Cuntu cu fetele
De data asta am mers la "Contu". Cel puțin așa a înțeles Patricia că îi spune acestui loc. Trebuie să recunosc că exprimarea ei m-a binedispus serios în această seară. Prognoza nu arăta grozav dar nici foarte prost încât să ne oblige să stăm pe loc așa cum a făcut în mini-vacanța de 1 mai când 3 minunate zile de concediu le-am petrecut în bârlog la Domașnea. Așa că nu foarte de dimineață împreună cu Elena, Patricia și taică-miu ne-am urnit spre Cuntu.
Din șaua Jigora ne ia în primire vântul iar plafonul de nori era destul de jos. Vizibilitate nu era foarte grozavă dar cel puțin era bine că am fost feriți de căldurile ce probabil urmează în curând și de care tot pe aici prin Banatul montan o să ne ascundem. Patricia a urcat aproape în totalitate de una singură traseul până la Cuntu cu excepția celor 2 bucăți un pic mai abrupte. Ca și traseu de inițiere pe munte pentru copii e perfect. S-a arătat foarte încântată de panourile ce însoțesc traseul tematic de la Muntele Mic la Țarcu și care descriu detalii despre fauna și flora acestor munți. A zis chiar că ea vede pe acel panou tigrii. I-am explicat că de fapt pe acel panou sunt prezentați lupii. În poiana Șeroni facem și prima pauză mai lungă unde ne așezăm pe izopren și gustăm câte ceva. De aici ne continuăm drumul și după 2 ore și jumătate ajungem la Cuntu.
Ne spălăm pe mâini la izvorul de lângă cabană și ne punem să ne odihnim și să mâncăm. Aerul curat de munte se pare că i-a făcut bine pentru că avea obrajii roșii și o foame de lup. Părea că are nevoie de încă 2 mâini să înfulece tot ce am pregătit în rucsac. Cașcaval, ouă, șuncă și cârnați toate de casă și ca desert clătie cu gem pregătire de buni de dimineață. După masă o acoperim cu hainele noastre pentru că la Cuntu erau 9 grade și din cauza vântului probabil chiar mai puțin. După vreo oră de stat la Cuntu facem cale întoarsă. La coborâre oboseala era vizibilă după felul în care își târa picioarele așa că o mai ducem în brațe o bucată bunicică din traseu. Oricum a făcut față cu brio având în vedere că de-abia săptămâna viitoare face 4 ani.
Mă bucur că vocabularul ei montan s-a îmbogățit și sper ca mai târziu să-și amintească de aceste lucruri și să vrea să urce pe munte. Foarte probabil că va avea drumul ei dar părinții sunt datori să-i arate ce ei consideră că e direcția bună. Din punctul meu de vedere educația în spiritul apropierii de natură și de un mod de viață cât mai natural nu poate fi decât benefică.
În altă ordine de idei aș putea spune că am văzut destui enduriști cu motociclete și atv-uri pe acest traseu. Atât pe la Borlova dar și la Cuntu. De asemenea am văzut un grup măricel pe E70 la ieșirea din Slatina-Timiș. Tot în această săptămână am participat și la o discuție pe aceeași temă în cadrul ediției din această lună a serii bănățene. Tema discuției a fost relația om-natură în Munții Banatului. A vorbit din partea asociației Altitudine Alin Ciulă iar din partea Enduromania Sergio Morariu. Țin să-i felicit pe amândoi pentru ce au făcut și ce fac. Din nefericire cred că șansele de a se creea un parc național în Munții Țarcu sunt destul de mici. E mare păcat pentru că e un areal fantastic și parte integrantă dintr-un alt areal mult mai vast din care fac parte și Munții Godeanu și Retezat. Sunt de acord că fiecare trebuie să fie lăsat să-și urmeze pasiunea dar pe de altă parte orice munte e un loc special. Nu cred că e compatibilă idea de motor și zgomot cu idea de munte, ciripit de păsărele și foșnet de frunze în bătaia vântului. Consider că dacă acest areal ar deveni protejat șansele să-l păstram așa cum e ar crește. Natura acestui gen de activitate cred că permite cu greu stabilirea prealabilă a anumitor trasee. O astfel de motocicletă poate parcurge distanțe uriașe pe zi în zona montană. Nu poți să faci un parc și să pui pasionații să se dea doar acolo. Pe de altă parte acum vin câți vor ei, când vor ei și pe unde vor ei fără să-i pese cuiva. Din punctul meu de vedere cred că ar trebui să plătească taxe serioase pentru acces iar în urma unor analize la fel de serioase să fie stabilite anumite zone unde accesul să fie strict interzis(e.g. habitatul unor specii rare cum ar fi cocoșul de munte). Cu siguranță că sunt probleme mult mai grave(și mă refer aici la tăiatul haotic al pădurilor) dar nu putem ignora nici acest aspect al motorizaților pe munte pentru că ce se întâmplă acum e haos. Probabil că motorizații ar trebui să se implice mai mult și să-și dea mâna cu cei încearcă să facă ceva bun în sensul protejării mediului. E foarte mult de discutat despre acest subiect iar continuarea serii bănățene cu câteva Franziskane la Bierhaus nu a finalizat discuția.
O altă veste bună tot din Munții Țarcu vine de la Armeniș unde cei de la Rewilding Europe vor aduce un grup de 20 de zimbri(la Plopu) într-o rezervație. Iată că aceste animale dispărute din acești munți cu 200 de ani în urmă revin. Probabil că vor atrage foarte multă atenție asupra zonei atât din punct de vedere turistic dar și în sensul nevoii de protecție. Vom merge să-i vedem în casă nouă și să le urăm bun venit. Știrea poate părea ceva nu foarte important dar ce se întâmplă acum e cea mai mare încercare de reintroducere a acestor animale care a avut loc vreodată în Europa. Pe termen lung e posibil să însemne foarte mult pentru Banatul Montan, pentru turismul și dezvoltarea durabilă de aici. N-aș vrea ca în Munții Țarcu să rămână doar urmele enduriștilor chiar dacă cineva are de câștigat și după acest gen invaziv de activitate.
La finalul postării găsiți o hartă extrem de detaliată făcută de o firmă din Ungaria pentru Enduromania. Am fost uimit să văd nivelul de detaliu al hărții în special vizavi de numele locurilor din Munții Țarcu/Godeanu dar și a dealurilor de la poalele acestor munți.















