Locuri de la munte, prin Banat sau aiurea

Solstițiu pe vârful cu nume de fată

22 decembrie 2014 · Munții Cernei · Ture de iarnă

Da, a venit. Vacanța de sfârșit de an e aici. Mă aflu unde altundeva dacă nu la Domașnea. În primele două zile vremea nu prea a fost bună de nimic. Dar am simțit că m-am odihnit. Genul acela de odihnă după care am tânjit tot anul. Cu somn de după masă la căldură de lemne și cu mâncare bună așa cum se face la Domașnea. Apuc să particip într-una din zile la un tăiat de porc. Plimbându-mă pe stradă simt mirosul fumului care se furișează pe după coșuri și pe după case. Zăpadă nu e jos în vale. Doar sus se vede un pic. Diminețile nu reușesc să dorm peste ora 8. Așa că mă trezesc și fac focul. Operațiunea asta te trezește mai ceva ca o cafea, cafea care vine și ea imediat după aceea.
 
Duminică prognoza meteo pe munții din apropiere nu arăta prea grozav fiind indicate temperaturi extreme și vânt puternic. Săptămâna părea să înceapă sub aceleași auspicii dar mult temperate. Lenea parcă ne ține pe lângă gura sobei așa că pe la 8 mă trezesc fără a fi foarte clară vreo direcție. Ce era clar e că avea să urmeze una.
 
Alegem să ne încercăm șansele pe Arjana. Primul vârf mai înalt din munții Cernei și probabil cel mai spectaculos. Drumul liber al dimineții de luni face să ajungem foarte repede în punctul de start al traseului. Nu bâjbâim pentru că pe aici am mai fost cu vreo 2 ani în urmă într-un sfârșit de martie înzăpezit. Poteca e înghețată așa că înaintăm cu spor. Ajungem într-un punct de unde decidem să diversificăm un pic traseul așa că o luăm spre dreapta, intrăm pe o potecă din care ieșim după scurt timp. Urmează o urcare de câteva sute de metri extrem de abruptă care, după calculele noastre, ar fi trebuit să ne scoată în platoul de la poalele vârfului. Urc toată această bucată cu o energie pe care sincer nu știu de unde am scos-o. Probabil aș mai putut vreo 3-4 lungimi fără probleme.
 
Apropiindu-ne de platou vedem soarele jucându-se printre copacii îmbrăcați în straie de iarnă. Culorile devin ireale în toate direcțiile iar priveliștea ce se deschide e magnifică. O explozie de lumină și culoare revărsată parcă de niciunde. Nu mă așteptăm la o așa vreme. Înaintăm spre vârf în timp ce simțim decorul transformându-se. Aceleași culori dar de data asta însoțite de un vânt puternic. Pun pe mine și polarul și încep camuflarea. Dureroase de-a dreptul cele 2 secunde în care dau geaca jos. Probabil câteva minute fără echipament și ai putea liniștit să-ți duci somnul de veci pe acolo. Un bun test și pentru pantalonii pentru turele de iarnă cumpărați de curând. Izolează foarte bine împotriva frigului și vântului. Practic mențin un nivel de confort termic perfect atât pe urcare cât și pe coborâre. De asemenea elasticitatea lor permite abordarea oricărui tip de teren.
 
Abordarea de astăzi a permis un unghi foarte interesant asupra vârfului Zglivar. Mă gândesc de câțiva ani buni la o coborâre pe skiuri de pe acel vârf. Muchia pe care am urcat în urmă cu vreo 2 ani se vedea extrem de bine de aici și pare că se pretează la așa ceva. Cine știe, dacă se aliniază astrele poate chiar în această iarnă. La coborâre Zglivarul se vedea fumegând ca un coș aruncându-și fumul alb înspre munții Mehedinți.
Pe creasta Arjanei vântul atinge viteze extreme. E aproape imposibil să ții mâna scoasă din mănușă. Nu zăbovim prea mult sus pe creastă ci coborâm sub creastă pentru un ceai la termos și câteva guri de mâncare. În timp ce coborâm cerul devine mai înnourat așa că nu pot decât să mă bucur de fereastra de soare ce am prins-o. Coborâm pe același traseu dar de data asta totul e dezghețat. Ajungem înapoi la mașină trecând pe lângă aceeași colibă știută din tura a­nterioară. Pare la fel de tristă și parcă mai uitată de cei care altădată stăteau aici.
 
Muntele cu nume de fată pare blând privit de jos. Astăzi ne-a arătat că acolo sus în ziua solstițiului de iarnă poate fi și altfel. Diferența dintre zi și noapte a fost cea mai mică în această zi a anului. Conștient dar cel mai probabil inconștient am simțit asta pentru că toată tura a fost foarte rapidă. Un fel de “plecat târziu și revenit devreme”.

Magnific munte, magnifice peisaje. Gândurile îmi zboară din nou la ce s-ar întâmpla dacă această vale ar avea parte de oareșce investiții cu fonduri europene. Știu că e frumos și așa sălbatic dar locul s-ar putea dezvolta durabil și ar face să renască aceste locuri extrem de pitorești. Până atunci însă ne vom mai plimba de multe ori pe aici intersectându-ne cărările cu urme de mistreți, lupi sau vulpii umblând aiurea, căutând bureți sau plimbându-ne cu bicicleta.

Dar până atunci urmează, dacă vremea ține cu noi, poate Țarcu, poate Retezat și poate cine știe o vizită prin Tyrol în cazul în care Patricia se scapă de tusea asta păcătoasă.
Sărbători fericite din Munții Banatului !