Valea Golețului
Sfârșitul de noiembrie și începutul de decembrie sunt perioadele din an când opțiunile pentru ieșiri sunt destul de limitate. De cele mai multe ori zăpada încă nu e așternută iar frigul dar și orele puține de lumină nu permit uscarea drumurilor rezultate în urma ploilor.
Dacă săptămâna trecută am avut noroc și am reușit să fac o alergarea ușoară pe la Herculane în această săptămână părea că singura opțiune rămasă era dormitul lângă sobă. Chiar dacă sâmbătă au apărut și ceva raze de soare dinspre Semenic se vedeau valuri de ceață. Partea bună era că nu ploua. Așa că nu reușesc să stau potolit. O zi de week-end în care nu faci nimic e o zi pierdută. Așa că bazându-mă pe această chestiune care mă motivează de fiecare dată pun din nou suportul de bicicletă pe mașină, iau 2 mere, un bidon cu apă, mă echipez și mă urnesc spre Slatina Timiș. Interesant e că încă mai dau de trasee neumblate aproape de casă. Nu aveam chef de asfalt așa că din Slatina continui spre Bucoșnița iar de aici o iau pe Valea Golețului în sus spre Nemanu/Semenic.
Drumul ce leagă Slatina de Bucoșnița e plin de bălți și mă gândesc că sunt șanse să am parte de aceleași noroaie și pe vale în sus. Din acest drum se desprinde un drum cu asfalt ca-n palmă care urcă domol spre Goleț. Satul e străbătut de un râu și fiind vremea când se taie porcii văd femei spălând în apa râului mațele de la porc. N-am mai văzut așa ceva de foarte multă vreme. Mi-am amintit de sfârșitul anilor '70 la Domașnea când nu era apă potabilă trasă în case și când femeile mergeau la râu să clătească hainele. Acum râurile din zonele mai 'civilizate' sunt invadate de gunoaie încât nu cred că i-ar mai arde cuiva să spele hainele în râu. Dar la Goleț iată că lipsa antropizării în amonte face posibilă perpetuarea acestui gen de activități în continuare.
Trec de sat și continui pe vale. Chiar dacă era destul de mult noroi reușesc totuși să înaintez și să trec de cele câteva porțiuni mai problematice. Trec pe lângă cantonul silvic Goleț care e foarte frumos poziționat în buza unui deal împădurit iar mai apoi urc până la un pod care cotește spre stânga. Era clar că nu are sens să ajung până la poteca ce leagă Lindenfeld de Gârâna pentru că în zona înaltă e deja zăpadă dar mi-am propus să explorez cât pot de mult din vale. În timp ce urcam îmi dau seama că ar fi plictisitor să revin pe aceeași traseu așa că încep push-bike-ul prin pădure spre stânga pentru a urca pe muchia ce desparte această vale a Golețului de următoarea pe unde urcă, deja-celebrul, Tran-Semenic. Pe urcare ceața devine și mai deasă și vizibilitatea scade drastic. Mă blochez într-un drum forestier, revin înapoi câteva zeci de metri și intru din nou pe altul care mă scoate în zona poienilor de pe dealul Măgura. Identific traseul care coboră pe coama dealului în Slatina-Timiș și destul de repede dau și de marcajul roz al turei din a doua zi de la 2 B.E. Mă țin de marcaj până jos la intrarea în sat. Deși vremea și vizibilitatea nu erau strălucite traseul e totuși fain așa că mă bucur de seria de urcări, coborâri și ocolișuri, de zone împădurite dar și de poieni. Cu siguranță că tura trebuie repetată în sezonul următor pentru că e zona e așezată și așadar ciclabilă.
Reușesc să fac și o pană pe coborâre datorită unui spin gros ce s-a gândit el să intre el puternic în roata mea iar asta îmi dă un pic de lucru pentru că roțile erau pline de noroi. Aproape de intrarea în sat dau și de o turmă de oi și câțiva câini dar cumva reușesc să scap ușor de ei pentru că nu m-au simțit în timp ce m-am apropiat de stăpânul lor.
Ajung pe lumină jos și îmi dau seama că tura lejeră la care mă gândeam la început a fost totuși destul de interesantă și palpitantă. Parcă îmi venea greu a crede că e început de decembrie. În drum spre casă pun Premiata Forneria Marconi - Stati di Immaginazioni care pică foarte bine(un album mai recent al legendarei trupe italiene din anii '70). Până la urma nu mai e așa mult până prin martie când va începe din nou sezonul de biciclit. Până atunci poate reușim ceva ture pe ski-uri, fie pe pârtie, fie în afara ei, fie prin Carpații și de ce nu, poate și o tură prin Alpi. Până una alta îmi caut echipament pentru ski de tură. Iar Timișoara nu prea pare locul unde ai putea să cumperi așa ceva. Prea puțini amatori pentru ski de pârtie și oricum prea puține pârtii, de ski de tură nici nu prea are rost să mai vorbim deși aici posibilitățile sunt nenumărate. Sunt foarte puțini temerari care au început să practice acest gen de sport și pe la noi. Dar pentru toate există un început.






