A fost ultima tură de toamnă. Am ales și de această dată tot pădurile Semenicului. Dacă am intrat de atâtea ori din partea superioară am decis să intrăm de această dată prin locuri mai puțin umblate. Cu bicicleta am mai fost de câteva ori dar bucata scurtă de câțiva kilometri pe care n-am fost o s-o fac cu siguranță în sezonul urmator.
Am pornit așadar de la Domașnea spre una din porțile Almăjului iar la crucea Pârvovei am făcut dreapta. În primăvară drumul era în stare foarte bună așa că deși mă așteptam să dau de noroi nu mă așteptam să nu pot ajunge până în punctul propus. Drumul avea destul de mult noroi din cauza mașinilor cu lemne care circulă pe aici iar șanțurile se vedeau destul de clar. Exploatarea forestieră aici e în toi. Se taie fagi seculari fără nici un fel de opreliști deși la câteva sute de metri există pădure de 5000 de hectare ce face parte din rezervația Izvoarele Nerei și care este cea mai mare suprafață de pădure virigină din Europa. Cu siguranță că acolo nu ar trebui să existe tăieri dacă am vorbi de protecție reală dar cum nu există așa ceva se taie și se va tăia pe mai departe. Nu m-aș mira să intre în pădurea virgină prin cine știe ce artificii.
Am lăsat mașina și am urcat pe cursul unui râu pe care l-am ochit atunci când am fost cu bicicleta pe aici. Exploatările forestiere s-au făcut direct pe cursul râului. De prisos să spun că cei de la ocolul silvic și de la garda forestieră nici n-au călcat vreodată să vadă cum stau lucrurile și să-și facă treaba. Intrăm într-o zonă cu foarte multă vegetație unde dăm peste vreo câțiva fagi foarte mari scăpați de drujbă. Aici dăm peste niște Pleurotus Ostreatus foarte mari. Sunt surpins să-i văd așa aproape de marginea pădurii. Ne facem loc cu greu prin acea vegetație care la un moment dat dispare pentru a face loc acelei păduri fantastice de la poale de Semenic. Urcăm pe curbă de nivel la câteva zeci de metri de Nergănița care se auzea curgând în vale. Sentimentul pe care ți-l dă o astfel de pădure e unic și aș putea zice că e unul de lucrurile care m-au marcat defintiv. E greu să compar cu orice altceva senzația dată de o astfel de pădure.
Frunzele erau deja dispărute așa că în timp ce luam în înălțime vedem cum șerpuiește Nergănița până departe sus spre platoul Semenicului. Văi secundare nenumărate se îmbină cu valea principală de jos. Există foarte mulți copaci trântiți și destul de multe urme pe fiecare copac trântit. O multitudine de păsări trăiesc pe seama acestei păduri. Dăm de alte locuri în care găsim Pleurotus de dimensiuni uriașe. Unii la nivelul solului, alții pe butorci bătrâne sau alții la înălțimi de peste 10 metri.
Atunci când coborâm pentru a traversa râul înspre fața paralelă ajungem într-o zonă extrem de accidentată. Sunt șocat să văd zeci de bușteni aduși de ape adunați într-o zonă unde râul curgea lin. Coborâm acea zonă extrem de abruptă și trecem în partea opusă pe un buștean trântit peste râu. Aici avansăm cu greu printre lemne trântite și vegetație pe o pantă extrem de abruptă. Cele mai mari pălării de Pleurotus le-am văzut aici. Câștigăm în înălțime și scăpăm de zona accidentată. Ne oprim pentru puțin timp aici pentru că locul avea din nou ceva special.
Coborâm din nou la râu și dăm se trecem peste un buștean aflat undeva la 1.5 metri de sol pe o distanță de câțiva metri buni. Taică-miu trece cu lejeritate dar eu plonjej în mâini în apropiere de partea opusă și reușesc să mă lovesc destul de serios. După vreo jumătate de oră ambele mâini au început să se umfle în zona loviturii. Reușesc să-mi cicatrizez o altă rană pe lângă altele rămase din celelalte ture memorabile din această zonă. Ajungem pe lumină la mașină și revenim pe drumul cu noroi înapoi în Pârvova. Cu siguranță că voi reveni de mai multe ori în sezonul următor. Până atunci privirea se îndreaptă de la bicicletă și frunzele toamnei către rachetele de zăpadă și ski-ul de tură.
