Locuri de la munte, prin Banat sau aiurea

Vânturătoarea-Cicilovete

16 februarie 2014 · Munții Cernei

După 2 week-end-uri pe ski-uri pe la Muntele Mic și Văliug a venit și tura de dezmorțeală. Simțeam furnicături în picioare în ultimele zile așa că sâmbătă dimineața, nu foarte devreme, plecăm spre Valea Cernei. Anul trecut în sâmbăta în care s-a desfășurat Hercules Maraton am încercat să ajung cu Patricia și Elena la cascada Vânturătoarea. Și cum nu știam traseul  ne-am abătut prea mult și am intrat într-o zona accidentată. N-am putut înainta prea mult și ne-am întors. De data asta am plecat mai informat și am urmat traseul semnalizat cu cruce roșie. După nici un ceas ajungem la cascadă. E o cădere de apă de câteva zeci de metri între doi pereți stâncoși. Apa râului Scochina izvorăște de undeva de mai sus și pentru a-și croi drum spre Cerna năvălește și se izbește la jumătatea distanței de cădere de o stâncă iar de acolo se pulverizează fiind împrăștiată în toate direcțiile. La baza ei se simte un aer foarte curat și aerisit din cauza acestui fenomen. Momentul zilei în care trebuie vizitată este dimineața pentru că datorită poziționării oferă vizibilitatea bună în acest moment. 
 
Nefiind punctul terminus al turei trecem pe poteca ce duce prin spatele căderii de apă și continuăm spre poiana Cicilovete. Traseul e excelent marcat ceea ce este foarte bine pentru că de aici până sus în poiană cărarea urcă exclusiv prin pădure. Urcăm o bucată foarte abruptă în imediata apropiere a cascadei spre dreapta. Urcușul solicitant ne scoate într-un punct de belvedere cu o perspectivă fantastică asupra Văii Cernei. Crestele din Godeanu erau încă înzăpezite dar creasta Munților Cernei și vecina de vizavi a Munților Mehedinți mai păstrau puține urme de zăpadă. Se distinge foarte bine de aici zona extrem de accidentată ce coboară în Cheile Tăsnei dinspre Crovuri pe care am coborât cu vreo câțiva ani în urmă. Privind de aici îmi dau seama că am avut noroc că n-am dat-o în bară în atunci.
 
De la punctul de belvedere continuăm pe o bucată bună prin pădure într-o atmosferă primăvăratică. Niște fagi uriași cu însemne ale ciobanilor datate cu 60 de ani în urmă indică vârsta acestor copaci. Ne dăm seama cât de mult au crescut copacii pentru că acele însemne sunt acum la 3 înălțimi de om.
 
La un moment dat cotim spre dreapta și brusc intrăm din primăvară în iarnă. Fiind pe fața nordică, neexpusă la soare, zăpada nu a apucat să se topească  și avea un strat consistent. Văd preț de câteva secunde și o vulpe care speriată de prezența noastră a luat-o la fugă. Nici nu o condamn pentru că 15 minute mai târziu am auzit împușcături și urlete de gonași în văile de la poalele Poienii Cicilovete înspre Bolvașnița. Oare la vânătorii ăștia li s-au terminat cârnații acasă de pleacă la vânat mistreți?
 
După mai bine de 3 ceasuri ajungem sus în poiană. Pete de zăpadă mai erau și pe aici. Se văd și urmele cumetrei ce am speriat-o. Aici ne oprim și luăm o pauză să înfulecăm câte ceva iar mai apoi facem cale întoarsă pe același traseu. Dacă de dimineață punctul de belvedere nu oferea o vizibilitatea foarte bună datorită faptului că lumina venea dinspre răsărit de data asta lumina plăcută a apusului ne îmbie la poze și la admirat Valea Cernei. Cu cât apuc să văd mai multe trasee în acest areal cu atât îmi dau seama cât de fenomenală e această vale.
 
La coborâre mă opresc să văd și eu cloaca de la 7 Izvoare. După vreo 25 de ani de când tot vin pe Valea Cernei am reușit să văd și eu locul pentru care se înghesuie zeci de mașini vara pe marginea drumului.
 
Traseul a durat 6:30h dar cu pauze foarte dese și fără grabă. Vremea era foarte bună și ziua e tot mai lungă așa că nu avea rost să alergăm. La Domașnea ajungem și testăm șoncul cu crâmpei(cartofi) la cuptor și ceapă. Nu înainte de un ștampăl de răchie de 38 de ștricuri.