Aşa cum am tot zis şi în alte postări, variantele ce se deschid şi care au ca punct de plecare Valea Cernei sunt variate şi multiple. Pentru acest sfârşit de săptămână am ales Balta Cerbului şi pădurile prin care trebuie să trecem pentru a ajunge acolo. Există vreo 4 variante de ajunge aici. Dinspre Cheile Tăsnei, dinspre Topleţ pe un lung drum forestier, dinspre Ogaşul lui Roşet şi dinspre satul Gornenţi de la poalele Munţilor Mehedinţi. Noi voiam şi o plimbare prin pădure în speranţa că poate totuşi vom găsi bureţi aşa că am decis traversarea dinspre Cheile Ţăsnei.
Urcarea spre Cheile Tăsnei ne încălzeşte rapid aşa că în 20 de minute suntem la crucea de la intrarea în chei. Tot timpul mi-a plăcut această urcare pentru că te scoate rapid sus. Cheile sunt extrem de spectaculoase aşa că şi la dus dar şi la întoarcere am zăbovit mult făcând fotografii. Din păcate totuşi vremea nu a fost chiar prietenoasă pentru şedinţele foto.
Nu ştiam exact pe unde anume e intrarea în traseu aşa că odată trecuţi de zona cheilor mergem mai atenţi. Dăm de un marcaj cu triunghi albastru. Bănuim că e cel care ne va duce spre Balta Cerbului aşa că urmăm acel marcaj. Pierdem marcajul şi bâjbâim un pic dar până la urmă dăm de potecă. Exact cum anticipam urmărind zona în Google Earth dăm de o pădure uriaşă. Traseul e practic o plimbare lejeră odată intraţi în pădure. Căscăm ochii bine în speranţa că vom vedea ceva bureţi pe vreun fag. Din păcate nimic. Ajungem în poiana de la Balta Cerbului unde ne aşezăm la masa de lângă cabana silvică să mâncăm câte ceva.
De aici ne îndreptăm înapoi spre Poiana Ţăsnei dar nu pe acelaşi drum pe care am venit. Intrăm în pădure pe un alt marcaj, cruce albastră. De fapt din poiană pleacă mai multe marcaje în diferite direcţii. Există şi punct roşu spre satul Gornenţi dar şi un marcaj bandă roşie care bănuiesc că e marcajul de creastă al Munţilor Mehedinţi. Drumul forestier ce ajunge aici în Balta Cerbului dinspre Topleţ e cred o variantă foarte interesantă de abordat într-una din turele viitoare cu bicicleta. N-am nici cea mai mică idee în ce stare e dar urmele de maşină de lângă cabană mă fac să cred că e totuşi abordabil.
Aşadar ne afundăm din nou în pădure. Speranţele de a găsi ceva bureţi sunt totuşi foarte mici. Cu toate astea rămânem extrem de surprinşi să vedem pe o butoarcă un buchet foarte frumos de bureţi la mică distanţa faţă de punctul în care intrăm în pădure. O întâlnire complet neaşteptată care vine ca un fel de încurajare pentru a ne mai încerca norocul şi alte dăţi. Un fel de “hai măi că n-am umblat chiar degeaba”. Din păcate ajungem înapoi în poiana Ţăsnei fără a mai găsi ceva. Zona are o configuraţie extrem de înşelătoare iar riscul de a te pierde e extrem de mare mai ales dacă părăseşi marcajul. Zona e împădurită şi oarecum lipsită de repere odată pătruns adânc în pădure. Ajunşi în poiana Ţăsnei ne-am amitit de coborârea de pomină din urmă cu câţiva ani atunci când am venit dinspre Crovuri. Între timp traseul de legătură Crovuri-Poiana Ţăsnei a fost marcat.
A fost o tură în care am avut parte şi de o ploaie scurtă. Şi acum dar şi la tura din Munţii Aninei am reuşit să mă ud la picioare. Semn clar că bocancii trebuie să iasă la pensie. Mi-au făcut cu ochii Dolomite Steinbock GTX deşi la noi nu prea sunt magazine specializate pentru echipament montan iar bocancii nu prea îmi vine să-i comand de pe internet. Coborârea din Cheile Tăsnei spre şosea o facem pe semi-întuneric. Din păcate în această perioadă întunericul se lasă foarte repede aşa că turele lungi de vară lasă loc turelor mult mai scurte de toamnă.
