Cicilovete-Dobraia

Sfârșitul de noiembrie a adus prima zăpadă din acest an. Mintea mea încă bântuie prin păduri îngălbenite. Nu prea eram pregătit pentru iarnă dar iată că a venit. Am întâmpinat-o în Semenic dar am fugit să o vedem și prin munții Cernei.

În urmă cu ceva ani am urcat până în poiana Cicilovete și de multe ori am tot urcat la Dobraia dar niciodată n-am parcurs bucata de legătură între aceste 2 locuri. Îmi imaginam că această bucată e mai puțin umblată așa că am mers să vedem. Florin a venit din Timișoara cu Gabi și Carmen și am pornit mai departe împreună de la Domașnea.

Urcările pe traseele din Valea Cernei te încălzesc bine așa că până sus la Vânturătoarea eram deja cu motoarele pornite. Pe traseul până la cascadă întâlnim o tipă din Spania ce făcea voluntariat în Craiova. Cam ciudată combinație. A ales bine zona în care să se plimbe. De orașul în care a ajuns mă abțin să zic mai multe. Curajoși oamenii ăștia care în astfel de vremuri se aventurează la așa ceva având în vedere cam ce sistem medical avem noi.

Memoria mă ajută bine așa că îmi amintesc multe detalii despre traseul până sus în poiană. Trecem de zonele abrupte unde suntem întâmpinați de o ploaie picată din chiciura topită de pe copaci. Dăm și de fagii seculari pe care ne oprim să-i admirăm. Unii dintre ei erau uriași, adevărate monumente. Din păcate nu vedem Pleurotus deși m-aș fi așteptat să dăm de vreun cluster în acea zonă. Probabil dacă părăseam poteca ne-ar fi crescut șansele. Urma o bucată necunoscută și orele de lumină puține așa că mărim ținem un ritm susținut.

Ne oprim vreo 10 minute în poiană pentru pauza de masă. Mă rog, cine avea mâncare. A noastră era pregătită dar a rămas acasă în rucsac. Aveam câteva batoane cu noi dar ne ajută și colegii de tură cu câte o eugenie, un biscuite. Oricum la ture din astea pot merge liniștit și fără mâncare chiar mai bine. Sub 2000 de metri de diferență de nivel nu prea îmi trebuie mâncare. Peste în schimb am testat de câteva ori și încep să dau rateuri pe la 2500+.

Poiana Cicilovete era invadată de raze de soare și cu un strat gros de zăpadă. Problema în poieni de genul ăsta e găsirea traseului dar de această dată a fost simplu. Un indicator în mijlocul poienii indica direcția în care trebuie să o luăm. Dăm de marcajul cu dungă roșie și ne ținem de el. N-am idee de ce imediat la intrarea în traseu din poiană l-au coborât în jos câteva zeci de metri doar pentru a-l urca înapoi în creastă. Până la urmă lucrurile era destul de simple aici pentru că ar cam fi trebuit să ne ținem de creastă. Există în câteva locuri două variante de marcaj, o variantă mai veche și una mai nouă dar ele se re-întâlnesc.

Coborâm într-o șa de unde intrăm într-o zonă mai tehnică, stâncoasă pe unde pășim cu atenție pentru că zăpada acoperea poteca și nu prea puteai știi ce poate fi sub(crengi, pietre). Din păcate în partea stângă a traseului pădurea e tăiată iar acest lucru se vede foarte clar și atunci când cobori cu bicicleta spre Valea Bolvașnița. Judecănd după dimensiunea arborilor și a trunchiurilor vechi de copaci rămase pe limita de parc național îmi imaginez că acolo a fost o pădure veche, frumoasă. Din păcate n-am mai avut ocazia să o văd în picioare.

Ajungem în punctul din care începem să coborâm din iarnă înapoi în toamnă dar și în cătunul Poiana Lungă. Locul de domolește și apar locurile cultivate și sălașele. Arjana se vede magnific în fața noastră dar și Piatra Elișovei și Culmea Cernii Vâr(probabil cea mai frumoasă creastă ciclabilă de întreg Banatul Montan). Din tura din urmă cu vreo 6 ani cu urcare de la Valea Bolvașnița îmi amintesc că până la Dobraia e nevoie să coborâm vreo 100 de metri diferență de nivel într-o vale. Memoria nu mă înșeală. Chiar și poarta de lemn ce a trebuit atunci să o deschid e la locul ei dar de această dată deschisă.

Coborând din iarnă în toamnă evident că noroiul pe drum apare în cea mai frumoasă formă. Adică cleiul ășa lipicios. Gata cu feeria. Înaintăm ca soldații de infanterie în marș pe front spre Dobraia unde speram să revenim pe teren idilic. Întâlnim o căruță încărcată cu oameni. Ne salutăm scurt. Îmi spun că au fost în vizită la bunică. Încerc o glumă și întreb dacă au luat taxiul înapoi. Gluma prinde și o fată de vreo 15 ani roșie în obraz îmi spune că da și că nu au uitat să ia și roată de rezervă arătând spre mânzul legat în spatele cociei. Noi ne chinum pentru ultimii zeci de metri prin noroi. Îmi imaginez că și caii săracii pentru că din spate se aud sunete de îndemn.

Nu stăm la Dobraia pentru că în mai puțin de o oră ar fi fost întuneric așa că menținem ritmul alert până jos. Ajungem pe semi-întuneric pe puntea suspendată. Până la mașină era întuneric deabinelea. Iar pe valea astea e chiar foarte întuneric noaptea. Probabil de aici vine numele acestei văi(crn-negru în slavonă). Pereții abrupți din Munții Cernei și Mehedinți ce străjuiesc valea lasă puțin loc luminii.

La final am contorizat vreo 18 kilometri cu 1200+ diferență de nivel. Bucata de legătură dintre poiana Cicilovete și Poiana Înaltă a fost mai grea decât m-aș fi așteptat. Chiar dacă am avut un ritm susținut tot am avut nevoie de vreo 7h30m ca să parcurgem acest traseu. Făceam planuri să parcurg această bucată cu bicicleta. Cu siguranță că se poate trece dar e nevoie de cărat bicicleta în spate în câteva porțiuni. Mai trebuie să aflu în ce stare e bucata dintre Poiana cu Peri și Poiana Cicilovete. Dacă acea bucată e ciclabilă atunci probabil o să mă încumet să parcug creasta de jos din stațiune până la Dobraia sau chiar mai depare spre Prisăcina. Un lucru e cert, am deschis cel puțin o variantă de recunoștere pentru sezonul viitor.

Total distance: 19.27 km
Max elevation: 1132 m
Min elevation: 237 m
Download file: Cicilovete_Dobraia.gpx