Trebuie să recunosc că m-am gândit de multe ori la traversarea din vara trecută în zona înaltă a munților Semenic. Am rămas vrăjit de acel traseu și de pădurea prin care am trecut. Așteptam cu interes începutul de sezon pentru a aborda din nou unul din traseele din zona Semenicului. Din păcate o durere de spate se ține de mine de ceva săptămâni așa că pentru o vreme a trebuit să stau cuminte. Ar fi trebuit să stau și mai mult dar n-am rezistat. Mi-am propus să merg fără să forțez ceea ce am și făcut.
Am mai bântuit pe diferite variante prin Semenic dar cea pe care am ales-o azi n-am mai abordat-o. Am pornit așadar pe Transemenic din Brebu Nou, am trecut de Gărâna iar în momentul în care am ajuns în pasul Prislop am cotit la stânga pe lângă cantonul forestier din acel loc. Drumul e întărit și în stare bună așa că avem spor la pedalat. Ajungem la cantonul silvic Molidu și trecem mai departe. Observ un amenajament hidro asemănător celui pe care l-am văzut în partea opusă a muntelui lângă cantonul Coșava atunci când am urcat în vara trecută dinspre Valea Almăjului. Face parte din seria de canale construite în urmă cu un secol în scopul generării energiei electrice dar și pentru transportul lemnului. Mi se pare interesant să le vâd încă funcționale și neînfundate. Nu-mi dau seama dacă în acest moment mai au vrun rol.
Drumul urcă până în punctul în care întâlnește celălalt drum care vine de la Brebu Nou. Continuăm încă câteva sute de metri pentru ca mai apoi să începem urcarea scurtă dar abruptă spre golul alpin. Chiar înainte de a începe această urcare s-a așternut o ploaie măruntă care ne-a ținut în loc vreo 20 de minunte. Dăm peste pete de zăpadă dar și peste o mare de brândușe chiar înainte de ieșirea din pădure. Cotim spre stânga ușor pentru o coborâre scurtă dar delicioasă doar pentru a intra din nou în pădure pe drumul care merge spre Tâlva Nergănița Mare iar de acolo mai departe spre Poiana Rădcoasă. Eram foarte curios despre starea aceastei bucați pentru că nu am parcurs-o decât într-o mică parte și în sens invers.
N-am fost deloc dezamăgit pentru că au fost vreo 10 kilometri exclusiv prin pădure. Urcări scurte și coborâri rapide legate de porțiuni plate. Ajungem la zona cunoscută din tura de anul trecut de unde relativ repede ajungem în poiană pe un drum unde cu greu mă abțin să nu las bicicleta cum vrea ea la vale. Probabil una dintre cele mai frumoase porțiuni de MTB din Banatul Montan.
Din poiană cotim la stânga pentru a da de un drum refăcut într-o stare extrem de bună. Nu îmi e clar dacă drumul urcă în acceași stare din Verendin. În urmp cu câteva luni atunci când am urcat nu era în aceeași stare. Va trebui să mă lămuresc care-i treaba cu acel drum. Îmi imaginez că e investiție pe fonduri europene în scopul accesibilirării zonei de pășunat. Avem așadar spor la pedalat pe acest drum care după vreo 2 kilometri se termină și, transformându-se într-un fel de potecă, intră în pădure.
Îmi imaginam că părțile frumoase alte turei s-au terminat. Aveam să mă înșel amarnic. Ne oprim într-o poiană înconjurată de brazi unde ne adăpostim vreo 10 minute de ploaia măruntă. Aproape că ațipesc sub un brad care nu lăsa stropii de ploaie să treacă și cu greu ne urnim de acolo. Din acel punct a urmat o coborâre uluitoare pe un single trail într-o stare extrem de bună până jos la barajul de la Trei Ape. Pur și simplu nu-mi venea să cred că poate exista o asemenea bucată. Cei vreo 2 kilometri până la șosea sunt jalnici pentru că drumul pare să fie în lucru dar ce mai conta după atâtea bucăți frumoase.
Aș zice că e o tură clasică pe care nici unu iubitor de MTB care ajunge prin Banat nu ar trebui să o rateze. La o verificare ulterioară am observat că aceeși tură e prezentată și în ghidul ciclist al Banatului Montan.
