În urmă cu câțiva ani am aflat de geanțurile din Munții Mehedinți. Numele m-a intrigat un pic și mi-am tot propus să merg să le vizitez. Aveam să aflu că geanț înseamnă cleanț. Dar nu am nici cea mai mică idee despre originea cuvântului Herman. Pare să fiu ceva cu origini germane. În urmă cu 2 săptămâni am văzut din nou geanțurile urcând pe Olsea Românească. Există mai multe locuri ce poartă numele de geanț în Munții Mehedinți dar geanțul Hermanului și cel al Glodului sunt cred cele mai cunoscute. Cunoscut e cred mult spus pentru că resursele și informațiile despre aceste locuri lipsesc. Prea puțină lumea și-a abătut pașii pe aici. Cine vine în Munții Mehedinți se duce în primul rând în Crovuri.
Am considerat că trebuie să merg să văd cu ochii mei așa că începutul de primăvară și o fereastră de vreme bună înaintea furtunii ce avea să vină m-au făcut să-mi îndrept pașii în direcția geanțurilor. Știam că, pentru a mă cățăra pe cei 978 de metri cât are Geanțul Hermanului, nu trebuia să urc o diferență prea mare de nivel în comparație cu turele pe care le fac de obicei. Așa că tura a fost una la viteză redusă. Am avut timp să mâncăm viitori copaci(adică jir de fag), să fotografiem Scilla bifolia(viorele) sau cornul care a dat în galben sau pur și simplu să lenevim.
De la bifurcația Baia de Aramă/Cerna-Sat am mai mers vreo 2 kilometri și am lăsat mașina într-un loc pe marginea drumului(mulțam de sugestie Șerban). Urcarea e foarte abruptă prin pădure și trece pe lângă o colibă dărâmată. A fost interesant de observat cum sunt prinse nuielele spintecate în două de lemnele din care era construit sălașul. Mi-am amintit că în același mod se construia și la Domașnea în anii ’80 pe vremea când nu existau magazine de unde să mergi să cumperi tot felul de soluții moderne. Dacă îmi amintesc bine noi îi spuneam “ștocătură”. În cazul în care construcția nu mai e de folos natura preia ușor ce s-a împrumutat de la ea. Sunt convins că dacă voi veni peste alți 20 de ani semnele vor și mai vagi. De fapt din una din colibele părăsite în urmă cu mai mult timp pe care am văzut-o nu prea a mai rămas decât piatra.
Lăsăm în urmă coliba și continuăm încă o bucată abruptă care ne duce într-o mică pădurice înconjurată de poieni. Zona e extrem de pitorească. Sunt surprins să văd că în spatele geanțurilor există o vale extrem de adâncă cu foarte multe astfel de colibe. Pâmântul părea lucrat pe lângă anumite colibe dar cea mai mare parte a lor păreau părăsite sau pe care să fie părăsite. Am văzut un singur pâlc de oi pierdut pe fundul văii de care aminteam mai sus. Coboârm la marginea acelei păduri pentru a da de un drum ce șerpuia pe curbă de nivel. Mi-a fugit gândul la cât de bine ar fi mers bicicleta pe acolo mai ales că în ciuda frigului și a umezelei acesta era uscat și fără bolovani. Cu siguranță că trebuie colindat cu bicicleta pe aici în acest sezon(zona Cioaca Înaltă, Geanțul Hermanului, Piatra Cloșani).
Urmează o bucată de cățărat și cocoțat pe tot felul de bolovani pentru a răzbate către cel mai înalt punct al Geanțului Hermanului. Nu era neaparat greu de urcat dacă nu ar fi fost vegetația și arbuștii împrăștiați peste tot în această zonă. Dar răzbatem și ajungem sus. Chiar dacă era destul de multă nebulozitate avem parte de o priveliște pe cinste. Perspectiva fiind nouă rescunoștem cu greu vârfurile din Munții Cernei. Din crovuri dar și de aici se vede foarte bine cât de abrupți sunt pereții care se desprind din creasta principală a munților Cernei. Ar fi cred foarte potriviți pentru ski extrem. Cine știe, poate generațiile de după noi o să îndrăznească.
La coborârea de pe Geanțul Hermanului alegem un vâlcel ce părea mult mai ușor decât varianta folosită la urcare. Acest lucru ne ușurează mult coborârea așa că ajungem din nou la acel drum. Ne ținem de el și ajungem pe un picior cu o priveliște superbă către vârful lui Stan. Încercam să mă gândesc cam cum se trezeau cei care au locuit în coliba părăsită de acolo având o așa priveliște în față și acea pădurice în spatele colibei. Locul era așa de plăcut încât acolo luăm o pauză mai lungă de masă. Cu greu am reușit să de deprindem și să revenim spre punctul de start. Dar o facem cu gândul că vom mai reveni pe aici. Dar cu siguranță nu în timpul verii când vegetația e abundentă pentru că sunt convins că locul se transformă într-o adevărată junglă. Cam când ajungem înapoi la Domașnea s-a pus și ploaia așa că am beneficiat din plin de fereastra dinaintea furtunii.
