Prin Almăj cu bicicleta
Dacă e 15 august atunci e Almăj și negeie la Prilipeți. Ca aproape de fiecare dată în ultimii zeci de ani de când mă știu copil. O perioadă scurtă n-am mai venit dar din 2004 revenim în aproape în fiecare an. Dacă în trecut sărbătoarea avea o altă conotație în ultimii ani satele depopulate dau un iz de revedere, de regăsire. E un bun moment în an să revezi pe cei apropiați. Dar și mâncarea și băutura e pe îmbiu și deci trebuie făcut ceva să nu pleci cu kilograme în plus așa că după prânz o iau în direcția Rudăria.
Cheile Rudăriei erau destul de aglomerate și fiind zi de sărbătoare era destul de multă lume pe marginea apei. Răsuna valea a muzică populară de proastă calitate. Îți dai seama uitându-te la genul ăsta de indivizi grătaragii și semi-maneliști cam care e nivelul și mai realizezi că sunt mici șanse de redresare. Unul dintr-un grup mă întreabă încotro merg și după ce fac semn cu mâna îl aud trăgând un fel de înjurătură așa printre dinți. Gest complet gratuit și apucături de omul pădurii. Păcat de loc pentru că arată absolut superb. Nu spun că toată lumea din zonă e la fel dar există un procent mare de semi-analfabeți cu astfel de apucături. Ce să mai zic de situația în care te-ai opri să le ceri un sfat sau ajutorul. Fac cale întoarsă din chei și continui să urc pe una din muchiile ce te scot undeva deasupra cheilor și de unde se pot vedea atât cheile dar și toată Valea Almăjului. Urcarea e destul de accidentată așa că n-am încotro și împing bicicleta o bucată destul de bună. Trec printr-o zonă împădurită unde dau de un izvor amenajat de unde realimentez și plec mai departe. Mă iau în primire niște câini de la o stână dar scap ușor de ei. Sunt o joacă pe lângă cei din Godeanu.
Poiana în care ajung după urcarea istovitoare e foarte frumoasă și cu un drum perfect pentru pedalat. Fac câteva curbe prin pădure iar mai apoi atent la GPS încerc să o iau pe coborârea care duce în valea paralelă și care ar fi trebuit să mă ducă în Bănia. Sunt foarte atent pentru că drumul e foarte rupt, aproape impracticabil. Dau de o zonă foarte abruptă și încerc să stau pe bicicletă. La un moment dat văd în fața mea un șanț pe care îmi dau seama că sunt șanse mari să nu-l pot trece cum trebuie. Nu apuc să mă gândesc bine și simt roata pe spate că fuge în șanțul nisipos. Pic pe genunchiul stâng sprijinit în mâna stângă și proptesc bine și cotul drept. În același timp simt cum dau cu casca zdravăn de pământ. Mă ridic din căderea semi-controlată și fac inventarul. Genunchiul stâng julit bine, la fel și cotul drept. A doua oară când cad de pe bicicletă și când simt utilitatea căștii. E absolut obligatorie purtarea ei atunci când mergi pe bicicletă. Cu atât mai mult când ești de unul singur așa ca mine și pe teren necunoscut și foarte accidentat.
Plec mai departe și ajung într-un final în valea care duce în Bănia. Aici dau de un râu în care îmi curâț și mai bine rănile și mă bucur de coborârea până în Bănia în niște culori foarte calzi și un apus superb de august. Mă opresc în sat să beau o Adria Cola rece cu 1.9 Ron(altceva nu aveau) iar de aici trec dealul înapoi în drumul ce merge la Rudăria. Traversez un râu încercând să nu mă ud dar nu-mi reușește așa că după căzătură reușesc să mă ud și la picioare. Revin pe drumul de unde am pornit și într-un timp scurt revin la Prilipeț.
O tură care probabil s-ar fi meritat a fi prelungită mai spre inima munților Almăjului dar picioare să fie că timp de explorat mai e. Provocarea ar fi aici trecerea până la Dunăre deși cred că e nevoie de o sculă GPS cu autonomie mai mare având în vedere izolarea și lipsa de orientare din acești munți. Distanțele din această parte a văii Almăjului sunt mai mari decât cele din capătul celălalt înspre Șopototul Nou și Ravensca.







