A doua zi de rugă, o nouă tură de bicicletă cu pornire din Valea Almăjului. Mă urnesc undeva în jurul prânzului fără prea mare grabă. O iau în direcţia Şopotul Nou pe un drum care aproape nu mai poţi să-l numeşti drum. Erau gropi şi gropane peste tot de nu mai ştiai cum să le fereşti. Nu-mi dau seama dacă e vreo strategie de a ţine zona izolată şi sălbatică sau dacă pur şi simplu pe cei responsabili nu îi interesează. Dacă nu sunt bani de refăcut complet cei 25 de kilometri de la bifuracaţia cu Bozovici până la Şopotul Nou măcar să mai astupe din gropi pentru că acea zonă parcă ar fi uitată de timp. Şi nu e zonă nepopulată pentru că sunt multe localităţi în această ce au nevoie de acel drum: Şopotul Nou, Şopotul Vechi, Dalboşet, Moceriş dar şi Lăpuşnicul Mare.
După vreo jumătate de oră ajung la Stăncilova unde las maşina într-un deal lângă o cruce de genul celor la care vine lumea cu litia de sărbători. O iau într-o direcţie greşită dar redresez imediat şi intru pe direcţia bună. Drumul înspre Cărbunari e destul de lat şi şerpuieşte foarte frumos prin pădure. Trec de indicatorul cu lacul Dracului şi notez o variantă de traseu pentru mai la toamnă. Dau şi de alte câteva maşini şi îmi dau seama că drumul e destul de populat şi zona destul de umblată de turişti. Planurile mele iniţiale erau să cobor în Sasca prin Cărbunari dar la bifurcaţie mă răzgândesc aşa că fac la dreapta pe un drum ce arăta ca un tunel. Vegetaţia era înaltă pe marginea lui iar pădurea era până în marginea drumului. O senzaţie nu prea plăcută având în vedere că cerul era cu un plafon de nori negri joşi. Mai, mai că te aşteptai să sară ursul peste tine. O bucată scurtă pedalez cu un pui de vulpe în faţa mea. Din cauza vegetaţiei nu a găsit o variantă de ieşire de pe drum aşa că fugea săracul pui în faţa mea.
Coborârea e destul de plăcută şi trece prin nişte poieni foarte frumoase dar există înspre Sasca Română câteva sectoare de drum cu multă piatră unde e nevoie de atenţie. Ajung lângă un izvor unde mă opresc să fac o mică pauză. De aici ajung în Sasca Română şi pe un drum scurt de legătură trec în Sasca Montană. Urmează o urcare de vreo 7 kilometri până sus în Cărbunari care scoate untul din mine. Drumul e asfaltat dar cu multe porţiuni în stare proastă. Mă bucur de alegerea de a urca pe aici pentru că drumul e mai bun decât varianta pe care am coborât. Odată ajuns sus continui vreo 10 kilometri până în poiana Logor unde recunosc bifurcaţia pe unde o luasem cu puţin timp în urmă. Drumul e perfect pentru bicicletă având o uşoară înclinaţie care mă duce înapoi la punctul de plecare. Din punctul în care am plecat stau şi privesc priveliştea către toate acele culmi împădurite şi îmi dau seama că e o zonă extrem de pitorească care seamănă foarte mult cu zona munţilor Apuseni. Din păcate rămâne în continuare foarte puţin cunoscută şi apreciată. Dacă capătul dinspre Sasca Montană a Cheilor Nerei pare mai animat şi cu destule pensiuni partea dinspre Şopotul Nou pare efectiv o fundătură. Ce e cert e că e nevoie de investiţii în infrastructură. Nu neaparat drumuri peste munţi şi cabane în partea de sus dar drumurile de acces până la aceste zone trebuie puse la punct. Având în vedere că pe acest drum între Şopot şi Sasca se circulă şi în acest moment cred că ar avea utilitate şi asfaltarea acestuia. Ar uşura mult accesul acestor sate de pe Valea Almăjului spre Oraviţa şi de aici mai departe. Şi evident ar da o nouă deschide Văii Almăjului pe lângă cele două existente. Revenind înapoi m-am bucurat din nou de, probabil, cea mai frumoasă privelişte din Munţii Aninei în apropiere de Moceriş(culmea Plesiva).
De câteva luni de când am luat bicicleta am făcut destul de multe trasee şi majoritatea le-am făcut de unul singur. Evident că există riscul să păţeşti ceva dar ai avantajul că poţi pleca când şi unde vrei fără să fie nevoie să te sincronizezi cu nimeni. Situaţiile în care eşti în zone izolate prin locuri pe care nu le cunoşti şi în momente în care trebuie să iei decizii de unul singur încep să-mi placă parcă tot mai mult. Cred că ajungi să te cunoşti mai bine iar în acele momente dispar toate acele voci din mediul în care trăieşti care te bombardează zilnic şi uiţi de aspectul social al vieţii. Cred că genul acesta de reset social, de căutare şi de ce nu de regăsire ale unor legături primordiale pierdute pot da un alt sens vieţii de zi cu zi pe care cred că de multe ori ajungem să o complicăm.
Vor mai urma şi alte trasee de bicicletă pe aici. Mă gândesc la două variante ce au ca punct de plecare Valea Almăjului: Semenicul de la Borlovenii Vechi şi Ravensca cu o coborâre până la Dunăre.
