S
ăptămâna trecută am mers fără fete la Muntele Mic. Sfărşitul ăsta de săptămână se anunţa cu zăpadă în special în noaptea de vineri spre sâmbătă. La cum se mişcă lucrurile pe la noi nu mă aşteptam să deschidă drumurile şi pârtiile aşa că încep să mâ gândesc la o tură prin Munţii Cernei. Îmi era oarecum teamă de stratul de zăpadă nou turnat în noaptea trecută peste cel vechi. Mă gândeam la ideea de a merge şi a înainta cât putem neavând skiuri de tură sau alte dotări. Alin îmi dă un mesaj şi mă întreabă dacă avem ceva planuri de munte. Se oferă să aducă el rachete de zăpadă aşa că cel puţin zăpada nu mai era o problemă aşa de mare. Patricia s-a refăcut bine după o răceală şi peste noapte nu se întâmplă nimic aşa că mă trezesc pe la 7 mă uit la cer şi după ce văd cum stă treaba îi dau un SMS la Alin ca să vină şi el de la Lugoj. Între timp luăm micul dejun şi încerc să mă hidratez puternic. Facem şi ceai şi umplem 2 termos-uri. Între timp apare şi Alin şi ne urnim spre Cornereva.
Din Frăsâncea urcăm cu maşina o mică porţiune din forestier dar mă hotarăsc mă opresc şi să o luăm la pas. La cum arăta drumul cred că se putea înainta dar şi încălzirea prinde bine. De statul cu fundul în maşină e destul timp. Luăm cracul în primire şi nu după mult timp punem rachete de zăpadă. Pentru mine mersul pe rachete e o noutate. Mi se pare oarecum caraghioasă poziţia în care trebuie să stai pentru a putea înainta. Odată cu altitudinea creşte şi grosimea stratului de zăpadă. Îmi dau seama că ar fi fost extrem de greu să înaintăm fără rachete. Cu ele avem spor şi după câteva reglaje la perechea lui taică-miu ieşim în creastă. Taică-miu se plânge de nişte crampe. Le pun pe seama poziţiei pe rachete dar şi a lipsei beţelor. El nu se desparte de toporişca piolet(a lăsat beţele de ski la maşină).
Sunt extrem de trist să văd că locul s-a schimbat, a apărut un drum forestier iar fagii pe lângă care treceam anul trecut tot prin ianuarie au dispărut. Nu cred că ar fi o problemă dacă oamenii din Cornereva ar tăia lemn pentu foc. Până la urmă sute de ani aşa au trăit fără să existe distrugeri. Acum arată dezolant când vezi cum arată munţii tot mai dezgoliţi. Iar dacă pentru pădurile de prin parcuri se mai bate câte un ONG pentru pădurile de aici nu se mai bate nimeni. Cu acte, fără acte cert e că se taie. Iar comunitatea nu se bucură în abolsut nici un fel de profitul rezultat. Din câte am înţeles e un tip Vulpeş din Cornereva care taie. La fel se întâmplă şi la Rusca-Teregova şi probabil peste tot pe unde mai e ceva de tâiat. Nu vorbim de câteva fire tăiate. Vorbim de drumuri forestire noi, utilaje şi tăiat versanţi întregi. Mă întristează că se taie, şi mai tare mă întristează că nu pot face nimic să-i opresc. Nu cred că ar strica o listă cu toţi indivizii care fac toate aceste lucrurile şi cu fotografii ale dezastrelor pe care le fac. Nu va putea un singur om să o facă dar o platformă în care oamenii să mapeze coordonate GPS şi să pună fotografii nu cred că ar fi greu de făcut. Iar după aceea trimis la toate instituţiile: presă, guvern, ministerul mediului, instituţii europene etc. În acest moment există eforturi relativ anonime civice în acest sens. O platormă care să unifice toate acest eforurturi ar maximiza şansele ca această crimă să fie demascată şi opinia publică să fie sensiblizată în acest sens.
Din şaua în care ajungem continuăm spre Vărful Vlaşcu Mic. Culmea Munţilor Cernei e o înşiruire de vârfuri şi şei pe o porţiune destul de lungă. Porneşte de undeva la Băile Herculane iar primul vârf şi probabil cel mai frumos e Arjana. Se continuă cu o serie de alte vârfuri printre care şi cele două peste care trecem noi şi se termină cu vârful Olanu. De aici începe creasta Munţilor Godeanu.
Aşadar trecem peste Vlaşcu Mic şi continuăm bucata de creastă până pe Vârful Zglivar. Aici avem parte de tratament de iarnă zdravăn. Ceaţă, vizibilitate redusă şi strat de zăpadă la fel de consistent ca pe urcare. Mici ferestre de vizibilitate ne arătau văile dinspre Frăsâncea dar şi Munţii Mehedinţi de vizavi. La felul cum arăta situaţia era clar că doar porţiunea foarte înaltă era fără vizibilitate. La câteva zeci de metri după ce cotim la dreapta pe muchia ce coboară din vârful Zglivar avem parte de imagini superbe. Cu cât coborâm mai mult cu atât dispare şi ceaţa iar soarele în faţa noastră proiecta nişte culori absolut ireale. Nori cu forme aproape vii plutesc sub un alt plafon de nori compact situat deasupra lor. Desfătare totală pentru ochi şi imagini stocate în zona de memorie read-only. Genul de privelişte care creează dependenţă. Ne rupem cu părere de rău de aceată muchie şi coborâm prin pădure pentru a avea parte de aceeaşi feerie. Fagii au îmbrăcăminte specială. S-au dezgolit de frunze şi s-au îmbrăcat într-o mantie de zăpadă şi gheaţă cum nu cred să mai fi văzut vreodată. Coborârea este la fel de facilă cu rachetele prin zăpada ireal de mare. După ce o să-mi iau skiuri de tură cred că pe aici e un bun loc de venit. Pur şi simplu nu-mi venea să cred că zăpadă era aşa de mare în condiţiile în care la Cornereva pe vale drumul era curat.
Ajungem la maşină şi facem cale întoarsă spre Domaşnea. Aici mami ne aşteată cu o ciorbă de burtă pe care o mâncăm cu o poftă uriaşă. Deşi am băut ceva lichide azi am reuşit să ne dezhidratăm un pic. Alin pleacă la fetele lui iar noi stăm să ne uităm la poze. Se lămureşte şi maică-mea ce anume am transferat de dimineaţă din maşina lui Alin. I-a spus o vecină că avut loc un transfer de echipament dar foarte clar nu erau ski-uri.
Având în vedere că azi e deja sfârşit de ianuarie mă simt oarecum satisfăcut cu această tură. Vremea a fost destul de capricioasă şi nu prea am reuşit să facem multe lucruri în acest început de an. La cum arată zăpada din Munţii Cernei cred că sunt şanse mici să dispară aşa că cine ştie, poate mai facem o tură în săptămânile următoare.
Povestea lui Alin e aici.