Locuri de la munte, prin Banat sau aiurea

Godeanu epic fail

9 martie 2014 · Munții Godeanu

A trecut week-end-ul trecut și incursiunea pe Valea Almăjului. În acest week-end la Domașnea se sărbătoresc Sâmtoagerii. Și deși aveam niște mușuroaie și o grădină de curățat nu ai cum să lucrezi în asemenea zile. Nu știu dacă e bine să lucrezi sau nu dar nici nu mă interesează. Mă interesează mai mult că aceste obiceiuri există. În această zi se fac colăcei sub formă de potcoavă și se dă de pomană la morți. Îmi amintesc că atunci când eram mic bunicul meu îmi povestea despre una din fiicele lui din altă căsătorie care după noaptea de Sâmtoageri a murit iar ei au găsit-o dimineața cu semnul potcovei în frunte. Mare păcat că urbanizarea distruge genul acesta legende și povești. Îmi e greu să-mi imaginez vreun cocalar lovit de Sâmtoageri cu potcoava în cap la vreun mall.
Așa că am luat-o spre Valea Cernei. Mă mâncau tălpile să urc de undeva din Valea Cernei pe una din multiplele variante fie pe una din văi fie pe vreo coamă pe undeva. Îmi face cu ochiul drumul ce se bifurcă înspre creastă la vreo 4 kilometri după baraj și care după vreo alți 4 kilometri ar fi trebuit să ne scoată în creastă. Până la bifurcație aș fi călărit pe Sandero iar de acolo în funcție de starea drumului puteam să continuăm tot cu mașina sau la pas.
Undeva joi aflu că echipa se mărește așa că și planul se schimbă un pic. Hotărâm să urcăm pe drumul pe care am fost în toamnă în căutarea bureților. Acest drum urma să ne scoată până foarte aproape de creastă iar de acolo în 3 ore să ajungem la stâna/refugiu din Godeanu. Urcăm câțiva kilometri buni pe acest drum despre care știam că sunt în stare foarte bună. Nici nu-mi imaginam că tot avântul avea să ne fie tăiat destul de repede. Drumul bun se termină brusc și dintr-odată intrăm într-o zonă cu noroaie până la genunchi pe unde chiar și mașina de teren greu răzbate. Ne chinuim vreo 2 kilometri , trecând pe lângă  vagoanele unor muncitori silvici. Nu trecem bine de ei că mi se pare că aud un zgomot destul de urât la mașină. Aud și restul așa că ne oprim să vedem ce s-a întâmplat. Mi-a pierit piutul când m-am uitat la roată. Pur și simplu părea să se fi rupt stând cumva într-un unghi de 45 de grade. Acest lucru întâmplându-se într-o zonă fără semnal la mobil pe un drum forestier cu noroi până la gât și la o distanță de 25 de kilometri de drumul Baia de Aramă-Băile Herculane nu ne încântă prea tare. Evident că nici ajunși la acest drum semnalul tot nu există până undeva în jos înspre Băile Herculane. Probabil că e un blestem muieresc să pățești așa ceva de 8 martie. Mai ales de data asta s-a suprapus cu Sâmtoagerii(de care povesteam mai sus). Mă gândesc că nici zeul Zamolxe nu ne-a vrut aproape. Pe el îl bănuiesc pentru că în decembrie am mai încercat să ajungem la această stână refugiu și tot fără succes.
Situația nu părea prea roz și începusem să fac scenarii să găsim o ieșire din încurcătură. Comitetul de criză decide și sunt numit negociator șef așa că îmi iau toporișca piolet în mână și mă duc 1 kilometru înapoi spre băieții pe lângă care am trecut cu puțin timp în urmă. Le explic situațiunea gălbuie cu nuanțe de muștar în care ne aflăm și îi rog să vină să ne ajute. Termină ce au de făcut și binevoiesc să ne ajute așa că se urcă pe TAF și mergem să vedem ce putem face. La felul în care arăta roata nu-mi imaginăm că se mai poate ceva. Din fericire nu era planetara dusă. Era un pivot care a ieșit cu totul așa că îl fixăm la loc și îl legăm cu sârmă. Soluția pare să funcționeze(ce nu face românul cu o sârmă și un ciocan?) așa că undeva aproape de 1 facem cale întoarsă. Era deja prea târziu să mai încercăm ceva și oricum am preferat să coborâm pe lumină la șosea cu gândul că "lipitura" noastră cu sârmă nu va ține.
Reușim să ajungem la drumul care ajunge la Cerna-Sat și dacă vedem că mașina rezistă ne decidem să facem o scurtă vizită la Cheile Corcoaia la care am tot zis că aș vrea să vin la un moment dat. Cheile sunt în imediata apropiere a localității Cerna-Sat la ieșirea dinspre baraj. Sunt extrem de scurte dar în același timp extrem de spectaculoase. Probabil cele mai scurte chei din Carpații noștri. Un reper ce nu trebuie ratat dacă ajungeți la Cerna-Sat.
De la chei urcăm la barajul Iovanu unde salivez la creasta Godeanului care arăta absolut magnific după zăpada proaspătă din ultimele zile. Genul de imagini care ajung până undeva adânc de tot prin cotloane și care după aceea pur și simplu nu mai vor să iasă stând acolo ca niște lipitori mentale zvârcolindu-se. Se liniștesc doar atunci când mergi acolo sus. Trăiesc cu adevărat când începi să urci, se simt tot mai bine cu fiecare pas în care simți sudoarea pe frunte și inima bătând puternic.
De aici facem cale întoarsă cu mici opriri de căscat ochii la toată nebunia asta din Valea Cernei. Absolut fantastic tot acest areal încă destul de sălbatic și de ferit. Sunt absolut ireale aceste stâncării aruncate în toate direcțiile. Mă minunez și rămân la fel de înmărmurit de fiecare dată când trec pe aici. Fac o scurtă oprire și la cloaca de la 7 izvoare și mă bălăcesc vreo 20 de minute iar de aici înapoi la Domașnea. N-am avut parte de data asta de un traseu așa cum aș fi vrut dar pe de altă parte poate ar fi bine să mă bucur că acum pot să stau să scriu pe blog în loc să înnoptez pe undeva pe Valea Cernei în așteptarea primăverii. Am notat 2 variante de drum forestier pe care aș vrea să le încerc în săptămânile următoare. Ambele sunt între Cerna-Sat și lacul Iovanu. Prima pornește la distanță foarte mică de Cerna-Sat iar a doua urcă pe Valea Balmezului. Dacă oricare din ele ar permite un avans de 3-4 kilometri ar deveni variante bune pentru accesul în timpul iernii înspre Godeanu pentru ture de o zi. Pentru că la felul în care arătau munții zăpada nu cred că o să dispară prea repede în zona de creastă.
Și ca să nu uit. Am primit o demonstrație de la cei doi băieți simpatici care ne-au ajutat despre cum să termini o sticlă de răchie de jumătate în modul fast-forward.