaje dar și oameni de la Salvamont sau mașina WWF(prezenți și ei la eveniment).
Pe ultima bucată am reușit să depășesc încă vre 3-4 oameni iar într-un final după 2:32 am terminat cursa. Am scos un timp mai bun decât mă așteptam inițial și fără acea pană probabil că ajungeam sub 2:30. Am avut noroc că nu a plouat așa că am reușit să mă bucur de o tură în ritm alert printr-o zonă superbă. În puținele momente de respiro de pe coborâre îmi aruncam ochii din punctele de belvedere înspre intrarea din Cheile Nerei pe care încă aștept momentul potrivit să le parcurg. Mă tot învârt în jurulul lor și parcă le tot las așa ca pe o ultimă bucată de ciocolată pentru mai târziu.
După cele două probe de bicicletă, în ziua următoare, a urmat un concurs de alergare ceea ce face și mai atrăgător acest eveniment ce a rezultat într-o și mai mare participare a celor dornici de mișcare. Pe lângă cei pasionați de pedalare montantă sunt destui pasionați de alergare montană iar această zonă se pretează evident și la așa ceva. Cel puțin atunci când alergi nu mai faci pană. Atunci depinzi doar de tine și nu de frâne, roți sau schimbătoare.
Concursul a fost unul caritabil iar banii adunați au fost donați spitalului de copii Louis Țurcanu din Timișoara. Pe lângă acest lucru și cei mici au avut ce face pentru că și pentru ei a fost organizată o probă specială de bicicletă iar la final i-am văzut pe toți pe scenă bucurându-se. Toate aceste lucruri contează enorm pentru că aici trebuie lucrat cel mai mult. Mentalitățile și metehnele sunt greu de schimbat dar dacă vom reuși să implicăm viitoarele generații în tot ce înseamnă mișcare, natură și protecția mediului atunci putem avea garanția că ei vor ști ce să facă.
Mi-a plăcut de asemenea îndemnul la fair-play al organizatorilor și, mai mult de atât, mi-a plăcut că absolut toți cei care au trecut pe lângă mine în momentul când am reparat pana m-au întrebat dacă am ce-mi trebuie și dacă mă pot descurca. Iar aceste lucruri înseamnă și spun foarte mult despre ce a însemnat acest eveniment. Bravo și felicitări tuturor.
La final, chiar în timp ce plecam, am asistat la un moment în care am văzut un participant cu roata față distrusă care târa bicicleta după el spre linia de sosire, M-am oprit din drum, am luat camera și am fugit să-l filmez și să-l încurajez. Dacă ar fi să extrag esența acestei întâmplări aș spune că asta trebuie să facem toți. Să nu renunțăm, să facem mișcare, să iubim și să protejăm natura și mediul. Restul vor veni de la sine.
