Culmea Mocirliului
Mă tot gândeam la o urcare pe una din muchiile ce pleacă de la Lacul Iovanu spre creasta Godeanu de câteva luni. Voiam să fac acestă tură când încă mai era zăpadă. Din păcate după multe week-end-uri în care prognoza nu arăta grozav și după vreo 2 week-end-uri de când fiică-mea nu se mai scapă de o răceală iată că a venit și acest week-end prelungit. Nici nu știam dacă putem pleca având în vedere că vineri pe la ora 17:00 a făcut febră 38.5. Până la urmă febra îi scade și plecăm pe la 19:00. Ajungem la Domașnea și peste noapte nu face febră. Dimineața aștept să vad dacă e în regulă și totul pare ok. Deși ora era întârziată mai ales pentru urcarea în creasta Godeanu totuși ne urnim. Drumul pe Valea Cernei a mai fost cârpit și parcă nu mai sunt atâtea cratere. De la bifurcația către Cerna Sat avem surpriza să vedem că drumul a fost întărit și tasat așa că ajungem destul de repede la Lacul Iovanu. De aici mergem pe conturul lacului o bucată destul de bună până la prima bifurcație mare de unde pleacă un drum forestier care ar fi trebuit să urce pe valea ce pleacă de sub vârful Godeanu.
Drumul a fost și aici modernizat semn că urmează un măcel al pădurii. Chiar dacă mă bucură faptul că înaintez ușor nu pot să nu mă gândesc că în curând vor intra cu utilajele să radă ce mai e de ras și pe aici. N-am nici cea mai mică idee cum i-am putea opri dar în acești ani se derulează o crimă la adresa pădurilor din Carpați. După cum se vede și în fotografiile atașate acestei postări există suprafețe uriașe deja despădurite. Practic munți întregi sunt rași de pe fata pământului.
După vreo 5.5 km de la bifurcație și 2 ore de când am plecat de la Domașnea dăm de capătul drumului forestier. Lăsăm mașina și intrăm în pădure spre golul alpin. Urcarea prin pădure e destul de susținută și după o oră și un pic ieșim în golul alpin într-o poieniță foarte frumoasă. Începe să se vede de aici toată creasta Godeanu și salba de vârfuri. De pe culmea Mocirliului de unde eram noi se vedea vizavi culmea Bulzului. Pe aici am urcat în drum spre Gugu în 2007. Parcă nu-mi vine a crede că au trecut atâția ani. Pe lângă dezastrul de la poale din păduri se pare că a apărut și pe aici un drum care taie de-a lungul întreaga culme a Bulzului. După fiecare an munții încep să fie tot mai mutilați cu astfel de tăieri și cu astfel de drumuri. Cu atât mai trist cu cât vorbim de o zonă extrem de sălbatică și de izolată. Îmi imaginez că și fauna zonei are enorm de suferit datorită acestor tipuri de intervenții.
Pe parcursul întregii urcări în spatele nostru vedeam Piatra Cloșani care deși nu foarte înaltă e impunătoare.
Nu ne era foarte clar dacă o să o luăm spre vârful Godeanu sau dacă vom urca până în creastă. Până la urmă decidem să urcăm până în creasta pe firul apei în sus. Știam că până pe Godeanu ne-ar fi luat cel puțin o oră. Iar de acolo trebuia să ne și întoarcem. Așa că o luăm pieptiș și urcăm destul de rapid în creastă în capătul muchiei Mocirliului. De sus priveliștea e și mai frumoasă cu o deschidere uriașă pe toată lungimea ei către Lacul Iovanu și de aici mai departe spre Piatra Cloșani. Cu siguranță unele dintre cele mai adânci văi din Carapții românești. Această culme are un profil interesant și pentru ski de tură. Mă gândesc serios la acest gen de activitate în anii ce urmează.
Stăm se ne tragem sufletul odată ajunși sus la peste 2150 de metri și facem cale întoarsă pe culmea Mocirliu. Pe la mijlocul ei e un megalit asemănător cu bisericile din Bulz. Aici ne oprim din nou să mâncăm ceva. Efortul susținut și diferența de nivel de peste 1500 de metri începe să-și facă efectul.
Valea dintre culmea Bulzului și Culmea Mocirliu ce pleacă din peretele Șeii Mâțului are o cădere de apă foarte interesantă cu un unghi înclinat la 45 de grade. Foarte frumoasă această cădere și aproape sigur prea puțin cunoscută având în vedere că e vizibilă doar de pe această muchie a Mocirliului. Una din bijuteriile acestor văi incredibil de lungi și de adânci care se continuă pe kilometri buni perpendicular spre cursul Cernei până spre Băile Herculane.
Odată ajunși jos la liziera pădurii schimbăm un pic traseul și o luăm pe o potecă de părea mai umblată cu gândul să o cotim la dreapta la un moment dat. Fără să ne dăm seama pierdem din înălțime și coborârea ne fură înspre valea paralelă. Ne dăm seama că am intrat într-o încurcătură și ne învârtim un pic prin pădure. Fiind pe valea paralelă și mult mai jos față de locul unde am lăsat mașina părea că singura variantă e să trecem peste muchia abruptă în partea cealaltă. Dar eram deja destul de jos și cu resursele pe terminate. Simțeam o sete năprasnică și apropierea nopții părea iminentă. Bateria la GPS era și ea pe terminate. Dacă am mai fi pierdut nu foarte mult timp riscam să ne rătăcim pe acolo. Încă o dovadă cât pot să fie de înșelătoare acest gen de abordări prin pădure prin locuri pe care nu le cunoști. Până la urmă aplicăm tactica cursului de apă și coborâm jos la râu. De aici nimerim într-un vechi drum forestier care era dezafectat. M-a uimit să văd cum a reușit natura să-și reintre în drepturi dacă este lăsată în pace. Vegetația abundentă a acoperit în totalitate zona și era greu de crezut că pe aici a trecut odată un drum. Așadar răzbatem și ieșim la drumul forestier principal de unde facem cale întoarsă către mașină. Tura probabil nu ar fi fost la fel de reușită fără aceste episod cu adrenalină dar pe de altă parte încă o lecție oferită de munte. E nevoie de atenție pentru că în astfel de situații există riscul să râmîi peste noapte fără echipament și fără mâncare într-o zonă fără semnal.
Urcarea în creasta Godeanu în tură de o zi e o premieră pentru mine. În anii trecuți veneam în ture mult mai lungi de câteva zile pe aici. Rămâne deschis ca și traseu viitor muchia paralelă celei de azi care urcă direct pe vârful Godeanu. Dar urcarea pe această muchie pare extrem de abruptă și într-o zonă foarte împădurită și sălbatică.





























