Circuit în Munții Aninei
Probabil unii dintre cei mai puțin cunoscuți munți de pe la noi alături de Munții Almăjului sunt Munții Aninei. Aici regăsim câteva obiective foarte populare precum Cheile Nerei sau cascada Bigăr dar existe și o multitudine de alte variante pe care cei dornici de natură sălbatică le-ar putea aborda.
În primăvara trecută am vizitat peștera de la Vălăie printr-o plimbare lungă ce a avut ca punct de pornire localitatea Lăpușnicul Mare situată la poalele acestor munți. De această dată am ales aceeași localitate dar am înaintat pe valea ce continuă în prelungirea satului o bucată de câțiva kilometri. Am încercat să aflu detalii despre starea drumului de pe pagina de facebook a comunei dar cel care se ocupă cu acea pagină nu prea mi-a fost de mare ajutor. Așa că, după ce vineri seara am desenat un posibil traseu în Google Earth, sâmbătă ne-am urnit înspre Valea Almăjului, am trecut de Bozovici iar de aici am cotit înspre localitatea mai sus amintită. Din păcate drumul e destul de prost așa că trebuie mers cu atenție. Ajungem la Lăpușnicul Mare și întrebăm de starea drumului de pe vale. Cerem câteva sfaturi de la oamenii locului și aflăm că starea drumui nu e foarte bună. Într-adevăr din cei câțiva kilometri am mers doar în prima treaptă pe jumătate din drum.
După ce pornesc GPS-ul și localizez punctul de start al circuitului stabilit de cu o seară înainte încercăm să găsim o variantă care să ne urce pe coama dealului. Găsim destul de repede o variantă neumblată de drum forestier care ne urcă destul de rapid sus. Urcarea ne încălzește repede după care urmează o porțiune mai domoală până la intrarea într-o pădure care avea să ne ducă pe un alt drum forestier. De aici continuăm trecând pe lângă o colibă care deși părea încă folosită nu era într-o stare foarte bună(poiana Cuces). Un plug într-o brazdă stătea trântit lângă o bucată de pământ arată nu de mult. De aici intrăm în prima bucată de traseu spectaculoasă ce trece peste Vf. Radoșca(1013 m). Partea sud-vestică a acestei culmi este foarte stâncoasă pe când partea opusă este împădurită. La urcare există un punct de belvedere care oferă o foarte bună vizibilitate asupra pereților stâncoși. În pădurea de aici avem parte de primele semne ale primăverii: ghiocei, viorele și brândușe împrăștiate în covoare și covorașe că aproape nu puteai să calci pe jos.
Coborâm de aici într-o poiană foarte largă înconjurată de păduri și vârfuri stâncoase de jur împrejur - poiana Scocu. Nu intrăm bine în poiană că observ o vulpe care căuta cârtițe și șoareci prin iarba înaltă și uscată. Vântul bătea dinspre ea așa că nu ne simte. Camuflat de o tufă de măceș mă apropii la distanță foarte mică de ea și reușesc să smulg câteva cadre în timp ce o observ cum reușește să prindă o pradă de dimensiuni mici. Stătea foarte atentă și pitită iar în momentul atacului face un salt în sus sprijinită pe picioarele din spate și aterizează înălțând cu gura prada. În acest fel cred că evită să se apropie prea mult și astfel să fie simțită. Într-un final mă observă și fuge. Dar e fenomenal să urmărești așa ceva. Sunt momente extrem de rare iar bucuria e pe măsură.
După întâlnirea cu vulpea continuăm pe drum în direcția vârfului Cârșa Mare(1097 m) care probabil că e cel mai spectaculos vârf din acești munți aparent domoli și așezați. Nebulozitatea nu oferă din păcate vizibilitatea maximă dar priveliștea de sus asupra întregii văi de sus de vârf e chiar și în aceste condiții magnifică.
Undeva în partea de sus vedem o groapă foarte mare cu un bolovan enorm dislocat din acea groapă semn că pe aici au trecut cei ce caută comori. Nu departe de acea groapă dăm de o altă peșteră cu o intrare foarte strâmtă unde găsim de data asta urme și mai vizibile ale acestor căutători. De data asta au lăsat o cantitate foarte mare de pământ dislocat din peșteră și tot felul de cutii de conserve, haine, mănuși și alte lucruri împrăștiate pe o rază de câțiva metri buni în jurul intrării. Nu e rău că se caută, e rău că nu știu să lase locul așa cum era înainte. E trist să vezi în aceste locuri, de altfel foarte curate și sălbatice, astfel de urme.
De aici ajungem în poiana Roșchii și continuăm pe un drum forestier care ne duce în cea mai frumoasă pădure ce am văzut-o până acum. Nu foarte bătrână dar foarte curată, fără arbori tăiați iar fagii erau parcă desenați cu mâna fiind foarte drepți. Nu-mi imaginez cum au scăpat drujbelor fiind relativ ușor accesibilă. Trecem pe lângă peștera de la Vălăie și de aici coborâm printr-o zonă împădurită și accidentată până jos în vale unde se termină și circuitul care în termeni tehnici a însemnat o distanță de 17 kilometri și o diferență de nivel de 1100 de metri.
Ca și nota distinctivă ar trebui punctat relieful foarte interesant format din vârfuri stâncoase ce se termină în pereți foarte abrupți înspre vale cu platouri foarte line și împădurite iar din loc în loc poieni în partea de sus.



























