La Grave

Punctul de maxim anul trecut l-am atins atunci când am urcat la 3400 de metri pe Monterosa sau atunci când am urcat cu bicicleta până la poale de Matterhorn. În acest an n-aveam plănuit vreun maxim pentru că până la urmă pe munte e frumos peste tot dar tot am reușit să vedem unul din locurile speciale ale Alpilor.

Într-una din zile pe o ceață deasă și pe ploaie am fost să urcăm sepentinele de la Alpe D’Huez. Pentru a ajunge acolo din Briançon trebuia să traversăm Col du Lautaret. Din acel punct am coborât inevitabil prin La Grave pe un drum extrem de spectaculos cu Meije și Barre Des Ecrins în stânga noastră. Am văzut pe deasupra drumului un fel de gondolă/cabină formată din mai multe mici cabine legate una de alta care traversa pe deasupra drumului. Recunosc că părea destul de ciudată. N-am băgat-o prea mult în seamă. 

În altă zi am urcat pe Prorel. Așteptând acolo să urcăm am intrat în vorbă cu nene. Bine, e greu spus intrat în vorbă pentru că ne înțelegeam mai mult prin semne. Dar cum și franceza e tot o limbă latină am reușit să ne înțelegem. Ce am priceput eu e că, el fiind pensionar, avea timp să se plimbe pe acolo cam când avea chef. Așa că în ziua următoare plănuia să ia gondola din La Grave. Mi-am amintit de drăcovenia văzută cu o zi în urmă așa că am decis să mergem s-o vedem și noi. Sunt aproape sigur că dacă nu-l întâlneam nu ajungeam acolo.

Despre La Grave nu poți să vorbești decât la superlativ. Un fel de loc sacru al schiului extrem ce și-a păstrat mult din farmecul de odinioară. Profilul localității văzut de pe șosea e unic. Fațadele clădirilor, micile magazine sau biserica au încă acel gri nespălat ce aduce a epocă medievală. Păstrarea farmecului a fost garantată de poziția și terenul extrem de accidentat. Nu prea aveau unde să se extindă prea mult.

Dacă impresia lăsată de jos e unică ceea ce se poate vedea de sus îți taie răsuflarea. Chiar și experiența gondolei e vintage pentru că se oprește de vreo 4 ori până ajungi sus la 3200 de metri. Trebuie avut în vedere că La Grave e situată undeva la 1400 de metri altitudine. Iar ca să fie lucrurile și mai interesante puteai să-ți duci și bicicleta într-un fel de remorcă-vagonet.

Jos era plăcut dar sus era bine spre 0 grade, poate chiar mai puțin. N-am stat prea mult acolo pentru că mare lucru nu prea aveai ce să faci fără echipament special de alpinism. Ajungeai chiar la poalele ghețarului de unde puteai să vezi crevasele. Dar terenul nu părea foarte dificil și cu echipament specializat cu siguranță că se putea face un traseu. Dar cum n-aveam nici un plan de acest gen, ne-am oprit să bem un ceai, am mai căscat puțin gura și ne-am uitat la miile de vărfuri ce se vedeau în toate direcțiile iar apoi am pornit la vale.

De menționat că în acea vale superbă La Grave nu e singurul loc de acest gen. Am zărit alte câteva sate cocoțate în acel areal care, în partea opusă vârfului Meije, era parcă și mai arid și mai sterp. Nu vreau să mă gândesc cum se distrează francezii iarna pe acolo dar terenul de joacă pentru schi extrem e uriaș. Cei de la Faction au făcut un film care cred că surprinde bine esența acelui loc. Alpii sudici au parte de mule zile cu vreme bună pe an iar schiatul în astfel de condiții e cu siguranță ceva unic. Nu mi se pare că acea gondolă a stricat în vreun fel farmecul locului. Ba dimpotrivă, acolo e un parc național iar lucrurile nu par în nici un fel nelalocul lor.