Pentru că tura din ziua anterioară de la Gugu Trail Race nu m-a forțat suficient chiar dacă a fost foarte frumoasă am hotârât să mergem în zona Munților Țarcu. E o binecuvântare să poți ajunge într-o oră, o oră și ceva la o serie întreagă de masive muntoase fără să stai prea mult în mașină. Mă gândesc la Munții Cernei, la Munții Semenic, Munții Almăj, Munții Aninei și de ce nu chiar și munții Godeanu. Nici Retezatul nu e chiar foarte departe.
Turele din trecut pe care le-am făcut în această zonă au fost fie pe Râul Alb fie pe Hidegel dar niciodată pe Valea Hidegului. Am rămas cu gândul la Valea Hidegului atunci când în urmă cu câțiva ani am urcat la inaugurarea stânei de la lacul Iezer de la poalele Olanelor.
Pornim din Domașnea destul de devreme. E foarte interesant cum reușesc să mă motivez pentru astfel de ture și să mă trezesc la sfârșit de săptâmâmă de fiecare dată. A absolut clară legătura dintre felul în cate te montezi pentru o activitate indiferent de natura ei și nivelul de satisfacție pe care ți-l aduce acea activitate.
Ajungem la bifurcația de dinainte de baraj. Spre dreapta drumul merge către Cornereva dar și spre Valea Hidegelului iar spre stânga printr-un ocol al lacului drumul urcă pe valea Hidegului. În coada lacului drumul trece prin râu. Pare să existe un pod care să te facă sâ eviți descălțarea așa că urcăm o distanță scurtă și ajungem la el. Din păcate acel pod duce la un teren privat unde accesul nu e permis. Continunăm mai departe să urcăm pe partea stângă a râului până ajungem la podul unde cele două drumuri se întâlnesc, Această bucată e prin pădure așa că urăcăm la umbră. Sunt surprins să vâd într-un loc al râului unde apa era mai mare foarte mulți păstrăvi. Cred că acest lucru e un bun semn al sănătății acestor râuri de munte.
Pe această bucată de drum încă se mai văd șinele trenului mic. E vorba despre mocănița care a existat în perioada comunistă în această zonă. Părăsim această bucată de drum și sunt foarte surprins să văd că pe o o poțiune destul de lungă drumul e refăcut și într-o stare foarte bună. Unele utilaje de mare tonaj sunt încă la fața locului. Pentru mine e un semn clar că va urma un măcel. Zona deschisă de acest drum e încă împădurită și face parte din acel peisaj forestier intact din zona munților Godeanu/Țarcu/Retezat care iată încet dar sigur va dispărea. Atâta timp cât nevoile de lemn sunt cele care sunt și când auzi că toată lumea cumpără de la magazine de gen IKEA peste tot în Europa va fi foarte greu să oprești acest tăvălug. Companiile care au nevoie de lemn știu mersul lucrurilor și iată că mai nou transportă lemnul pe calea ferată. Evident că sunt și destul de mulți “antreprenori” care sunt în stare să dea jos un versant întreg într-un sezon fără să le pese. Toată povestea asta cu 112 e până la urmă fără sens pentru că se știe de unde se taie și mai ales cine și pentru cine taie. Spre exemplu rampa de la Rusca Teregova e un veritabil cimitir al pădurii. Pe acolo tranzitează o canitate uriașă de lemn din zona Munților Cernei și a Munților Țarcu. La fel cum aflăm știri despre investiții publice ar trebui să știm exact cine și cât și unde taie în orice moment.
Drumul măcelului se gată la un moment dat și continuăm pe un vechi drum forestier până în capătul lui. Din acel punct în momentul în care drumul întâlnește râul nu mai putem înainta pe bicicletă. Traversez prin apă de două ori pentru a vedea dacă descopăr vreo variantă. Observ că acest lucru nu se mai poate așa că ne întoarcem. Dar nu înainte de a ne bucura de acea zonă în care soarele se juca printre frunze iar apa se auzea căzând peste și printre pietre. După bucuria sonoră aceeași apă, rece, mi-a liniștit și picioarele încălzite de la efortul făcut la urcare. Cu greu ne desprindem de acel loc și ne urnim la vale. Coborâm destul de repede înapoi în punctul de plecare și ajungem chiar înainte de prânz acasă.
Valea Hidegului e o vale incredibil de lungă și de sălbatică. Într-una din turele viitoare probabil s-ar preta la un ride&hike până în șaua Prislop(legătura dintre masivul Țarcu și Godeanu) și de ce nu chiar la o noapte dormită undeva lângă râu cu un cort ușor și ceva provizii. E cred un moment bun să încep să caut echiapament ultra-ușor și tehnic pentru astfel de ture. Parcă e păcat după ce ajungi în așa locuri frumoase să o iei repede înapoi la vale. Măcar așa din când în când ar fi frumos să te poți bucura de o noapte dormită într-un loc de genul acesti părți superioare din această vale.
La izvorul situat undeva la jumătatea distanței ne-am oprit pentru 2 minute. Am umplut bidoanele și am vărsat un stop de apă pentru Grig. Taică-miu spunea că îi plăcea să bea apă din acest izvor. E foarte greu să nu ne gândim la el când trecem prin această zonă știind de câte ori a trecut pe aici în drumul lui spre și dinspre munte.
